Condiţia femeii

Nu neapărat pentru că a fost 8 martie scriu asta, ci pentru că s-au acumulat multe lucruri legate de acest subiect care au culminat pe 8 martie, să zic aşa. Şi, cu toate că am plecat de la ideea condiţiei bărbatului, am deviat atât de mult în judecată, încât am ajuns unde nici nu gândeam, la opusul lui, culmea…

Aveam destule argumente să apăr cu înverşunare bărbaţii, săracii asupriţi ai zilelor noastre, cei prigoniţi, din ce în ce mai puţini ca număr şi mai supuşi, mai mutilaţi şi mai îndoctrinaţi de noile tendinţe, şi cu toate astea am cedat sexului slab. Poate data viitoare îi voi trata şi pe ei cum se cuvine, cine ştie…

Apropo de sex slab, la propriu. Am văzut deunăzi un domn care plimba o namilă de câine printr-un parc. Era unul dintre acei patrupezi uriaşi cu părul foarte scurt şi deschis la culoare care îţi dau senzaţia că sunt dezbrăcaţi, în curul gol adică, şi care îţi creează o stare de jenă, chiar greaţă atunci când te uiţi la ei, mai ales din anumite poziţii, pentru că toate le sunt la vedere. Bietul animal, nu avea nici un fir de blană care să le acopere. Îi bălăngăneau bucăţile de carne expuse intemperiilor ca şi cum era neterminat. Acel câine mi-a spulberat cu totul ideea de femelă ca sex slab, anatomic cel puţin. Pentru că, din acest punct de vedere, bărbaţii sunt cei slabi, ei au toate în exterior, expuse vulnerabilităţii, stricăciunii. O simplă mişcare greşită, o lovitură bine chitită sau întâmplătoare îi poate trimite pe targă direct la spital. Câinele acela mi-a arătat cum stau lucrurile. Asta auzind şi de cazul acela penibil/ oribil, dar adevărat, al femeii din Vaslui care a tăiat testiculele soţului pentru că nu i-a adus flori de 8 martie.

Ştiu, când se spune „sex slab”, nu se referă de fapt la anatomie, nu sunt chiar atât de opac, dar am vrut totuşi să subliniez şi acest aspect.

Acum, vorbind despre partea spirituală, emoţională a femeilor, am citit un articol, în preajma zilei lor, despre prostituţie. Acolo se spunea cât de nefericită este condiţia bietelor lucrătoare fără carte de muncă. Să trebuiască să suporţi toate corpurile mai mult sau mai puţin spălate ori estetice ale clienţilor, să asculţi toate ofurile penibile din partea unor nandralăi analfabeţi şi frustraţi, să trebuiască să cobori la cea mai joasă treaptă a degradării, anume să transpui în realitate cele mai intime fantezii. Ei bine, asta m-a făcut să înţeleg condiţia femeilor în general, de la acest exemplu crud, extrem. E adevărat, femeile au avut, mai au încă şi probabil vor mai avea şi de aici încolo ceva timp de a face cu partea urâtă, greţoasă a lumii reprezentată de bărbaţi. Dar, în ultima perioadă, au din ce în ce mai multe recompense, opţiuni fiindcă situaţia, lumea s-a schimbat şi poate chiar într-o zi vor deveni independente cu totul, cine ştie.

Revenind din nou la concret, aici trebuie să recunosc că bărbaţii au încă un mare avantaj. În cazul în care simt nevoia să se „împărtăşească” găsesc întotdeauna loc şi timp la o „profesionistă”, pe când invers nu prea se poate, serviciul e atât de puţin dezvoltat, încât se poate spune că practic nu există. Dacă o femeie simte nevoia să strângă în braţe sau să fie strânsă, ori să plângă la pieptul unui bărbat, fie el şi străin, fie el şi pentru bani, nu are unde să meargă, domnule! E chiar nedrept… Şi nu înţeleg de ce, pentru că cerere ar fi, slavă Domnului.

