Dispariţia Danei

Galeriile de artă din Iaşi pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar dacă e să vorbeşti despre cele care au o dinamică expoziţională de luat în seamă, te cuprinde tristeţea. Galeriile Eleusis sunt închise din cauza lucrărilor la pasajul de la Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Culturii este în renovare, Muzeul Unirii expune doar din când în când. Aici ar trebui să ia naştere o nouă galerie.

Din ianuarie până în decembrie, sunt scoase la vedere doar exponatele muzeului şi, din când în când, se lansează câte o carte. De ce nu se organizează concerte camerale, seri de poezie, întâlniri cu scriitorii sau alte evenimente artistice?

Până la urmă, ce educaţie li se oferă tinerilor de astăzi? Unde să se întâlnească ei cu frumuseţea creaţiilor plastice dacă nu în galeriile de artă? Nu este întâmplător faptul că mulţi dintre tineri sunt dezolaţi şi dezolanţi. Literatura şi artele creează sens şi alimentează identitatea umană, dar multora dintre ei aventurile spirituale le sunt străine.

Să revenim însă la galerii. Unele se află în adormire, altele există doar cu numele, iar ultima deschisă, cea din pasajul de la Hala Centrală, ocupă un spaţiu insalubru din punct de vedere estetic. Este opusul “cubului alb al lui Brian O’Doherty”, unde tavanul reprezintă singura sursă de lumină – şi vorbim de lumina dumnezeiască a Soarelui. Cubul respectă rigorile şi legile după care s-au ridicat bisericile medievale.

Opera de artă expusă în spaţiul lui Brian O’Doherty captează privitorul la fel cum scenele biblice pictate pe pereţii lăcaşurilor de cult absorbeau, prin înfricoşarea si extazul pe care le generau, ochii credincioşilor veniţi la slujbă. Iată de ce, atunci când vizitezi o galerie de artă, poţi fi, în acelaşi timp, simplu spectator şi ochi deschis spre lumea “de dincolo” a creaţiei artistice.

O expoziţie este ca o carte: dacă nu ştii să citeşti, te uiţi doar la ilustratii, în caz că acestea există.

Dar să ne întoarcem la Iaşul nostru, până mai ieri capitală culturală a ţării, iar în viitorul apropiat (şi nu prea) – capitală culturală a Europei.

Cu ceva timp în urmă, am rămas tablou (de consternare) când am aflat că Galeriile Dana de pe strada Lăpuşneanu s-au închis. Deşi mică, galeria era frumoasă şi simplă. Găzduia, cu multă căldură şi ospitalitate, expoziţii după expoziţii. A fost “fereastra-tablou” a Iaşului pentru o seamă de artişti renumiţi.

De-a lungul anilor, aici s-au inaugurat peste 150 de expoziţii, au fost editate zeci de albume şi cataloage pentru fiecare artist sau grup care a expus, s-au organizat tabere de creaţie. De asemenea, galeria a itinerat prin ţară expoziţii ale unor plasticieni ieşeni şi nu numai.

Printre numele mari care au expus la Galeriile Dana se regăsesc cele ale adevăraţilor “zugravi, zugravi de zei, zugravi de ceruri, ce au vopsit cu astre catapeteasma singurătăţii”: Ion Nicodim, Ioan Gânju, Cornel Ionescu, Victor Mihăilescu-Craiu, Ion Iancuţ, Alexandru Chira, Angela Tomaselli, Ilie Boca, Valeriu Gonceariuc, Liviu Suhar, Cella Neamţu; ale graficienilor Mircia Dumitrescu, Dan Erceanu, Nicolae Alexe, Dragoş Pătraşcu ori al regretatului Marcel Chirnoagă; şi ale sculptorilor cu har Marcel Guguianu, Ilie Bostan, Bob Tasa. “Albul galeriei ca albul rochiilor de mireasă, ca albul nopţilor fără somn, ca albul manuscriselor cu poezii, ca albul cămăşilor ţăraneşti, ca albul cămăşii de noapte pe poala căreia mama scria cu arnici Bună Dimineaţa”.