Clasa politică: reset!

De o săptămână, România trăieşte politic, la o intensitate pe care nu cred că a mai cunoscut-o de la începutul anilor ’90. Cum s-au scris sute, poate mii de comentarii, care au sucit fenonomenul pe toate feţele, nu am de gând să comit încă un articol inflamat. Deşi e o probă dificilă să-ţi păstrezi calmul în situaţii de acest fel.

Încep cu un autodenunţ: am fost, de miercurea trecută, în fiecare seară în Piaţa Unirii. După cum probabil aţi aflat, nu am fost singur. Pot depune, deci, mărturie, la fel cum o pot face zeci de mii de oameni din Iaşi şi sute de mii de oameni din România, că protestele nu au fost, cum se tot spune, politizate. De altfel, în momente de maximă tensiune, câţiva membri ai guvernului au recunoscut ei înşişi caracterul spontan al manifestaţiilor. Faptul că alianţa aflată, în urma unui vot clar, la putere nu vrea să accepte evidenţa ţine de modul dâmboviţean de a face politică. De fapt, de laşitatea de a accepta realitatea. Oamenii nu ies în stradă stârniţi de preşedintele Iohannis. Cred că ieşirea sa în Piaţa Universităţii a fost o gafă, care a dat apă la moară taberei adverse. Sigur, el a reacţionat ferm în momentele cheie şi aşa trebuia să o facă mereu, din poziţia sa oficială şi în limitele pe care i le permite Constituţia. Dar încă o dată: Iohannis nu avea şi nu are nici acum puterea de a scoate jumătate de milion de români în stradă! Şi nici un alt om politic nu are această putere. La imboldul oricărui politician, în pieţele marilor oraşe ar fi ieşit vreo două mii de cetăţeni. Oamenii pur şi simplu nu mai cred în clasa politică – aceasta este o realitate pe care o demonstrează şi absenteismul de la alegeri. Politicienii din opoziţie s-au lipit de un protest spontan, ca să-şi mai aranjeze imaginea boţită, nu invers. Aceasta mi se pare una dintre marile probleme ale societăţii actuale: faptul că scena politică nu o mai exprimă, că nu îşi mai poate găsi reprezentanţi pe măsură în rândurile clasei politice. Singurul politician care a putut să ne scoată în stradă se numeşte Liviu Dragnea. Iată un adevăr pe care membrii PSD ar face bine să-l priceapă şi să şi-l asume. E un calcul simplu: cine i-a vârât în criză tocmai când se aflau pe val? Liviu Dragnea. Ce e de făcut pentru a depăşi onorabil criza? Sugerez că răspunsul ar trebui să-l implice pe acelaşi Liviu Dragnea. În rest, a mai apela la contramanifestaţii înduioşătoare, a da vina pe Soroş, pe manipularea sutelor de mii de oameni înseamnă nu doar a fugi de realitate, ci şi a pune paie pe foc.

Cum arată România privită din stradă? Eu cred că foarte bine. E vorba de o Românie care şi-a redescoperit simţul civic. S-a manfestat absolut decent, inteligent, cu stil. Cine inventariază lozincile din pieţe îşi dă seama că e vorba de oameni cultivaţi, cu umor, cu acces la informaţie. A tot repeta că nu au priceput despre ce e vorba în fatala ordonanţă şi că s-au lăsat manipulaţi înseamnă a-i jigni. Mulţi dintre prietenii mei au fost în piaţă în zilele acestea, mulţi dintre profesorii şi cercetătorii pe care îi stimez au fost acolo ca să-şi exprime indignarea; mulţi studenţi, oameni civilizaţi s-au adunat ca să dea un semnal că nu se mai lasă traşi pe sfoară de o clasă politică incapabilă să se modernizeze. Nu îi mai jigniţi; nu îi faceţi proşti, naivi, nepricepuţi; nu pot fi manipulaţi cu una, cu două. Ştiu bine de ce au ieşit în stradă: pentru că s-au simţit insultaţi de acest mod grosier de a folosi pârghiile politice în interes personal. Pentru că minciuna la care a recurs clasa politică este primitivă. Şi, mai ales, pentru că s-a umplut paharul. Oamenii nu mai pot rămâne pasivii. Nu mai pot asista la spectacolul politic jalnic, la rocada aceloraşi politicieni, la modul în care politica devine un joc de interese la vedere. Acesta este mesajul real al străzii. Da, OUG 13 a fost picătura care a umplut paharul. Mesajul e simplu: nu se mai poate aşa; românii s-au trezit, ştiu pe ce lume se află, sunt interesaţi de ce li se întâmplă. Nu se mai poate guverna ca până acum!!!

Mai spun că am fost foarte impresionat de ceea ce s-a întâmplat în marile oraşe ale României în ultima săptămână. A fost, cred, momentul în care românii şi-au redescoperit conştiinţa de sine, ca popor. Deloc întâmplător, totul a răbufnit atunci când politicienii au afişat o atitudine de sfidare. Anumite valori se reactivează numai atunci când sunt violent atacate. Nu-mi este limpede cât va mai continua totul. Cred că semnalul a fost tranşant, deşi la fel de clar este că cei aflaţi la putere refuză să-l accepte. Nu există o Românie scindată, există doar o ruptură uriaşă între români şi clasa politică. Asta e tot. De aici trebuie să pornească resetarea clasei politice. Fără această primenire, pur şi simplu nu se poate merge mai departe.

PS Ca ieşean, am avut bucuria să pot aprecia reacţia primarului Mihai Chirica. Cunosc mefienţa multora, care îi reproşează că e simplu joc politic, că e vorba de o strategie, că s-a căţărat pe context, că a profitat şi a făcut-o din calcul. Nu cred că asta e important. Vorbim despre politică. Politica e discurs public. Politica fără asumare publică devine ce am văzut zilele acestea. Mihai Chirica a făcut câteva declaraţii absolut de bun simţ, împotriva discursului oficial al propriului partid. Din convingere sau din calcul – e o altă discuţie, imponderabilă şi oricum nepolitică. Prefer aşa decât reversul: cei care nu se exprimă public şi îţi spun în privat că altceva e în sufletul lor… Ştiu destui, din breasla scriitorilor, din mediul academic etc. E foarte important cum reacţionează un politican în situaţii-limită. Cum-necum, Mihai Chirica a spus ce era de spus public, apăsat şi bine articulat, de la Iaşi, în timp ce la Bucureşti se strânseseră ştabii PSD ca să îşi salveze pielea, ca să discute despre eventualitatea organizării unui antiprotest. Şi a făcut-o într-un moment foarte tensionat, când marii bărbaţi de stat din PSD se ascundeau precum şobolanii. E un început. Evident, primarul nu a câştigat un cec în alb, totul depinde de cum evoluează de aici încolo.

PPS Am răsuflat uşurat când am văzut că a apărut un mesaj, o reacţie a „comunităţii academice din Iaşi”. A fi intelectual veritabil înseamnă, printre altele, a-ţi asuma o atitudine şi în momentele de cumpănă.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi