Explicaţiile primarului interimar

miercuri, 16 martie 2016, 02:43
5 MIN

  Mihai Chirica a dat asigurări că echipa de fotbal CSMS va fi sprijinită şi din vară

 
 
Modul în care Mihai Chirica s-a comportat în ultima perioadă în legătură cu fotbalul ieşean a stârnit îngrijorare în rândul fanilor CSMS. Primarul interimar al Iaşului a încercat să explice la Divizia Locală, de  la Digi 24 Iaşi, acţiunile sale. Iată câteva dintre răspunsurile date de edil pe unele teme.
 
1. Blocarea finanţării echipei în finalul sezonului regulat, când CSMS era implicată în lupta pentru calificarea în play-off.
A fost o coincidenţă nefericită faptul că finanţarea clubului a fost reluată exact după ce am ratat calificarea în play-off. Nu am putut da bani până atunci din cauza problemelor existente la Fundaţia Sportului Ieşean, unde era jale cu J mare”.
 
2. Absenţa de la meciurile echipei de fotbal în condiţiile în care a fost prezent la meciuri de rugby, baschet ori la un raliu al femeilor.
“Mie îmi place fotbalul. Nu am avut timp să merg la stadion”.
 
3. Absenţa declaraţiilor de susţinere la adresa echipei locale înaintea meciului cu Timişoara, când i-a invitat pe ieşeni la meciul de rugby România – Rusia, de peste 10 zile.
“Nu din cauza asta s-a ratat calificarea în play-off”.
 
4. Starea terenului din Copou după acţiunile naţionalei de rugby.
“Terenul e bun!” (n.r. – imaginile arătau starea deplorabilă a gazonului de pe stadion).
 
5. Finanţarea actuală a echipei.
Am apreciat mult că ne-au eliberat de sarcinile de sfârşit de an, pentru că am avut nevoie de un necesar de cash destul de mare pentru a susţine finalul pe proiecte europene şi am fost salvat de presiunea clubului. Acum am aprobat clubului 3 milioane de lei. Cu cât au luat ei, 1,1 milioane euro de la TV, cred că vor putea încheia campionatul. Din cele 3 milioane, am plătit 1 milion o sută, în două tranşe, una de 800 000 şi una de 300 000 (n.r. – clubul anunţase că a încasat o singură tranşă, de 800 000 lei). Din vară, putem face rectificări bugetare, astfel încât să susţinem echipa în continuare. Din calculele noastre, pe lângă banii pe care-i produce, echipa are nevoie de circa 1,25 milioane euro anual pentru a se clasa la mijlocul clasamentului în Liga I. Echipa va avea aceşti bani”.
 
6. Relaţia cu Florin Prunea
Eu sunt prieten cu Florin Prunea, suntem chiar şi vecini. Recunosc, vara trecută eu l-am rugat să rămână la club, acceptând condiţiile pe care le-a cerut (n.r. – primă de reinstalare de 30 000 de euro, salariu lunar de 6 000 de euro, bonusuri de performanţă, dreptul de a deconta diferite cheltuieli). Acum, am fost surprins că doi jucători ieşeni cărora le expiră contractul au spus că nu au fost provocaţi la discuţii pentru prelungirea înţelegerilor. E treaba lui Prunea! Nu ştiu de unde e el nesigur că nu vor fi bani la echipă din vară, nu a discutat cu mine. Totuşi, eu îl doresc în continuare la echipă, trebuie să vrea şi el”. 
 
 
 
Maximă atenţie, puţină îngrijorare
Deşi persoane cu care se consultă au încercat să-i inducă ideea că poziţiile critice pe care le-am avut la adresa modului în care a gestionat sportul ieşean reprezintă, atacuri la adresa lui, primarul interimar al Iaşului a acceptat fără ezitare invitaţia de a veni la “Divizia Locală”. Atitudine normală, firească. În timpul în care am dialogat, înainte şi în timpul emisiunii, nu am avut vreo surpriză din partea lui Mihai Chirica. Şi la plusuri şi la minusuri! Aşa cum mă aşteptam, chiar dacă nu stăpâneşte subtilităţile (nici nu sunt pretenţii la acest capitol), Chirica ştie multe despre sport. Ştie că bugetul alocat Fundaţiei Sportului Ieşean este mult mai mic faţă de alte oraşe, ştie că fotbalul reprezintă sportul-rege, ştie că, indiferent de preferinţele ori interesele personale, trebuie să ţină cont de cele ale ieşenilor, dă senzaţia că înţelege fenomenul. Totodată, în loc să-şi asume bărbăteşte erorile făcute, găseşte scuze puerile. De asemenea, rămâne într-o altă dimensiune atunci când vorbeşte despre acţiunile pe care le agrează, cel mai bun exemplu fiind cele ale naţionalei de rugby, în care s-a implicat cu o determinare ieşită din comun. Bannerul exagerat, afişat pe stadion la meciul “Stejarilor”, “România renaşte la Iaşi”, echivalarea succesului cu Rusia cu “un moment de mândrie istorică”, vehicularea unor cifre ameţitoare în ceea ce priveşte asistenţa la un meci cu intrarea liberă transpar în discursul lui Chirica legat de două partide agreabile, însă disputate în compania unor formaţii de rang doi sau chiar trei ale acestui sport, cu un impact mai redus decât al fotbalul.
Până în vară, mai ales că toţi alegătorii trebuie să fie liniştiţi, sunt convins că lucrurile vor fi calme în sportul ieşean, micuţul tort financiar pus pe masă în februarie urmând să ajungă pentru toată lumea. În vară însă, cel care, foarte probabil, va rămâne în fruntea Palatului Roznovanu, va fi la o răscruce în ceea ce priveşte sportul. Ori va înţelege greşelile comise şi va merge pe drumul corect ori va rămâne pe unul pigmentat cu subiectivisme sau informaţii nereale, ca, de pildă, cele despre starea terenului din Copou, sau că finanţarea CSMS este peste cea anunţată de club.
Drept urmare, până când promisiunile lui Chirica legate de suplimentarea finanţării sportului şi, în particular, a fotbalului ieşean, se vor concretiza vom urmări traseul lui cu maximă atenţie şi puţină îngrijorare! 
 
 
 

Comentarii