(Cine) stinge lumina!(?)

joi, 30 octombrie 2014, 02:50
1 MIN
 (Cine) stinge lumina!(?)

Preliminarii: Orice societate distopică respectabilă se situează din punct de vedere temporal în viitor. Întotdeauna o astfel de societate a fost generată de o discontinuitate majoră în evoluţia normală a lucrurilor. Poziţionând acţiunea în spaţiul carpato-danubiano-pontic, nu e nevoie să apelăm la un viitor prea îndepărtat.

Locul acţiunii: Planeta Pământ, Europa, România, Iaşi, Broasca Verde (uneori denumită şi Broasca Galbenă, în virtutea unei cromatici relicte) – staţie de încărcare cu fericire efemeră (bar, în vremurile noastre).

Data acţiunii: 2 noiembrie 2014

Personaje: gestionarul lichidelor, numit odinioară barman şi mulţi roboţi-cetăţeni turmentaţi ce au o dilemă: „cu cine votează?”, Ruby şi Alex Velea.

Cuminţi şi tăcuţi roboţii androizi stăteau, fie pe băncuţe, fie pe scaune realizate din material ecologic, în faţa unor mese din acelaşi material – probabil lemn de brad sau molid din defunctele păduri ale patriei. Fiecare avea în faţa lui câte un recipient sau mai multe de forme diverse, majoritatea cilindrice. Unele aveau morfologii mai complicate, asemănătoare recipientelor cărora le spunem astăzi sticle. Toate aveau înlăuntrul geometriei lor diverse cantităţi de lichide cu o cromatică diferită. La intervale regulate, personajele sorbeau cu nesaţ din lichide, lăsând cu zgomot recipientul pe mesele din material ecologic. Nu toţi erau sincronizaţi în această activitate, ca urmare ritmul în care se auzeau aceste zgomote cu greu putea fi modelizat matematic. Doar din când în când un zgomot ceva mai strident, obţinut din ciocnirea recipentelor, însoţit neapărat de câteva vorbe, din care se distingeau: „Noroc!” sau „Mulţi ani!”, anunţau o sincronizare a acţiunii de sorbit, dar şi a zgomotului obţinut de lăsarea recipientului pe masă.

Doar muzica în surdină, ce se auzea dinspre un display de culoare neagră atârnat undeva în tavan, mai tulbura acest ritm. „Stinge lumina, arată-mi calea …” Pe ecran evoluau două făpturi, probabil androizi cărora li s-a acordat o atenţie deosebită în ceea ce priveşte morfologiile, având în vedere că evoluau în clip cu părţi importante din membrana-epidermă la vedere. „Stinge lumina, arată-mi calea …”, îngână şi un robot-android de la una dintre mese, care ingurgita într-un ritm mai alert decât ceilalţi lichidele din două recipiente de forme diferite din faţa lui. Pesemne, impresionat de aceste elixiruri, începea să-şi releve umanitatea. „După ciclul astă electoral, cine va stinge lumina în ţara asta!?”, întreabă un alt mesean, ce anunţa după expresia feţei, dar şi prin limbajul trupului că este aproape de metamorfoza ce-l va transforma din android în cetăţean turmentat, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această fază evolutivă.

Ăsta a fost declicul. În îngusta locaţie, timpul părea că nu mai are răbdare. Ce-l însărcinat cu gestiunea lichidelor, împărţea în schimbul unor stenograme de culori şi importanţă diferite, recipiente pline, debarasând, din când în când, de recipientele goale mesele mult prea încărcate. Cohorte de roboţi, departe încă de metamorfoză, au început să năvălească în interiorul locaţiei. Dialogurile, care se desfăşuraseră puţin mai înainte în intimitatea vecinătăţii şi în surdină, acaparaseră întreaga locaţie. Murmurul se transformase în vacarm. Unul dintre noii intraţi, pesemne un robot semidoct, care dorea să-şi facă simţită prezenţa prin mişcări ample şi voce puternică se aşeză la o masă. „Ce IQ ai!?”, îl întrebă pe cel la a cărui masă se aşezase, un android ce-şi neglijase vizibil piesele fundamentale în prima sa tinereţe. A bolmojit cel întrebat ceva, iar androidul semidoct îi spuse cu voce puternică şi parcă enervat: „Aha! Deci votezi cu Ponta!”. „Iohannis …”, continuă el, dar vocea i-a fost acoperită de vacarmul stârnit de androizii proaspăt metamorfozaţi în cetăţeni turmentaţi: „Ponta! Iohannis! Udrea! Tăriceanu! Macovei! Ofiţer sub acoperire! Şase saşi în şase case! S-a dat cu paraşuta! Nana! Ha, ha, ha! Microsoft! Bercea Mondial!”. „Stinge lumina, arată-mi calea …” (probabil muzica evolua în buclă la emisiunea tv). „Redundanţe!”, exclamă un mesean al cărui comportament nu trăda simpatiile sale politice. 

La o masă din colţ un android sub acoperire de ultimă generaţie, capabil să-şi schimbe morfologia feţei şi în lipsa băuturilor energizante, se scobea prin buzunare după câteva stenograme, pentru că elixirul ingurgitat deja nu i-a fost suficient. I se lumină faţa şi începu sa-şi schimbe rapid morfologia: „Am mai găsit o stenogramă! Hai s-o beau, să n-o cheltui aiurea!”, strigă el către barman, iar acesta, gestionarul eficient al vacarmului, nu întârzie să apară: „Să ştiţi că vă puteam servi şi la caiet”, lăsând câteva recipiente pline în dreptul androidului sub acoperire.

În scurt timp vacarmul era completat de nişte turişti electorali, trădaţi de cei şase cai frumoşi ce-i însoţeau, dar şi de accentul ardelenesc: ”No’, acu’ de ne-am făcut de câteva ori datoria cetăţenească, hai să ne cheltuim tainul!”. Probabil erau deja metamorfozaţi, ca şi androidul sub acoperire ce nu mai era capabil să reacţioneze.

„Noi furăm de câteva ori la vot astăzi!”, se lăudau utilizând perfectul simplu vreo câţiva turişti olteni, intraţi şi ei în selecta societate ceva mai târziu, pesemne metamorfozaţi şi ăştia! „Ba noi furăm!”, zise mai mult pentru sine androidul sub acoperire, care din pricina elixirului consumat în exces nu-şi mai putea controla morfologia feţei şi devenea, la intervale foarte scurte, când Ponta, când Iohannis, Udrea sau Macovei, Tăriceanu sau William Brânză. „Să aveţi o zi electorală…”, atât a mai putut îngăna şi a ieşit împleticindu-se din local, trântind uşa cu zgomot.

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi 

Comentarii