Europa, SUA şi statele din Est (IV)

Va reuşi Rusia să spargă solidaritatea occidentală, prin punerea pe tapet a ademenitoarelor profituri şi a şantajului energetic? Ţările din Est cunosc foarte bine acestă slăbiciune a Occidentului. De aceea, ele trebuie să ofere expertiză în această materie. Dar Occidentul are priorităţile lui, mai vechi ori mai noi, şi, să nu ignorăm, egoismele lui. În consecinţă, perfectarea relaţiei cu SUA şi cu NATO a devenit prioritatea politicii statelor estice. Recentele desfăşurări din interiorul NATO sunt rezultatul evaluării politicii ruseşti la Marea Neagră, Marea Baltică, Ucraina şi în zona conflictelor îngheţate din Transnistria şi Caucaz. La acestea se adaugă cunoaşterea unei direcţii consacrate în politica rusă: reactivarea unor nuclee conflictuale istorice în statele din Est, moştenite din epoca imperială autro-ungară, rusă şi otomană. Conflictele interetnice au fost deja provocate şi exploatate de către Rusia în Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia şi Osetia. Rusia are expertiză în materie şi poate lesne susţine conflicte interetnice. A dat legitime frisoane unor state din Est politica dublului standard a premierului maghiar Orban, ştiută fiind recidiva revizionismului într-o ţară ai cărei lideri nu au încetat să cultive utopia imperială. Desigur, împlinirea standardelor democratice poate preîntâmpina derapajele într-o problemă atât de complexă cum este cea a relaţiilor interetnice. Dar democraţia nu poate totul în confruntarea cu molohul rusesc, iar naţiunile din Est cunosc prea bine această materie.

Summit-ul Parteneriatului Estic organizat la Riga, între 21-22 mai a.c., a fost un nou prilej de a constata că Europa a intrat în logica cedărilor în faţa Rusiei. Cei 28 de lideri europeni au reuşit practic să îngroape Parteneriatul Estic. Statele din parteneriat – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina – au primit o veste descurajantă: integrarea se amână sine die. Dacă acest răspuns ar fi fost dat fostelor state comuniste la începutul anilor ’90, Europa ar fi rămas ancorată în logica Războiului Rece. Cuvintele frumoase din declaraţia finală, gen – "disponibilitatea de a ajuta la reconstrucţia încrederii pe continentul nostru" – nu pot anima speranţele acestor state. A investi în sinceritatea Rusiei, în condiţiile ameninţării sistematice a statelor din Est este curată utopie. Rusia a dobândit practic un nesperat drept de veto cu privire la orientarea politică şi economică a statelor membre ale Parteneriatului. Abia dacă a început conflictul din Ucraina, că şi-au făcut loc deja conciliatorii. Fostul premier britanic Neville Chamberlain, cel cu faimoasa "pace" de la München, are deja urmaşi. În consecinţă, la fel ca în alte împrejurări, privirile statelor din Est sunt îndreptate către SUA.

Dacă punem în oglindă rezultatele summit-ului de la Riga cu cele ale Reuniunii miniştrilor Apărării de la Cartierul General NATO, din iunie curent, suntem obligaţi să admitem adevărul adagiului francez: "comparaison n’est pas raison". Faţă de summit-ul anterior, de la Newport, NATO demonstrează că s-a ţinut de cuvânt şi a luat în serios ameninţarea rusă. Mai exact, a fost operaţionalizat vârful său de lance – Very High Readiness Joint Task Force – cu o capacitate de 2000 de militari, deja testaţi în primăvara acestui an în cadrul exerciţiului Noble Jump din Polonia. În plus, în cursul acestui an se vor înfiinţa pe Flancul Estic şase centre de primire şi coordonare logistică. Cel de la Bucureşti a fost deja inaugurat în prezenţa Secretarului General NATO. Aceste centre vor funcţiona ca avanposturi logistice. Cele 300 de exerciţii programate pentru acest an completează paleta acţiunilor menite să susţină încrederea statelor membre. Din statele baltice şi până în România şi Bulgaria va fi poziţionată tehnică militară, incluzând tancuri şi vehicule de tip Bradley. Chiar dacă acestea nu vor fi baze permanente, prezenţa lor este un serios pas înainte în asumarea responsabilităţii pe Flancul Estic. La finele lunii iunie, Washington-ul a anunţat că va sprijini vârful de lance cu acele capabilităţi expediţionare care au misiunea de a consolida potenţialul de inserţie în teatrele de operaţiuni.

Acest set de măsuri recente probează că NATO îşi ia în serios misiunea şi responsabilitatea, oferind chiar o lecţie acelor lideri dilematici europeni. Nimic nou sub soare. Bătrâna Europă are nevoie de această priză de conştiinţă pentru a-şi reaminti că solidarităţile se cultivă, nu doar se proclamă. Şi învăţămintele istoriei se afundă în uitare atunci când sunt ignorate, din oportunism meschin ori delăsare.

Mihai Dorin este istoric şi publicist