Darămite pe ei!

Nu-mi iau turaţii în felul ăsta să-l laud pe Sturza, care şi aşa nu a mai ajuns premier a doua oară, deşi presa finanţată de cei doi Ţopa pitiţi în Germania ni-l dădeau aproape sigur. Nici curajul de a tăia şi spânzura de la distanţă, sigur că nu iei un pietroi în ceafă taman când pui mâna pe clanţa aprozarului din curtea blocului, unde te-a trimis nevasta, nu are cum să mi se impună. Vitejia confortului (dat de civilizaţie: cu uşi glisante, termopane, carduri şi lume care nu te îmbrânceşte) e o chestie foarte diferită de curajul de a vorbi chiar dintre caninii lupului. Nu e doar o diferenţă de perspectivă, ci şi una epidermică. Spun astea gândindu-mă dacă Sturza, cu toate milioanele lui, ar fi fost la fel de băţos şi sarcastic, domiciliind aici, în Chişinăul tuturor posibilităţilor contondente. Condiţiile exprimării adevărului sunt al naibii de capricioase: contează nu numai emitentul şi contextul, ci şi coordonatele geografice.

Dacă facem totuşi puţină abstracţie, avem, la pachet cu termenul, şi realitatea pe care o evocă, ba chiar o revelează: bicefalitatea puterii. E tocmai ceea ce ne este dat să trăim, de câţiva ani buni, în partea asta de lume. Fostul premier nu dezvoltă ideea decât în treacăt, într-un interviu acordat recent pentru Radio Europa Liberă. Lumea de aici, evident, e în chestie, cea de aiurea, mai puţin, aşa că atunci când se spune că „avem două state parele”, „două guvernări paralele”, trebuie precizat – doar în parte superfluu – că e vorba de nomina odiosa Plahotniuc, omul care a concentrat în mâinile sale resurse uriaşe: financiare, mediatice, politice etc.

Cu cheia asta, ce spune mai departe Sturza e limpede şi cumva „firesc”, în sens că rutinat: „Este una formală, pe care o vedem la televizor şi care dă cu subsemnatul sub acorduri internaţionale. Şi alta care acum, mai nou, nu se mai numeşte «Nobil» [hotelul oligarhului], se numeşte «cea din vale». Aceasta e problema, că fiecare dintre cei care astăzi formal se află în funcţie, de fapt, au un comisar pe lângă ei, care le dictează ceea ce ar trebui să fie făcut. Avem două sisteme paralele de conducere în statul acesta, una la lumină, aparent, şi una în spate”.

Perfect adevărat, adică tehnic, fără metafore inflamate sau abisale, cu care încă mai operăm pentru a denunţa o proză infamă. Europa Liberă întreabă aici, uşor provocator, dacă nu cumva comisarii în chestie „sunt bine intenţionaţi” (cu o acoladă evidentă spre o asumare infatuată, de mogul, a destinelor ţării: am trăit s-o auzim şi pe asta). „Care este atunci – întreabă Sturza pe bună dreptate – rolul unui ministru, spre exemplu al Economiei, dacă vine cineva «din vale» şi spune: «Uite, astăzi facem aceasta, facem aceasta. Mâine face aceasta»?”.

Chestiunea nu e (cum citisem pe undeva) că Plahotniuc are consilieri mai buni decât îşi permit alţii. Ci a funcţiei formale, care implică responsabilităţi, „inclusiv legale”, cum observă Sturza. Aluzia e limpede: ne batem cu fantoşele mogulului, deşi „nicio investiţie importantă nici din exterior, nici din interior nu poate fi făcută fără de girul centrului de putere «din vale»”. Aşa au ajuns hoţii să-şi tragă amnistii fiscale (aşa-zisa lege a liberalizării capitalului, aprobată într-o primă lectură) direct din parlament: „obscur, netransparent, fără nicio discuţie formală publică, fără de un impact al coruptibilităţii”, ca să-l mai citez o dată pe fostul premier, aici absolut imparabil.

Păi să nu faci, cu astea pe tapet, ochi mari, când vezi că 20 la sută din cheltuielile prevăzute pentru anul viitor sunt asistate extern? Nici pe noi, cu Gulag-ul în genă şi decenii de îndoctrinare, nu ne prea scuză prostia, darămite pe ei!

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova