Desprindere în actul doi

luni, 07 noiembrie 2016, 02:43
1 MIN
 Desprindere în actul doi

 LPS Piatra Neamţ – Politehnica Iaşi 20-26 (9-11), în etapa a VII-a a Diviziei A de handbal masculin

 
 
 
Politehnica Iaşi continuă să aibă maximum de puncte în eşalonul secund de handbal masculin, fiind singura echipă din Seria A care se poate lăuda cu acest fapt. Formaţia pregătită de Florin Spiridon a bifat sâmbătă, la Piatra Neamţ, a cincea victorie din actuala stagiune, în care a stat o rundă şi nu a jucat partida contra CSM Ploieşti, care nu s-a prezentat la meciul de la Iaşi. Victoria s-a conturat mai greu decât erau aşteptările.

“După amicalul reuşit, disputat joi, contra HC Vaslui, băieţii au intrat cam relaxaţi în meci. Drept urmare, în prima repriză am condus doar cu două-trei goluri diferenţă. Desprinderea decisivă am reuşit-o între minutele 37 şi 42, când ne-am dus de la 15-12 la 19-12. Pe final am rulat tot lotul, diferenţa nemaicrescând” a povestit Spiridon, care a spus că golurile echipei pe care o antrenează au fost marcate de Bursuc (6), Şt. Dumitrache (5), Topolniceanu (4), Vulpe (3), Budui (3), Voinea (3), Pătru (1), Chirilă (1). În etapa viitoare, Poli va juca sâmbătă, de la ora 11, în Sala Polivalentă (premieră în acest sezon), contra CSU Galaţi.  

Comentarii