Cultură mare

* Babele. O explicaţie empirică asupra variaţiilor meteorologice din primele zile ale lui martie găsim într-o povestire populară asupra Babei Dochia, numită, şi în textul la care ne referim, Baba Marta. Din Ştefăneşti – Ilfov, lingvistul Emil Petrovici a înregistrat o variantă a cunoscutei naraţiuni mitologice despre lepădarea celor nouă cojoace ale temerarei păstoriţe, în care dezorientarea acesteia este pusă pe seama faptului că „s-a-mprumutat Marte la Ferică” (adică de la februarie). În esenţă, este vorba de faptul că primele zile ale lui martie aparţin, de drept, lunii precedente, abuziv scurtate în calendar, de unde îngheţul propriu lui făurar, în competiţie cu zilele mai călduroase anunţând primăvara. Dar baba Marta din poveste a păţit-o deoarece dispreţuia orice convenţie („Ce Mărţişor-hărţişor,/ Îl trage baba p-un curişor”!; Texte dialectale, 1943, p. 250).

* Diferite culturi. Ne-am obişnuit cu un sens elitist al termenului cultură, cel pe care îl putem echivala prin civilizaţie, învăţătură, dar admitem că, etimologic, sunt îndreptăţite şi sintagmele cultură fizică, respectiv cultura plantelor. Urmărind o secvenţă a emisiunii „Ferma” (Tvr2, 6 martie), ne-am reîntâlnit cu o sintagmă provocatoare: cultura mare. Pentru înţelegere, recurgem la informaţii de pe internet: „Seminţe profesionale – cultura mare: cereale, floarea soarelui, porumb, sorg, rapiţă” (/www.ecoplant.ro/); sau: „cultura mare – cereale şi plante tehnice” (o „cultură mică” pare să nu fi atras atenţia terminologic). În domeniu, există însă chiar o „cultură multianuală clasică” (/www.capsun.flora.ro/).

* Reîntâlnirea. Umblând, prin 1970-1975, prin sate din sudul Moldovei, după subiecţi pentru înregistrarea de etnotexte, mi s-a întâmplat să aflu că, într-o zi, un oarecare Moş Costache, din Matca – Galaţi, nu era acasă; „- Dar unde este, când vine? – Este la lucrări de întreţinere la cultura mare!” (respectivul avea sa vină de la prăşit abia seara). Aşadar, formula tehnică începuse să prindă teren din anii ceapeurilor!

* Perspective. Referirea la cultura mare poate să aibă câştig de cauză dat fiind interesul general scăzut pentru marea cultură. Dovezi pot fi găsite în expresii ale inculţiei (vorba unui fost ofiţer, astăzi militant politic), ţâşnind în vorbirea (şi scrierea) unor diplomaţi universitari de diferite grade şi formaţii profesionale.

* Cazul „apciza”. A făcut vâlvă, în ultimul timp, prezenţa acestei pronunţii în vorbirea unei tinere ministrese, având în vedere, vag, acciza. Personal, am două motive să-i dau dreptate! Mai întâi, deoarece atât pronunţia (stâlcită) apciză (evocându-le, celor şcoliţi, termenul abscisă), cât şi acciză au legătură, în limbile moderne din care a împrumutat româna cele două neologisme, cu verbul latinesc accido, –ere „a tăia”, în primul caz prin verbul abscidere, reflectat de formula abscissa linea, şi în al doilea caz prin latinescul medieval accisia „impozit pe consum”. Apoi, pentru că în van se chinuia profesorul nostru de matematici, blajinul Al. Luţă, de la Şendriceni, să ne impună pronunţia abscisă, noi auzeam doar abciză şi rosteam, cu afonizarea consoanei b, chiar apciză, aşa cum s-a putut auzi recent în mediul parlamentar. Dar noi habar n-aveam de acciză (ducă-se măcar parţial pe pustii!). Aşa că eram, se pare, exact în situaţia Drei ministru, numai că nu… aplicam pentru postul de prim-expert în finanţe.

* Transparenţă. Iată un caz comparabil. Dintr-un (de altfel) savant dicţionar, intitulat Obiceiuri populare de peste an (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1997), putem afla că babaluda sau babaruţa este o „divinitate pluviometrică” (p. 17), acelaşi prestigiu avându-l şi paparuda (p. 146). Or, adj. pluviometric înseamnă „referitor la pluviometru”, iar subst. pluviometru (zis şi udometru) numeşte instrumentul folosit pentru măsurarea cantităţii de ploaie căzute într-o regiune într-un interval de timp. Măcar partea a doua a compusului putea să dea de gândit, prin comparaţie cu altimetru, vitezometru, apometru şi chiar a fost înţeleasă; dovadă creaţia ludică ochiometru! (tractoriştii numesc brazdometru stinghia de lemn gradată cu care măsoară adâncimea arăturii).

* Flori la ureche. Faţă de precedentele, pot apărea ca nevinovate gângureli aproximările, din limbajul public, branconaj, rubzac, poluţie (pentru poluare), dezăpezire sau virgulele dintre subiect şi predicat aplicate consecvent în textul unor legi (respinse la Senat).

* Cultura e un lucru foarte mare! După asemenea radiografii, ne permitem această adaptare, a unei „cugetări” de pe albumul unei domnişoare, divulgată de Topîrceanu: „Amorul e un lucru foarte mare”. Acolo, conta şi urmarea: „Şi iscăleşte Guţă Popândău”.