Diana Enache nu poate nici să se spele, nici să scrie din cauza rănilor

marți, 29 iulie 2014, 06:58
1 MIN
 Diana Enache nu poate nici să se spele, nici să scrie din cauza rănilor

La aproape o lună de când libanezul Ali Kanaan (46 de ani) a înjunghiat-o încercând să o violeze, fiica artistului Adrian Enache trece prin chinuri groaznice.

Din cauza rănilor de pe braţe şi de pe abdomen, Diana (17 ani) nu are voie să-şi facă duş, iar mama ei o şterge zilnic pe tot corpul cu şerveţele umede. În ciuda coşmarului prin care trece, Diana e cea care îşi încurajează părinţii. "Starea ei de spirit e bună, e puternică şi ne dă din optimismul ei", a mărturisit Adrian Enache.

În urma recomandărilor medicilor, viaţa Dianei s-a schimbat complet după incidentul din 5 iulie şi e nevoită să renunţe la orice efort. "Diana e mai bine acum, medicii i-au scos firele şi urmează tratamentul. Deocamdată nu-şi poate folosi mâinile pentru că sunt amorţite, de abia le simte, şi poate face doar mişcări uşoare. Nu poate scrie, ci doar să tasteze pe ecranul telefonului. Nu are voie să facă niciun efort, nici măcar să cânte. Ea voia să revină la sala de sport. Nu se pune problema unei vacanţe, pentru că poate face plajă doar la picioare. Din cauza rănilor de pe corp, nu se poate expune la soare", ne-a explicat Adrian Enache.

 

Comentarii