Gorghiu îl acuză pe Ponta că ar fi complice la practicile lui Nichita

luni, 04 mai 2015, 08:36
1 MIN
 Gorghiu îl acuză pe Ponta că ar fi complice la practicile lui Nichita
Copreşedintele PNL l-a criticat în termeni duri pe liderul PSD, cu privire la declaraţiile acestuia referitoare la cazul primarului Gheorghe Nichita.

"Răspunsul premierului referitor la cazul primarului Nichita întrece în cinism şi ticăloşie chiar şi cele mai josnice acţiuni împotriva ideii de libertate într-un stat democratic. Domnule Ponta, persoanele urmărite şi terorizate de primarului Iaşului, din bani publici cu ajutorul poliţiei locale, în cârdăşie cu clanuri interlope, sunt cetăţeni ai României, cu care dumneavoastră, ca şef al Executivului, politician, ca om, ar trebui să fiţi solidar. Prin bagatelizarea subiectului, prin modul în care vă prefaceţi că nu înţelegeţi gravitatea subiectului, nu faceţi decât să deveniţi complice cu o practică despre care se spune că nu este străină nici altor colegi ai dumneavoastră", a scris Gorghiu pe contul său de Facebook.

Copreşedintele PNL atrage atenţia că există informaţii că mai mulţi politicieni ar utiliza metode de monitorizare şi intimidare a adversarilor politici.

"Faptul că adversarul dumneavoastră politic, Cătălin Ivan, a acuzat aceleaşi metode de monitorizare, urmărire şi intimidare din partea primarului din Iaşi ne poate explica de ce nu simţiţi nevoia normală de a condamna un comportament aberant al unui edil şi lider marcant al PSD", conchide liderul PNL.

evz.ro

 

Comentarii