Despre tranşee, ficţiuni şi linguri

Acum câteva zile i-am rugat pe prietenii mei „de stânga” şi „de dreapta” să îşi testeze nivelul de toleranţă faţă de seturi de politici din tabăra „cealaltă”. Politicile erau enunţate în termeni cât mai generali, tocmai pentru ca fiecare să fie liber ca în răspunsuri să detalieze cât şi cum crede de cuviinţă.

Întrebările au fost următoarele:

1. Varianta soft: Câţi dintre prietenii mei cu simpatii mai degrabă „de dreapta” ar susţine sau cel puţin ar tolera – aşa, în general – politici de combatere a sărăciei, de incluziune socială şi de living wage?

Varianta hard: Dar dacă toate astea ar presupune impozite mai mari pe proprietate şi trecerea la impozitul progresiv (renunţarea la cota unică)?

2. Varianta soft: Câţi dintre prietenii mei cu simpatii mai degrabă „de stânga” ar susţine sau cel puţin ar tolera – aşa, în general – politici pro-market (nu pro-business, doar pro-market), politici de flexibilizare a pieţei muncii (o mai mare uşurinţă a desfacerii contractului de muncă) şi politici de combatere a corupţiei?

Varianta hard: Dar dacă toate astea ar presupune o creştere a costului locuirii (a chiriei şi/ sau a preţurilor la apartamente) din cauza mobilităţii geografice crescute şi a unei disproporţii crescute între cererea şi oferta de locuinţe?

Relativ previzibil, cei „de dreapta” au frisonat la impozitul progresiv, iar cei „de stânga” la flexibilizarea pieţei muncii.

Acum, că jocul s-a oprit, trebuie să spun că seturile de politici pe care le-am selectat sunt perfect compatibile între ele (tocmai de-asta le-am şi selectat) şi descriu capitalismul de tip nordic. În toate clasamentele, ţările nordice apar pe locuri fruntaşe atât la libertate economică, cât şi la justiţie şi protecţie socială. Între cele două seturi pe care le-am propus nu există de fapt opoziţie reală, ci complementaritate: asta ne spun datele din teren.

Concluzia testului e una singură, din punctul meu de vedere: ficţiunile ideologice ne îngroapă în tranşee de unde aruncăm unii în alţii cu pietre. În realitate, ceea ce dogma stabileşte că trebuie să urâm a priori şi necondiţionat e adesea complementar şi benefic pentru politicile celelalte, pe care dogma ni le oferă spre susţinere necondiţionată.

Pe scurt, tranşeele există doar în capetele noastre. Dacă părăsim lumea asta fictivă şi ne uităm la cum stau lucrurile în realitate, avem o şansă să evoluăm şi să dovedim că ce ne-a crescut între urechi nu e efectul unei maladii bizare.

Un scurt comentariu suplimentar pentru cei care cred că modelul nordic este foarte frumos, dar inaplicabil în cazul României. Pentru că, spun ei, România e o ţară săracă, deci nu prea există bogăţie de redistribuit prin programe sociale. Iar bogăţia nu poate fi creată decât printr-un capitalism „sălbatic” – politicile sociale sunt pentru generaţiile viitoare. Cu alte cuvinte, o variaţiune pe eterna temă „acum nu e momentul”.

Toate bune şi frumoase – doar că, aşa cum ştiţi şi voi, nu întreprinzătorul creează locuri de muncă, nu el plăteşte salarii, ci piaţa: consumatorii, clienţii dispuşi să cumpere bunurile sau serviciile oferite de întreprinzători. Iar dacă respectivii consumatori potenţiali sunt săraci, ei nu se vor transforma în clienţi.

Oricât de minunat ar fi produsul pe care îl produceţi, oricât de extraordinare ar fi fabricile de macrameuri, de murături sau de calculatoare pe care vreţi să le puneţi pe picioare, totul e degeaba dacă clienţii sunt prea săraci ca să-şi permită să cumpere macrameuri, murături sau calculatoare. În condiţiile astea, marketingul şi advertisingul nu ajută cu nimic, fiindcă ele nu pot oferi soluţii miraculoase prin care realitatea de fapt să fie alta.

Unii spun că politicile anti-corupţie sunt – indirect – şi politici de combatere a sărăciei, fiindcă banii economisiţi prin dispariţia corupţiei vor putea fi folosiţi pentru finanţarea de politici sociale.

De acord. Dar e timpul să înţelegeţi că politicile de combatere a sărăciei sunt şi ele – indirect – politici pro-market, pentru că aduc pe piaţă un număr mai mare de clienţi care îşi permit să cumpere bunuri şi servicii – şi astfel firmele au acces la mai mulţi bani care să le permită să se dezvolte şi să prospere.

Dacă nu sunteţi dispuşi să susţineţi politici de combatere a sărăciei din simplă empatie faţă de semenii voştri mai puţin norocoşi, susţineţi-le măcar din interes personal: ele vă vor aduce mai mulţi clienţi care să vă finanţeze vacanţele.

Politicile de combatere a sărăciei sunt good for business!

Vă reamintesc, la final, povestioara aia cu raiul şi cu iadul care arătau identic: grupuri de oameni aflaţi în faţa unor bunătăţi culinare fără număr şi fără sfârşit, iar oamenii erau dotaţi cu linguri prea lungi pentru a putea fi folosite ca să te hrăneşti. În iad, fiecare urla la fiecare din motivul ăsta. În rai, fiecare folosea lingura cea neobişnuit de lungă pentru a-l hrăni pe cel de lângă el.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist