Despre Cluj şi Iaşi CCE 2021, despre umorul de gulag şi dilemele leneşilor

Am auzit acum câteva zile un banc, care îşi are originea în “umorul de gulag”. Cum probabil nu l-am auzit în forma lui iniţială şi cum puşcăria de maximă siguranţă de la Kolîma şi alte toponime exotice ce-l populează nu ne spun mai nimic nouă europenilor periferici, m-am gândit să vi-l redau într-o formă revizuită şi facilă. Cică unul, după ce votează la europarlamentare, se duce să-şi petreacă restul zilei la pescuit, pe malul Dunării. Cum stătea de câteva ore bune, fără să prindă nimic, înainte de a pleca, mai face o ultimă forţare a norocului şi aruncă undiţa undeva departe, lângă un ostrov. Nu trece mult şi scoate peştişorul de aur. Aşa cum e datina pe malurile danubiene, peştişorul de aur trebuie să îndeplinească dorinţele celui ce-l prinde, înainte de a fi eliberat. Trăind vremuri de criză, pescarul nostru a trebuit să se mulţumească cu o singură dorinţă. După ce chibzui bine, pentru a nu-şi strica bunătate de dorinţă unică, acesta zise peştişorului: “Dragă peştişorule, vezi cât e de lungă şi de lată e Dunărea asta?”… “Văd!”, răspunde aşteptând peştişorul… ”Păi, cât e de lungă şi de lată e Dunărea, să plutească numai sicrie cu politicieni!”… “Dar,… ăăăh…, români să fie toţi?”, îngăimă peştişorul. “Dar cum altfel!?”, răspunde pescarul nostru. “Vreo preferinţă pe partide!?”, “Nţ!”… “Dar,… ăăăh, ştiţi că sunt şi politicieni români buni şi politicieni mai puţini buni…”, încercă din nou să se eschiveze peştişorul. “Apoi, să fie sicrie bune pentru cei buni şi d-alea rele pentru cei răi”.

(Să pun şi un emoticon, să-şi dea seama şi personajele implicate că e o glumă sau să nu-i mai aglomerez degeaba!?)

Acum câteva luni, primarul Sorin Oprescu anunţa că intenţionează să înscrie Bucureştii în cursa pentru Capitală Culturală Europeană 2021. Nu ştiu dacă această opţiune e oficială sau nu. Dacă da, atunci Bucureştii tratează cu aroganţă celelalte oraşe aflate în cursă. Deşi nu există neapărat o paralelă între forţa economică şi demografică, pe de o parte şi cea culturală, pe de altă parte, nu putem să nu sesizăm faptul că această cursă devine una dezechilibrată. Forţa economică şi demografică a Capitalei e mai mare decât a tuturor celorlalte oraşe care şi-au anunţat candidatură. Asta nu înseamna că Bucureştii e automat câştigătorul cursei CCE 2021, dar chestiunea candidaturii e una mai degrabă legată de moralitate sau, în fine, de imoralitatea ei. Dacă în prima perioadă a existenţei acestei instituţii (1985-2000), capitalele naţionale monopolizau titlul de CCE, Atena, Madrid, Paris, Copenhaga, Stockholm, Berlin, Bruxelles, Helsinki etc. regăsindu-se printre opţiuni, începând cu anul 2001 lucrurile s-au schimbat radical. Rareori mai apare printre nominalizări câte o capitală, precum Riga (2014), Tallin (2011) sau Vilnius (2009). Dar şi aici e vorba de ţări de dimensiuni regionale şi care şi-au redescoperit târziu statalitatea. Chiar şi Slovenia sau Slovacia, state cu câteva milioane de locuitori fiecare, au făcut eforturi de a-şi potenţa oraşe din eşalonul urban secund, Maribor şi Kosice drept CCE în 2012, respectiv 2013.

În Europa regiunilor, capitalele regionale sunt principalele candidate la titlu: Linz, Graz (Austria), Wroclaw (Polonia), Porto (Portugalia), Turku (Finlanda), Pecs (Ungaria). Aşa ar trebui să fie şi în cazul României, ţară care va da în 2021 una dintre cele două capitale culturale europene. Dacă Bucureştii îşi menţine candidatura, s-ar impune o nouă abordare a nominalizării de către principalele candidate, măcar pentru a aduce în discuţie moralitatea candidaturii unui oraş de o talie mult prea mare. O candidatură comună Cluj – Iaşi, cele mai consolidate capitale culturale provinciale la ora actuală ar fi o chestiune de marketing cultural fară precedent în Europa. Atât Clujul, cât şi Iaşii fiind centre ale unor clustere culturale regionale bine individualizate. O eventuală nominalizare a celor două centre ar impune pentru prima dată un binom cultural trans-regional. Oricum, însumându-şi manifestările, Clujul şi Iaşii redevin candidate cu şanse foarte mari la nominalizare.

Lâsând la o parte modalitatea de abordare a chestiunii nominalizării în ecuaţia complicată de apariţia Bucureştilor printre candidate, putem face câteva aprecieri despre cum se prezintă Iaşii în “lupta” CCE 2021. Cultural vorbind, funcţionăm de mai bine de doi ani în logica nominalizării. Dacă s-au consolidat câteva axe, cea mai importanta pare a fi FILIT-ul – manifestare originală în peisajul cultural est-european. Pe locul al doilea aş pune FIE, mai ales datorită finanţării generoase de care se bucură. Dintre nerealizările Iaşului, aş menţiona faptul că nu a reuşit să-şi conecteze pe deplin teritoriul regional la aceste manifestări. Din acest punct de vedere, FILIT-ul are un oarecare avans, având în vedere faptul că încă de la prima manifestare s-au pus relaţii gratuite cu autobuzul între Iaşi şi celelalte centre urbane importante ale Moldovei pe perioada manifestării festivalului. N-ar fi exclus ca şi FIE, să-şi consolideze un public fidel la nivel regional, având în vedere faptul că propune concerte unice pentru Moldova (Jethro Tull de exemplu). Dar mai e mult de lucru, iar timpul nu joacă neapărat în favoarea noastră.

Doi leneşi stăteau într-un baobab şi cugetau. La un momenta dat, unul dintre ei glăsuieşte: “Auzi dragă, noi când murim, trebuie să mergem singuri în rai sau vin ăia să ne ia!?”