Caută 
1 MIN
Pentru un om politic timpul pare să treacă altfel, are dimensiuni istorice. Statul poate să ridice calitatea educaţiei la sate în decenii, timp suficient pentru ca generaţii întregi de copii buni să se rateze. De aceea cred că, uneori, agenda publică făcută din mulţime este mai bună decât cea din birou.
A fost inaugurat recent “stadionul copiilor”, un proiect susţinut de “Ziarul de Iaşi” şi de Direcţia pentru protecţia copilului din cadrul Consiliului Judeţean. Ce are specific acest demers este implicarea mixta a unui grup de “oameni de bine” şi a statului pentru a construi un teren de sport copiilor din centrul rezidenţial din Galata. “Ziarul de iaşi” a lansat ideea, în paralel cu o colectă publică, în ajunul Crăciunului din 2011. Nu mai puţin de 36 de sponsori, persoane fizice şi firme au contribuit cu bani şi bunuri, adunând astfel tot ceea ce era necesar pentru a construi infrastructura de baza. Lista acestora o puteţi consulta AICI. Poze şi video AICI. Consiliul Judeţean a adus ulterior gazonul sintetic, care dă o înfăţişare extrem de atractivă terenului. Imagini şi video de la lansare găsiţi aici.
Cred că trebuie să încurajăm asemenea proiecte şi să observăm că o sumedenie de fonduri cu destinaţie caritabilă se irosesc pe lucruri de nimic. Lipseşte, cred, din atenţia celor care dau bani multor organizaţii de binefacere grija pentru detalii, pentru concreteţea finală a destinaţiei acestora. Pe de altă parte, experienţa acestui stadion, dar nu numai, după cum veţi vedea, mi-a întărit convingerea că multe proiecte depind în cea mai mare măsură doar de voinţa şi încăpăţânarea unora de a le duce la capăt. Stadionul nu s-ar fi concretizat fără încăpăţânarea Amaliei Dascălu, la vremea aceea reporter al “Ziarului de Iaşi”, care a iniţiat campania de strângere de fonduri şi a continuat-o cu o perseverenţă de admirat. Nu a fost uşor, mai ales în condiţii de criză şi pe fondul unor păreri cvasi-generale că statul trebuie să facă întreaga investiţie. Succesul iniţiativei arată că agenda publică a statului poate fi făcută şi din “mulţime’, nu doar din birou, că asemenea iniţiative pun statul la lucru, sau suplinesc neputinţa acestuia. Au de a face, puţin, cu spiritul unei comunităţi libertariene, care-şi stabileşte priorităţile, şi le pune în practică, chiar dacă acestea vizează lucrări de infrastructură.
În ceea ce priveşte relaţionarea statului cu asemenea iniţiative civice, am găsit atitudini greu de înţeles chiar la cel mai înalt nivel. În anul 2001 am prezentat fostului preşedinte de atunci, Ion Iliescu, proiectul “Pro Ruralis”. Prin acest program, realizat de “Ziarul de Iaşi” în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, 100 de elevi străluciţi din mediul rural, care provin din familii cu dificultăţi financiare, sunt aduşi anual să înveţe la şcolile de prestigiu din oraş. Le sunt plătite cheltuielile de cazare, masă şi şcolarizare. Cei mai mulţi sunt selectaţi încă din clasa a cincea, în urma unor teste foarte riguroase. Fondurile necesare sunt donate de persoane fizice şi companii din Iaşi, ţară sau străinătate, la care s-au alăturat, meritoriu, Primăria şi Consiliul Judeţean. Activitatea fundaţiei este coordonată de prof. Victor Geangalău, fost inspector general adjunct al Ispectoratului Şcolar Judeţean, de numele căruia se leagă o mare parte a reuşitei acestui proiect. În bilanţul fundaţiei figurează, pe lângă cei o sută de elevi în diverse clase, nu mai puţin de 57 de absolvenţi, cu toţii acum studenţi în anii terminali sau absolvenţi de medicină, economie, drept, inginerie etc. Aproape toţi au fost selectaţi în clasa a cincea şi au fost sprijiniţi opt ani de Pro Ruralis. Despre “Pro Ruralis” găsiţi detalii AICI.
Ştiţi ce mi-a spus atunci, în 2001, preşedintele Iliescu? “Apreciez iniţiativa, dar nu pot să o susţin. Ar însemna să lăsăm mediul rural românesc fără valori. Soluţia este să creştem calitatea educaţiei la sate”. Curios este că aceeaşi replică a dat-o, după vreo cinci ani, şi preşedintele Traian Băsescu, atunci când a ezitat să promulge un amendament la legea Educaţiei care încuraja modelul “Pro Ruralis”. Ce-i drept, realizând graba judecăţii, el a promulgat ulterior amendamentul şi chiar a oferit timp de un an o bursă din partea Preşedinţiei.
Pentru un om politic timpul pare să treacă altfel, are dimensiuni istorice. Statul poate să ridice calitatea educaţiei la sate în decenii, timp suficient pentru ca generaţii întregi de copii buni să se rateze. De aceea cred că, uneori, agenda publică făcută din mulţime este mai bună decât cea din birou.
PS. Un interviu interesant cu Aurora Liiceanu, care abordează, printre altele, şi problema lucrurilor mărunte, a “micuţismelor” care-i preocupă pe români, puteţi citi AICI
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
