Golem. Emet-Aletheia: Câteva repere

Pe 28 iunie, TNI a facilitat o primă vizionare cu public la Sala Mare pentru spectacolul Golem, în regia lui Alexander Hausvater. Decor: Zsolt Fehérvári, costume: Viorica Petrovici, coregrafia: Mălina Andrei. Spectacolul va avea premiera în stagiunea următoare, de la toamnă. Este unul dintre cele mai occidentale spectacole de la Iaşi, atât în ceea ce priveşte compoziţia, cât şi tehnica regizorală. Dar nu în ultimul rând, sub aspectul mişcării scenice, actorii implicaţi ajungând, în acest sens, la performanţe de invidiat (în special: Cosmin Maxim, Diana Roman, Dumitru Năstruşnicu).

Alexander Hausvater ia ca punct de plecare în redactarea propriului scenariu legenda Maharalului din Praga, folosind pentru story în special poemul dramatic Der Goylemdin 1921 al lui H. Leivick, iar secundar romanul Der Golem al lui Gustav Meyrink (1915); ca bază simbolică – surse cabalistice precum: Zoharul, Sefer Ieţira, Talmudul. Deşi bazat pe o legendă de secol al XVI-lea, cu influenţe mai noi ale mitului Golemului, având intenţia de a puncta vicisitudinile îndurate de comunităţile evreieşti, scenariul propus de Alexander Hausvater este, în acelaşi timp, general (o trimitere la oroarea istorică reprezentată de Holocaust) şi particular – are un fir epic independent şi original. Firul epic la care mă refer se opreşte în actualitate, la războaiele în continuă desfăşurare din Israel. Pentru o reuşită racordare la publicul contemporan sunt folosite imagini moderne (Ku Klux Klan), mesaje pacifiste (disputa dintre un rabin şi un taliban, care primeşte steaua lui David) şi mijloace regizorale actuale. Personajele sunt, în cea mai mare parte, adaptate trupei de actori cu care a colaborat. Întreg arsenalul folosit pentru realizarea personajelor (costume, machiaj, bufonerie etc.) este justificat regizoral. Scenele sunt foarte bine sudate şi se succed cu o rapiditate fulminantă – se lucrează fără black out (dar cu decor unic) şi în planuri multiple. Cu salturi bruşte din registrul grav în cel buf, punctate prin fond sonor şi coregrafie (Yves Chamberland, dansuri hasidice etc.). În acelaşi timp un spectacol high tech şi de atmosferă – proiecţii, costumul de culoarea bronzului, vătuit al lui Golem (pentru mişcări robotizate), excelent susţinut energetic prin coregrafie. Ca argument al energiei care emană dinspre scenă înspre spectator, aş putea reda un exemplu: la o mişcare bruscă a mâinii drepte a lui Iosif – Golem (Doru Aftanasiu), am simţit ca-n oglindă cum mâna mea stângă s-a mişcat ritmic, atât de puternic a fost impactul. De asemenea, felicit folosirea semnificativă a marionetei şi manevrarea reuşită de către Doina Deleanu (Tankhuma).

