Cum ajungi la identitate

Am scris odată despre o antologie întocmită de Dumitru Chioaru, Noua poezie nouă, în care au intrat şi câţiva poeţi de la noi: Leo Butnaru, Grigore Chiper, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ şi Irina Nechit. Un fel de cronică destul de superficială, în care taxam concepţia şi schiţam, destul de vag, contextul.

Ei, bine, deunăzi am răsfoit cartea din nou: lectura la firul ierbii redimensionează lucrurile şi poate schimba esenţial impresia iniţială. De pildă, la Butnaru, când te aştepţi mai puţin, un Vişniec alicind fantomatic printre rânduri: „E un post-oraş/ Cu atât de puţini locuitori/ Încât fiecăruia dintre aceştia/ Li s-ar putea pune numere/ Precum tramvaielor/ Care circulau pe aici/ Numerotate de la 1 la 7”.

Sau „calamburgizarea” asta în golul semantic, atât de proprie autorului Iluziei necesare: „[…] extrem de talentaţi ce/ Din extrema dreaptă/ Extrem de mediocri cei/ Din extrema stângă/ Extrem de extremi cei/ De extrema-centru”. La început mi s-au părut o publicistică fără haz, acum are un efect de rigoare lugubră: „acest post-stat/ În această post-ţară post-patrie (merge/ Şi prefixul „ex”)/ Cu atât de puţini cetăţeni/ Cu şi mai puţini patrioţi ce mor/ Dar nu se predau”…

Crudu, în schimb, practică stilul naivităţii încadrate metafizic: vagul, imprecizia, gestul ilogic, o mecanică aproape iraţională a gesturilor, totul cu încetinitorul. Dicţiunea aceasta rară, lenevoasă face tensiunea. Dimitrie e un poem care inversează raporturile – dinspre necuvântătoare, cum ar veni. Un poem care dă glas celor care merg pe pământ. Şobolanul, viermele, fluture: fiecare cu câte un mic şi deprimant CV. Şobolanul „îşi scoate capul dintr-o gaură veche”, el ştie că este urât şi din cauza asta suferă enorm. Viermele mişună prin bălegar şi are complexe. „noi cu toţii suntem/ singuratici singuratici şi suferim enorm”. Fluturele, de asemenea, este singur şi se înspăimântă când se uită în oglindă. Un tablou foarte realist, în detalii, dar grotesc prin sensurile imprimate: „dar vine seara şi vine vara şi noi/ Ieşim pe câmpie şi ascultăm cântecele/ Voastre şi nouă ne plac enorm/ Eu sunt şobolanul şi eu sunt viermele/ Eu sunt fluturele care zboară prin aer/ Şi nouă ne plac la nebunie/ Cântecele voastre absurde”.

Un sentiment al derizoriului viu şi sensibil, ce comută umanismul într-un fel infinit mic al umilului. Crudu încearcă o voluptate a afundării în acest univers de lucruri mici şi sordide, un univers aproape bacovian, apropo, fiindcă gesturile, par automatizate şi impresia e că ai păşit într-o lume de păpuşi mecanice, trase de sfori. Un univers înspăimântător prin rigiditatea lui mecanică.

Un alt poem (tot Dimitrie!) decupează cinematografic datele biograficului. Frumuseţea lui constă în ritmul de litanie cu care sunt debitate banalităţile; tocmai asta face fantasticul derizoriului: „Extrem de frumos lolita:/ Simţeai cu gura deschisă/ Cum i se rotunjesc ţăţele/ Ai atins-o cu mâna/ A zăngănit/ Hainele ei îi plesneau”…

La un pol cumva opus e Grigore Chiper, un vag şi un retractil. Stupii – un poem atât de caracteristic pentru tehnica sa literară – exaltă modul vaporos al aluziei. Cadrul e abia schiţat, fulgurant: nişte stupi pe care cineva îi duce cu maşina; „în negrul punct/ s-au contopit cu zumzetul/ ce nu dispare nicicând,/ izbucneşte din nou/ ca linia ce desparte viaţa de moarte./ Nu eşti singur/ atâta vreme cât lucrurile nu se schimbă”. Detalii disparate, care creează vagul, şi în tata la patruzeci de ani: nişte oaspeţi, o cameră cu lampă luminiscentă, o lamă electrică „într-o cutie cu pluş vernil înăuntru”. Apoi anumite „note proaste din toamnă”, o cutie verde „găsită acum într-o altă cutie/ pentru vechituri”. În altă parte (acelaşi mecanism) o lucarnă, o paiaţă, bazarul („o traversă pe care/ înveţi să păstrezi distanţa şi echilibrul”). O mică bijuterie în sepia: „e posibil să visez o întreagă/ provincie cu birjari şi să cred/ şi s-o compar cu un brustur/ după ce a răpăit grindina”.

Dimensiunile se văd, cel mai bine, de la distanţă, spunea şi Esenin undeva. La identitate însă nu ajungi decât apostolic, pe jos.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova