Final de festival: Constelaţia elitelor muzicii mondiale la Bucureşti

Dacă Staatskapelle Berlin, dirijată de Daniel Barenboim, a dat startul cu Rapsodia română nr. 2 în Re Major de George Enescu într-o excelentă interpretare, urmată de Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major, Op. 58 de Ludvig van Beethoven, cu solistul român de excepţie Radu Lupu, închiderea marii sărbători muzicale s-a făcut cu un alt opus enescian, Capriccio pentru vioară şi orchestră, interpretată de către Royal Philharmonic Orchestra din Londra, dirijată de Cristian Mandeal.

Vom consemna, în cele ce urmează, câteva impresii de la închiderea festivalului, precum şi gânduri îndreptate către viitoarele ediţii.

Trebuie să mărturisim că un profund sentiment de mândrie ne-a cuprins pe toţi cei prezenţi la concertul final din Sala Mare a Palatului, ropotele de aplauze care nu mai conteneau exprimând atât entuziasmul celor din sală, cât şi regretul că s-a încheiat acest eveniment muzical fără precendent. Aplauzele erau adresate nu doar celebrei orchestre londoneze care încheia plutonul constelaţiei elitelor muzicii mondiale prezente la Bucureşti, ci tuturor interpreţilor din cadrul celor optzeci de spectacole din cadrul festivalului şi, implicit, şi celor care au organizat acest eveniment memorabil.

Sentimentul de mândrie de care vorbeam mai sus a fost provocat şi de atitudinea prestigioasei orchestre care nu a răspuns la solicitarea dirijorului Cristian Mandeal de a se ridica din nou să mulţumească publicului dezlănţuit în aplauze. Prin acest gest colectiv, select, obişnuit doar cu marii maeştri ai baghetei, se acorda un plus de apreciere compatriotului nostru, atât pentru interpretarea opusului enescian, cât şi pentru magistrala tălmăcire a uneia dintre celei mai lungi, dificile şi impunătoare creaţii aparţinând compozitorului Gustav Mahler, Simfonia nr. 3 în re minor, cu participarea Corului Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia, şi a Corului de Copii Radio, dirijor Voicu Popescu, interpretată impecabil.

Dacă ar fi să consemnăm, detaliat, impresiile privind cele cinzeci şi trei de spectacole pe care am avut bucuria şi onoarea să le vizionăm, ar trebui să scriem o carte. De aceea, ne vom rezuma să punctăm doar câteva aspecte, comparativ cu ediţia anterioară, care nu a beneficiat de aceeaşi bogăţie de elite.

Chiar dacă, omeneşte, nu a fost posibil ca cineva să poată acoperi cu prezenţa toate spectacolele, scopul educativ de aplecare spre muzică, pentru înnobilare spirituală a celor prezenţi, a fost atins. S-a observat, spre deosebire de ediţia precedentă, un progres în ceea ce priveşte educaţia şi chiar rafinamentul publicului, cu toată rumoarea concomitentă de pe alte coordonate ale capitalei, unde trona un alt gen de comportamet social.

Se cunoaşte că biletele la această ediţie s-au epuizat în timp inimaginabil de scurt.

Ar fi nedrept să ocolim constatarea unui fapt care atestă că la nici una din locaţiile unde se desfăşurau manifestări de cultură nu a fost nevoie de forţe de ordine. Nu s-au văzut, la vreo sală de concerte, oameni în uniformă. Comportamentul civilizat de grup a făcut parte, după cum se vede, din pornirile lăuntrice ale fiecărui om dornic de normalitate. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să trecem cu vederea, şi să nu dăm cezarului ce-i al cezarului, având în vedere ireproşabila organizare civică asumată de ARTEXIM sub directa supraveghere a sufletistului director Mihai Constantinescu, secondat cu vizibile rezultate de Oana Marinescu. Adică tocmai cei ce merită mulţumiri pentru succesul întregii ediţii prin efectul conlucrării cu directorul Festivalului, Ioan Holender.

Faptul că ARTEXIM a implicat un colectiv de colaboratori tineri, bine pregătiţi şi cu un comportament stilat, care au asigurat tehnic şi administrativ sectoare utile bunei desfăşurări, este un semn că şi fără directive de sus societatea se poate autoregla, funcţionând ireproşabil.

O impresie deosebită a făcut de data aceasta acel grup de tinere, bine alese, care apăreau ici-colo în rochii viu colorate. Ajutoarele aveau menirea să întâmpine la intrare pe orice invitat cu un respectos salut de bun venit însoţit de un zâmbet amabil, ce crea oricui sentimentul că face parte din familia aleasă a celor care sunt în comuniune cu muzica. Alte tinere cunoscătoare de limbi străine aveau misiunea să însoţească deplasările oaspeţilor sau să înmâneze pe scenă flori după aplauzele prelungite merituoşilor interpreţi, dirijori şi solişti din rândul oaspeţilor sau al valoroşilor interpreţi conaţionali. Constatăm, aşadar, că există capacităţi şi iniţiative nevalorificate care ne pot situa ca popor pe primele locuri pe plan spiritual prin maniere şi eforturi de voinţă conjugate, bine coordonate de cei experimentaţi şi cu o deplină încredere unii în alţii. Credem că suntem în stare să facem multe fapte notabile prin topirea orgoliilor, dacă nu caută fiecare să ocupe un loc mai în faţă în ierarhia valorică.