Cod roşu (II)

Faptul că aşteptăm ca lucrurile să se rezolve singure, că nu luăm atitudine faţă de ceea ce s-a întâmplat în anii 1950, înseamnă că nu suntem capabili să reacţionăm ca făpturi conştiente şi raţionale. Resemnare şi/ sau adormire! Cred cu tărie că asta este starea care ne stăpâneşte de la Revoluţie încoace. Noi am uitat de bunicii şi părinţii noştri, pe tineri nu-i interesează acest lucru, iar politicienii, “ocupaţi” cu treburile ţării, urmăresc doar propriul interes egoist, care este şi imoral, şi ilegitim.

Torţionarul poate fi iertat doar de victime, nu de justiţie.Au fost necesari 23 de ani ca să ne amintim de cei care au ucis în închisori elita interbelică românească, de cei care s-au hrănit cu chinul semenilor lor. O seamă de preşedinţi şi de guverne le-au asigurat un trai de eroi acestor bestii comuniste, care împlântau cuţitul în pieptul deţinutului mort pentru a se asigura că a murit cu adevărat. Schingiuiau fără milă pe oricine, inclusiv oameni paralizaţi sau plini de caverne. Rămâi stupefiat de ruşine când îi vezi liberi pe stradă sau pe micul ecran, la fel de violenţi şi de vulgari ca pe vremuri, susţinându-şi nevinovăţia cu neruşinare. În loc să fie condamnaţi pe când aveau 60 de ani pentru crime împotriva umanităţii, astăzi, când au trecut de 80, la ce să-i mai condamni? Le interzici să părăsească ţara, le dai o pensie cât pentru trei profesori şi îi laşi să asculte liniştiţi Gavarit Maskva în reluare, fredonând şlagărul anilor 50, Zărzărică-zărzărea. Când tai un pom cu barda, totul devine ireversibil.

Kant spunea că omul este un animal care are nevoie de un maestru. În absenţa maestrului, el nu poate respecta niciun imperativ moral. Din nefericire, o bună parte dintre politicienii noştri i-au avut ca maeştri pe vechii Brucan, Iliescu şi alţi KGB-işti însoţiţi de discipoli şi discipoliţe. Etica lor politică s-a redus la etica personală şi nimic mai mult.

Dacă ne uităm la ultimele sondaje, constatăm cu stupoare că încrederea în Biserică, Primărie (totuşi, 37,9%), Guvern, Parlament, Preşedinţie, partide politice scade de la o lună la alta, comparativ cu încrederea în SRI, Curtea Constituţională şi DNA, care înregistrează o creştere semnificativă. Putem vorbi deci, fără rezerve, de un Cod Roşu al neîncrederii – şi asta din cauza celor pe care i-am ales să ne reprezinte, în timp ce noi stăm în faţa televizorului, surprinşi de felul cum se metamorfozează, pe litoral, mazărea în fasole.

Mă întreb cum vor arăta alegerile viitoare, dacă toţi ne vom contamina cu virusul constănţean şi vom merge la vot în costume de baie şi în bermude.

Crede şi cercetează. Lecturând atent acest ultim sondaj, constatăm cu surprindere că până şi Biserica pierde din încredere, realitate care ar trebui să ne îngrijoreze nu atât pe noi, cât pe capii Bisericii. O analiză făcută cu sfinţenie, dar şi cu multă rigoare îi poate ajuta pe aceştia să identifice cauzele, stabilind astfel măsurile necesare pentru a-şi redobândi încrederea pierdută.

Urmărind cu atenţie presa, vedem că profitul Mitropoliei Moldovei a crescut în ultimul an cu doar 2,5%, în timp ce acela al Patriarhiei este de 35 de ori mai mare. Nici marea Chină nu se poate lăuda cu asemenea performanţe. Cu aşa realizări economice, Catedrala Neamului va putea fi construită într-un interval foarte scurt şi va putea rivaliza ca dimensiuni cu Casa Poporului. Cum Dumnezeu e posibil să lăsăm să se dărâme bisericuţele noastre de lemn, adevărate bijuterii care au atins vârful maxim de expresie? Ele fac parte integrantă şi definitorie din identitatea naţională, din patrimoniul naţional şi mondial. Cred că un asemenea proiect poate altera imaginea Bisericii noastre, mai ales că totul este condus de un consilier patriarhal condamnat deja la ani buni de închisoare. O altă pată pe faţa Bisericii noastre o reprezintă parteneriatul dintre Omar Hayssam, proaspăt încarcerat pentru terorism, şi Pimen Suceveanul, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Mă abţin să menţionez şi alte fapte care aparţin unor feţe bisericeşti, pentru că fiecare pădure are uscăturile ei şi pentru că Iaşul este păstorit cu mult har de Î.P.S. Teofan, drag nouă, ieşenilor, chiar dacă venitul Mitropoliei este aşa de mic!

În articolul anterior, am scris despre necesitatea însănătoşirii grabnice a sistemului de învăţământ şi a celui de sănătate, aflate de ani buni în derivă din cauza reformelor prin care trec de la un mandat la altul, de parcă binele aşteptat face mereu schimb de locuri cu răul. Poate că, prin însănătoşirea lor, societatea noastră ar fi şi ea mai puţin bolnavă.

Suntem un neam suferind şi cred că, împreună cu medicina, doar arta ne mai poate salva – mai ales marea muzică. Muzica te educă, te înfrumuseţează, te înnobilează, te face mai bun. Emil Cioran, pentru care arta era un medicament, spunea: “Muzica este tot – minus lumea”. Unde sunt seratele muzicale de altădată? Poate că sunt la Piatra Neamţ, unde, în cadrul Bibliotecii Municipale, în fiecare vineri, medicul Constantin Goilav, un muzician de excepţie aflat la o vârstă onorabilă, îi iniţiază pe tineri în tainele muzicii simfonice.