Mă mai gândeam, de asemenea, în reveria mea de flux al conştiinţei de neoprit, oare prostituatele au lucrat de 8 martie? Au avut săracele vreun avantaj cu ocazia acestei sărbători? Oare au primit ele flori şi mărţişoare de la clienţi, vizite de curtoazie, nu doar din interes, telefoane de felicitări, nu doar de întrebări legate de tarifuri ori detalii porcoase? Au acceptat ele oare să primească doar flori în loc de bani? Întreb şi eu…  

Poziţia, imaginea femeii actuale a devenit atât de bună, de avantajoasă, de atractivă, încât tinde să fie tentantă chiar şi pentru bărbaţi. Ei cad uşor în capcană, mulţi se transformă în femei la propriu şi la figurat. Sunt din ce în ce mai numeroşi masculii sensibili, plângăcioşi, nepricepuţi la nimic decât la vorbit la telefon sau cel mult la gătit, spălat şi călcat, care fac doar muncă de birou, care merg legănându-şi fesele, care vorbesc cu voci subţiri, docile, cărora le cresc sânii, fie de la mâncarea plină de hormoni feminini, fie din cauza eredităţii degradate, care se rad de păr la subsuoară, pe piept, pe picioare, între picioare, îşi lasă părul lung pe cap, îşi pun cercei în urechi, sfârcuri, poartă tot felul de haine vaporoase ori fuste (Cezar Ouatu), se dau cu tot felul de parfumuri ş.a.m.d.

Mult timp, e adevărat, a fost o lipsă de echilibru între sexe. Acum însă echilibrul s-a realizat, ba chiar balanţa începe să încline spre partea cealaltă. Mai sunt accidente, cum au fost cazurile femeilor din Germania agresate de bărbaţii refugiaţi din Siria, dar acestea sunt pe cale de dispariţie în lumea modernă.

Femeile sunt atât de stăpâne pe situaţie, în general, au devenit atât de bine adaptate la această lume pe care au dorit-o atât de pregnant, încât acum sunt cu adevărat în vârful piramidei, în capătul lanţului trofic, ca să zic aşa, nimeni nu le mai poate hali. S-a ajuns chiar la situaţia absurdă de a uita de unde au plecat, de cauza şi scopul natural al lucrurilor. Multe, de pildă, se îmbracă şi fac tot posibilul să arate extraordinar de bine, dar, culmea, nu pentru bărbaţi, ci tot pentru ele, femeile. E ca un cerc închis. Şi nu mă refer aici la deviaţiile sexuale, ci la femei normale care se uită doar după femei ca să se compare doar cu ele, să devină doar ca ele. Bărbaţii, care salivează pe lângă ele, în urma lor, sunt doar nişte idioţi penibili şi creduli, victime colaterale atinse involuntar de flamă ale acestei lupte înverşunate de a arăta cât mai bine de dragul frumuseţii în sine, al concurenţei strict feminine şi nimic mai mult, fără un scop de procreare aşa cum a fost iniţial. E ca o răsucire a lumii cu fundul în sus.

În viitor, eu prevăd o schimbare a polilor despre care s-a vorbit atâta. Nu e vorba, aşadar, despre schimbarea polilor magnetici ai Pământului, aşa cum preziceau înţelepţii, ci despre o schimbare a supremaţiei sexelor. În curând în ziare nu vor mai fi anunţuri cu prostituate, ci cu prostituaţi. Un bărbat ca mine va scrie într-o zi în ziar la rubrica Matrimoniale: „Blond, înalt, ochi albaştri, slab, dar proporţionat, dotat cu de toate, sincer, inteligent, comunicativ, delicat, romantic, potrivit atât pentru conversaţii intelectuale, cât şi pentru «afaceri murdare», te invit la o cafea”. (Apropo, în ultima perioadă mesajele prostituatelor nu mai sunt „Hai să ne cunoaştem”, ci „Hai să servim (sic!) o cafea dulce…” )

Când mă vor suna clientele voi răspunde scurt, sec, sictirit atât de condiţia mea mizeră, cât şi de postura mea recunoscută de simplă unealtă, de prelungire inutilă a sexului. „Cât costă cafeaua, puişor?”, mă vor întreba ele. Eu voi zice răstit: „70 numărul, 140 ora! Pentru programări sunaţi din timp, sunt ocupat. Nu mă deplasez!… Nu fac reduceri pentru «oral» sau «manual»!… E tot un «număr», ce dracu?…”

La mulţi ani, doamnelor, să ne trăiţi!…

Briscan Zara este scriitor şi publicist