Caută 
4 MIN
Adevarul.ro vă propune o călătorie în lumea cărţilor dintâi. Abecedarele şi manualele de citire de acum 20, 30, 50, 100 de ani. Ce ne-au învăţat ele şi câte minciuni ne-au băgat în cap. Un scurt zăgaz în noianul de ştiri şi informaţii despre neajunsurile sistemului educaţional de azi.
Veţi crede că le-aţi uitat, dar revăzând aceste desene naive, cu siguranţă că vă veţi aminti. Povestea „Cuiele" sau „Costache şi ochelarii", fragmente din nuvelele „Plăvanii" şi „Panciuc". „Mama lui Ştefan cel Mare" şi poezia „Partidul". Cei mai în vârstă îşi vor aduce aminte, pesemne, de „Băieţaşul şi Lenin" sau de poezia „Sirena".
Totul a început cu „Ana are mere". Şi-apoi nici n-am simţit cum au trecut toamna şi iarna şi am ajuns la „Angheluţă, cel care mănâncă îngheţata cu lăcomie". Apoi mincinoşii Petre şi Ion. „Eu am văzut odată o varză mare cât casa", spune Petre. „Şi eu am văzut o oală mare cât şcoala", răspunde Ion. „La ce folosea o astfel de oală?", întrebă Petre. „Ca să fiarbă varza ta în ea", răspunse, râzând, Ion. Ruşinat, Petre lăsă capul în jos. Morala: Spune adevărul!
O atmosferă grea apasă pe Citirea de clasa a IV-a. E prima Citire de după Revoluţie. În povestea „Plăvanii" e toamnă, „cerul parcă s-a pornit pe plâns". În „Panciuc" „plouă întruna şi bate un vânt iute şi rece". Lecţia „Stejarul din Borzeşti" e ilustrată cu un om spânzurat de un stejar.
Şi mai presus de toate e povestea „Cuiele", din care afli, poate pentru prima dată, că răul e ireparabil. Un bătrân bătea câte un cui în uşa casei pentru fiecare boacănă a fiului său. Cu timpul, uşa deveni un zid de cuie. Într-o zi odrasla îşi luă angajamentul să scoată cuiele făcând fapte bune. Pentru fiecare bine – un cui scos cu cleştele. Pe când bătrânul trăgea să moară, fiul i-a spus: „Tată, nu mai e niciun cui în uşă!". Iar tatăl a răspuns: „Dar găurile?".
Copilăria în anii ’70 – ‘80. Nostalgia nu ţine cont de condiţiile politice şi istorice. Ceauşescu era cu tezele lui, elevii cu ale lor. Limba română de clasa a II-a e impregnată şi ea de acea atmosferă fals-idilică. O fericire tâmpă de la săniuş până la curiozitatea de pionier: „ce este acela colectivul?". Sau "Cine a suit pe cer/ în oraşe noi/ cântecul de pionier/ însorit şuvoi?". Răspuns: „Partidul".
Limba română pentru clasa a IV-a din 1950 se deschide cu imnul Uniunii Sovietice. Abundă de poveşti cu Lenin şi Stalin. După ei urmează Gheorghiu Dej şi Ana Pauker. Către finalul anului şcolar – teoreticienii: Marx şi Engels („Marx şi prietenul lui, Engels, au fost amândoi mari învăţaţi. Se iubeau foarte mult şi se preţuiau unul pe altul…")
„Lenin a învăţat foarte bine, ba chiar excepţional. La terminarea gimnaziului a primit medalia de aur". Manualul de Limba Română din 1950
Citirea de clasa a II-a primară din 1940 îl avea pe prima pagină pe Regele Mihai, care veghea „cu iubire şi bărbăţie frumoasa şi bogata noastră ţară". Urma Regina Mamă Elena. Nimic deosebit de practicile comuniste de mai târziu în privinţa aceasta. A fost, însă, ultimul manual în care apăreau Moş Crăciun şi pruncul Iisus în iesle.
În afară de istorii religioase şi de lecţii despre plante şi animale, Citirea mai cuprindea poveşti desprinse din realităţile vremii. Aflăm astfel povestea câinelui Bodolan, primul maidanez al Bucureştiului, fugit de la stână şi nimerit printre automobile, biciclete şi negustori gălăgioşi. Unul chiar a dat cu un pietroi după el. „Aici nu-i de mine, şi-a spus Bodolan, în mintea lui, luând-o la goană cu coada între picioare".
Citeşte mai departe pe historia.ro
