După Oscaruri românilor li s-a rupt filmul

marți, 01 martie 2016, 08:24
4 MIN
 După Oscaruri românilor li s-a rupt filmul

* La sfârşitul săptămânii trecute, o întreagă planetă cinefilă, din Los Angeles până în Hârlău, a stat cu ochii ca de melc aţintiţi spre decernarea "Premiilor Academiei Americane de Film – 88th Academy Awards", cum li se zice pe scurt Oscarurilor; nu comentăm rezultatele, fiind vorba despre o artă (a şaptea), deci gusturile sunt multe şi variate. Oricum, până în momentul ăsta cu siguranţă au apărut mii şi mii de dări cu părerea, fiindcă Internetul e mare şi rabdă multe; ce a fost a fost, dar e cazul să ne gândim la viitorul de lângă noi. Puţin se ştie că şi unii români amatori  fac filme, cum fac vin şi rachiu: fără pretenţii, dar naturale, cu mâinile lor, la teasc sau căzănel! Unele ajung pe You Tube, fiind urmărite de lumea întreagă: de pildă, de-acum celebrul blockbuster "Cristi! Bă, Cristi!" are cu mult peste două milioane de spectatori, putând sta cu fruntea sus lângă premiatele cu Oscar. Dar mai sunt şi altele, garanţii ale viitorului cinematografiei româneşti…

* Cinefilii din Consumatori au propus juriului un film de factură contemporană, de artă, psihologic, tratând probleme existenţiale: "Fum" este realizat dintr-un singur cadru (deosebită performanţă a lui Maricel Păstae, care a ţinut telefonul mobil) şi tratează impactul pe care îl va avea asupra societăţii legea împotriva fumatului. Discuţiile surprinse la mesele din bufet, bătaia începută când vorbele au devenit de prisos şi conflictul de idei sunt tot atâtea teme de meditaţie. Filmul e interzis minorilor, el conţinând scene în care personajele beau, fumează, se bat şi înjură, mai ales clasa politică.

* Colegii din Dăunători au adoptat poziţia opusă, prezentând un film mainstream despre supereroii din jurul nostru; aceştia nu zboară ca Superman şi nu urcă pe pereţi ca Omul Păianjen, dar fac adevărate minuni: Ilie Ceafă, care scoate rachiu din absolut orice la căzănelul din magazie, Antonel Epuraş, care merge drept cu bicicleta după cinci litri de vin, Aurel Streaşină, care nu şi-a bătut niciodată copiii şi nevasta, Pamfil Macedon, care scrie corect, fără virgulă între subiect şi predicat, precum şi Manole Aţă, care s-a lăsat de băut! Prefectul zice că va oferi celui mai bun film sătesc un premiu constând în doi cai bătrâni, costelivi ca tabla ondulată, intitulat "Gloabele de Aur".

* Fiindcă tot am pomenit despre cinematografie, am uitat să întrebăm înainte: vă pasionează subiectul sau vă enervează (dacă nu cumva vă lasă reci cam ca acel iceberg care a jucat în superproducţia "Titanic")? Un test despre relaţia dintre voi şi filme, în cele ce urmează:

1) A câta artă e cinematografia?

a) În 1911, criticul Ricciotto Canudo a numit-o "a şaptea artă" / b) Alfabetic sau după înălţime? / c) Eu mai mult pe Antene, că de la filme mă doare neuronii.

2) Când aţi fost ultima dată la cinematograf?

a) Nu cinematograf, ci cinematecă, la filme de artă / b) Ieri, că în cinematograful din cartier s-a făcut bufet! / c) În 1972 ne-a dus cu clasa la Mihai Viteazul.

3) Cum se numesc Premiile Academiei Americane de Film?

a) Oscaruri, dar nu se compară cu cele de la Cannes sau Berlin! / b) Nu le ştiu pe toate după nume, că-s multe / c) Cred că medalii, cupe şi diplome, nu?

4) Care filme primesc, de obicei, premiul Oscar?

a) Care plac criticilor, juriului şi publicului / b) Care îşi doresc mai mult victoria şi înţeleg că ocaziile ratate se răzbună / c) Care dau şpaga mai mare.

5) De unde vine numele de Oscar?

a) Se pare că de la Oscar Nelson, soţul lui Bette Davis / b) De la turcul ăla, de la Plevna, Oscar Paşa / c) Cu siguranţă de la botez, că i l-a pus naşul său.

* Indiferent de ce aţi încercuit şi de cine a câştigat Oscarurile, există multe filme bune, dar şi mai multă umplutură (chestie valabilă în orice domeniu); depinde de voi ce alegeţi. Vizionare plăcută în continuare şi, mai ales, o primăvară cât mai frumoasă şi mai veselă! Atenţie la mărţişoare, să nu vă înţepaţi cu boldurile!

Comentarii