De ce nu are Iaşul pe nimeni în Guvern

Guvernul este aproape de forma finală. Numirile secretarilor de stat sunt pe sfârşite şi un adevăr neplăcut se profilează. Iaşul este din nou ocolit de puterea de la Bucureşti. Avem un singur secretar de stat, un funcţionar mărunt din garda ALDE pus la Ministerul Dezvoltării. Puterea a fost acaparată de sudul ţării în dauna Moldovei şi a Ardealului. România lui Dragnea gândeştea cu burta, cu partea de jos a ţării. O asemenea situaţie are cauze viscerale, legate de felul în care liderul PSD şi-a făcut echipa. Cum Trump şi-a adus familia şi partenerii de afaceri la Casa Albă, Dragnea face echipă cu femeile care l-au făcut bărbat de stat şi cu amicii din jurul Teleormanului. O asemenea anomalie este incredibil de uşor digerată de colosul PSD, un partid al baronilor locali a cărui desfăşurare aminteşte de o haită de câini de vânătoare.

Văzută de la Iaşi, strategia aceasta este sfidătoare. Să faci Guvernul fără nici un om de aici este o insultă la adresa noastră. Nu poate fi vorba de o scăpare sau neglijenţă. De cel puţin 20 de ani cerem locuri importante în Guvern. Vârful PSD ştie asta şi dacă ocoleşte un răspuns o face intenţionat. Oricare ar fi motivaţia nu trebuie acceptată. Nu este un secret că puterea se împarte subiectiv, după oamenii care o administrează. Nu există algoritm sau proceduri demne de încredere, care să garanteze că averea, câtă este, este administrată imparţial. În ce priveşte investiţiile cel puţin şi strategiile de dezvoltare nu este cale mai bună pentru a le obţine decât să ai oameni acolo unde sunt hotărâte. Să ai încredere că birocraţia guvernamentală îşi va face singură treaba este ca şi cum ai adormi liniştit lăsându-ţi banii pe mâna lui S.O. Vântu.

Dacă şeful suprem al PSD dovedeşte atâta lipsă de simţire faţă de Iaşi, este de neînţeles lipsa de reacţie din partea reprezentanţilor noştri. Cum se face că nu avem ripostă? De ce nu protestează primarul Mihai Chirica, şeful filialei locale? A avut trei “contre” la adresa centrului urmate de nu ştiu câte nuanţări îngăimate. Că n-a spus chiar aşa, că a exagerat presa şamd. Şi oricum izbucnirile sale par a avea mai mult de a face cu cariera sa politică decât cu interesele oraşului. De unde vine docilitatea asta infantilă în faţa unui gest de o flagrantă nedreptate? De ce tace senatorul Victorel Lupu, om care, la 70 de ani, nu mai are ce pierde? Dar profesorul Doru Pănescu, împins fără voie pe listele electorale, o persoană altminteri onorabilă care oricând s-ar putea întoarce şef al Senatului la Universitatea Tehnică. Nu are nevoie de sinecura de parlamentar. Dacă au acceptat să ne reprezinte, de ce nu o fac? Ce-i înmoaie la picioare? Camelia Gavrilă, Vasile Câtea, Silviu Macovei şi toţi parlamentarii din partid sunt exemplul viu al unei debilităţi politice care ne devorează de zeci de ani. O atitudine de încurcă lume, de oameni care ne cer votul, vor putere, dar nu o exercită. Nu au curaj, iar revolta lor, dacă este, e copilărească. Ca o poznă a puştilor de la blocurile ceauşiste, care strigau după militarii chercheliţi “colonel, colonel, cu băşina în portofel” şi apoi fugeau care încotro.

Pe acest fundal nu-i de mirare că a fost nevoie de un gangster care să bată cu pumnul în masă, pentru Iaşi, la Guvern. Relu Fenechiu, în închisoare fiind, prinde contur de erou. În discuţiile de salon, despre el se spune “Da, da, a fost un golan, dar a făcut şi pentru Iaşi ceva. A fost cel mai influent politician pe care l-am avut”. Şi apoi sunt enumerate şoseaua de centură, aeroportul şi discuţiile serioase despre autostradă. Iar cei care spun asta au dreptate.

Din păcate, cultura politică locală a modelat generaţii de funcţionari care văd în postura de parlamentar vârful carierei politice. Scopul lor este să ajungă în Parlament şi pentru asta ar face orice. Apoi încremenesc acolo. Nu-şi dau seama că funcţia de deputat sau senator este doar un mijloc pentru a face ceva. N-au nici un plan, nu se mai bat, nu mişcă, vor să rămână doar pe poziţii. Nu-şi riscă mandatul şi de aceea nu-şi supără şefii. Intră în ceea ce se cheamă disciplina de partid, un fel de coşciug pentru politicieni. Fuşăresc în Parlament şi ciubucăresc prin Iaşi. Această atitudinea s-a transmis de la o echipă la alta, de la Solcanu la Nichita, de la PSD la PNL (pentru că întrebările de mai sus sunt pe deplin valabile şi pentru liberali). Trimişii noştri nu arată “vână” pentru politică şi prea puţină educaţie în domeniu. Nu au program, ambiţii şi nici principii. Nu ştiu să caute posturi importante şi să lanseze ceva. Se uită în jur şi se “orientează”. Prestaţia lor este o sumă de tehnici de supravieţuire. Avem acum 11 parlamentari noi şi aceeaşi meteahnă: o atitudine leşinată, umilă, servilă, nedemnă de oraşul pe care îl reprezintă