(FOTO) Ministrul Daea la Bivolari: După cum aţi putut observa, Prutul este pe câmp

luni, 12 iunie 2017, 01:50
1 MIN

Unul dintre cei mai controversaţi miniştri ai Guvernului condus de Sorin Grindeanu a poposit în week­end în judeţul Iaşi. Petre Daea (Agricultură, PSD) a fost în comuna Bivolari, unde, potrivit unui comunicat al Consiliului Ju­deţean (CJ), a vizitat „cel mai mo­dern sistem de irigaţii“ din judeţul Iaşi.

Ministerul Agriculturii nu a ratat şansa de a mai face o decla­raţie în stilul său caracteristic. „Vreau să vă spun că traiesc un sen­timent de maximă bucurie pentru că, într-o zi frumoasă, într-un platou de culturi excepţionale am putut întâlni fermieri cu ade­vărat dedicaţi. După cum aţi putut observa, Prutul este pe câmp. Este pe câmp pentru că aici, parţial, sistemul de irigaţii funcţionează, şi noi vrem să îl aducem la întreaga capacitate“, a spus Daea, citat în comunicatul CJ.

El a susţinut că dorinţa Ministerului Agriculturii este ca, în următorii patru ani, la nivel naţional, să se ajungă la două milioane hectare irigabile. În vizita sa de la Bivolari, Daea a fost însoţit de preşedintele Consiliului Jude­ţean, Maricel Po­pa. Ministrul Agriculturii s-a remarcat frecvent în ultimii ani prin o serie de declaraţii penibile. „Oaia este o statuie vie. (…) Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie“, este doar una dintre declaraţiile care l-au făcut celebru pe Daea.

Comentarii