Spectacolul nu este ezoteric, însă are o oarecare încărcătură simbolică ce se cere explicitată. Conform mitului, rabinul însufleţeşte (înscriindu-i pe frunte o combinaţie magică de litere) o creatură din lut în preajma Paştelui pentru a-i apăra pe locuitorii ghetoului din Praga de diferite atacuri antisemite (motivaţii ale prigonirii evreilor de pretutindeni). Mai ales, calomnia cu privire la faptul că turta nedospită (matza) ar conţine sânge de prunc nevinovat; un copil creştin era ucis de autorităţi şi strecurat în casa unui evreu. Numele golemului este Iosif, potrivit unei menţiuni talmudice despre Yosef Sheyda, creat pe jumătate om, pe jumătate demon, un salvator al înţelepţilor. În acelaşi mod, Iosif din Praga este văzut iniţial ca un izbăvitor şi este indestructibil (nici apa, nici focul, nici vreo armă omenească nu-l pot ucide). Pe frunte el are înscris ”emet”, însemnând adevăr. Doar rabinul care l-a creat are drept de viaţă şi de moarte asupra lui, putându-i şterge oricând prima literă, lăsând doar ”met” (însemnând moarte). Iniţial, Iosif este docil, dar ulterior, din dorinţa de a-şi depăşi destinul solitar, de a fi ca toţi ceilalţi oameni (a avea o parteneră şi copii), se ridică împotriva celor pe care fusese menit să-i protejeze şi o ucide pe fiica rabinului şi pe logodnicul acesteia (tema dragostei neîmpărtăşite). Hausvater trece legenda într-un plan al concretului: rabinul îi reproşează lui Dumnezeu că a transformat copiii lui Israel în soldaţi. Însă, de fapt, greşeala nu-i poate aparţine decât omului care s-a pus pe sine în postura divinităţii.

În mod simbolic, decorul este alcătuit din cripte care se deschid uneori pentru momente coregrafice. Piesă de rezistenţă în decor, ca soluţie regizorală, arborele central ar putea reprezenta imaginea iniţiatului (cel ce deţine cheia cunoaşterii de sine şi, implicit, pe cea a cunoaşterii universului): coroana mobilă (capul), cele două braţe (crengi masive principale) separate şi picioarele unite (trunchiul). Dar, în acelaşi timp, ar putea simboliza arborele sefirotic, etalând cinci planuri distincte ale fiinţei umane (spirit, suflet, intelect, inimă, corp fizic), după cum un arbore prezintă rădăcini, trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe. În diferite momente ale spectacolului, arborele reprezintă locul unor acţiuni distincte ale personajelor, în funcţie de simbolistica mesajului transmis de fiecare dată. Memorabilă rămâne o imagine expresionistă: Devora, revenind ca personaj intermediar între om şi demon, purtând în pântec, sub rochia roşu transparent un cap hidos, se îngroapă în pământul de la baza arborelui. Devora, fiica rabinului, a nesocotit legea şi a fost sedusă şi ucisă de Golem în ziua de Paşte. La nivel mitologic, acest personaj este explicat ca şi contraparte feminină a Golemului: Aletheia – însemnând ca şi Emet tot ”adevăr”, un înger-femeie de dimensiuni gigantice, potrivit surselor gnostice sau Lilith, prima femeie a lui Adam, potrivit surselor mistice iudaice. De asemenea, tot de dinamica personaj-arbore ţin locuirile pe crengile laterale şi orice altă acţiune care are loc acolo. În special, răstignirea de trunchiul arborelui a surdo-mutului Iaromir (Andrei Sava), învinuit pentru că ar fi ucis pruncul creştin. Aluzie la faptul că, alături de acuza de a pune sânge uman în matza, evreii au mai fost ponegriţi şi pe motivul că se fac vinovaţi de moartea lui Iisus din Nazaret.

Spectacolul este circular: începe şi se termină cu rugăciunea rabinului (Emil Coşeru) şi a asistentului său, Isaac, (Cosmin Panaite). De ce nu ies actorii la aplauze?! Îi putem regăsi – tot unde ne-au şi întâmpinat – de o parte şi de cealaltă a foaierului, în acelaşi timp cabină la vedere sau sală de repetiţii. De ce se foloseşte Hausvater astfel de circularitate ca mod de schiţare a montării? În acest caz, pentru a da impresia că povestea nu s-a încheiat şi că ar putea fi reluată oricând, oriunde, implicând o universalizare a scenariului dramatic. Dorinţa omului de a sfida legea creaţiei, în numele eşuării ”legii omului care permite orori şi masacre” şi de a crea o armă vie sau, pur şi simplu, viaţă artificială poate lua diverse forme (clonare, schimbarea identităţii) şi este, sub această viziune regizorală, greşită.