Clasamentul International al Universitatilor pe Specializari 2013

miercuri, 08 mai 2013, 13:56
3 MIN
 Clasamentul International al Universitatilor pe Specializari 2013

Universitatea din Bucuresti este singura institutie de invatamant superior din Romania prezenta in Clasamentul International al Universitatilor pe Specializari – QS World University Rankings by Subject 2013.

Universitatea din Bucuresti s-a clasat in primele 200 de universitati din lume in cadrul a doua discipline: limbi straine si media si comunicare, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro de catre QS. Clasamentul include primele 200 de universitati din lume in functie de 30 de specializari, printre care finante si contabilitate, inginerie, fizica, economie, drept. Massachusetts Institute of Technology (MIT) a fost din nou cotata ca cea mai buna institutie de invatamant superior la nivel mondial in Informatica.

Editia 2013 a QS World University Rankings by Subject (Clasamentul International al Universitatilor pe Specializari realizat de QS) a evaluat 2.858 de universitati si a inclus in clasament un total de 678 institutii. Principalul dezavantaj al insitutiilor din Romania si din tarile vecine este considerat a fi lipsa lucrarilor de specialitate in publicatiile recunoscute international, sustin realizatorii acestui clasament.

Acestia precizeaza ca Universitatea din Bucuresti "este una dintre cele mai importante universitati din Romania si din sud-estul Europei" si ca este prima institutie universitara romana care a intrat in top 600 al universitatilor in lume. In prezent, Universitatea din Bucuresti are 19 facultati si peste 30.000 de studenti dintre care aproximativ 35% se afla in programe de master si doctorat, potrivit TopUniversities.com. In 2007, "The Times Higher Education Supplement" a plasat Universitatea din Bucuresti in top 500, aceasta fiind singura universitate din tara inclusa in acea clasificare.

Informatica a fost specializarea cea mai cautata in clasamentul publicat pe topuniversities.com, inca de la lansarea acestuia, in 2011. Aceasta este urmata de ingineria mecanica si medicina.

Top 10 universitati in Informatica
1. Massachusetts Institute of Technology (MIT) – SUA
2. Stanford University – SUA
3. University of Oxford – Marea Britanie
4. Carnegie Mellon University – SUA
5. University of Cambridge – Marea Britanie
6. Harvard University – SUA
7. University of California, Berkeley (UCB) – SUA
8. National University of Singapore (NUS) – Singapore
9. ETH Zurich (Swiss Federal Institute of Technology) – Elvetia
10. University of Hong Kong (HKU) – Hong Kong

Ben Sowter, coordonatorul departamentului de cercetare din cadrul QS, a declarat ca "aparitia numeroaselor start-up-uri in tehnologie au determinat ca informatica sa devina o disciplina extrem de cautata de viitorii studenti. Cum clasamentul nostru este singurul de acest gen care ia in considerare si opinia companiilor angajatoare, rezultatele sunt urmarite indeaproape de studentii care doresc sa isi mareasca sansele de angajare, dar si de cei interesati sa angajeze la nivel national si international."

Top 10 tari in functie de numarul de universitati incluse in clasament
SUA – 40 de universitati
Marea Britanie – 18
Australia – 16
Germania – 13
China – 8
Canada – 8
Japan – 8
Olanda – 7
India – 6
Taiwan – 6

Metodologia realizarii clasamentului

The QS (Quacquarelli Symonds) World University Rankings este un clasament anual al celor mai bune 700 de universitati din lume, realizat de QS Intelligence Unit impreuna cu un grup de profesori si cercetatori recunoscuti mondial. Clasamentul este realizat pe baza a patru indicatori cheie: ceretarea academica, calitatea predarii, angajabilitatea absolventilor si gradul de internationalizare.

Incepand cu 2011, clasamentul universitatilor a fost extins pentru a include o serie de discipline si universitatile care exceleaza in cadrul fiecareia. In realizarea clasamentului universitatilor in functie de specializari se iau in considerare opinia cadrelor universitare ( QS Global Academic Survey) si a angajatorilor ( QS Global Employer Survey), precum si numarul de citari ale lucrarilor de specialitate publicate si indexul Hirsch care evalueaza productivitatea si impactul cercetarii academice.

hotnews.ro

Comentarii