Caută 
3 MIN
* La ora la care scriem încă nu ştim mare lucru despre soarta lui Viorel Ponta, dar tragem nădejde cu toată puterea că premierul va scăpa de agitaţie, de vâltoarea politicii, să ajungă să stea liniştit, să nu se mai lege presa de el, să nu mai scriem nici noi despre el, să nu mai facem pluguşoare cu el, să nu mai spună nimeni nimic rău despre el, aşa cum nimeni nu mai scrie şi nu mai spune, astăzi, nimic despre Cazimir Ionescu, Ioan Mânzatu, Toma George Maiorescu, Gheorghe Dumitraşcu, Crin Halaicu, Flor Pomponiu, Marius Cârciumaru, Brătianu-Cartof, Iosipescu Zambra şi alţi politicieni de varză ai anilor ’90, despre care nici măcar vecinii sau rudele nu mai amintesc. Şi, ca să nu fie singurel şi să se plictisească, să-i ia pe Şova şi Tăriceanu, să aibă cu cine juca table în maieu. Oare există şi pensionare pe caz de boala puterii?
* Să ne scuzaţi că am început textul cu chestii neplăcute (politicieni) acum, când e vară, cald şi bine, păsărelele cântă în paralel cu formaţiile de la terase, care o lălăie până după miezul nopţii, stârnind câinii mai tare decât mâţele care nuntesc prin curţi, miroase a flori şi a concediu, iar cheful de muncă s-a topit. Totuşi, e marţi, o zi despre care se pretinde că are şi nişte ceasuri rele, aşadar trebuie să ne amintim că nu e doar armonie în jur, ci mai există şi actuala clasă politică…
* Gândurile românilor se îndreaptă spre marea cu sare, cu malul şi valul, cu plaja şi vraja, sau spre munte, cu piscuri cărunte, cu poieniţe şi veveriţe, ori spre alte destinaţii de vacanţă. Pentru fiecare există locul de concediu ideal: mare, munte, şes, deal subcarpatic, insulă, casă sau terasă. Un iubitor de linişte ar leşina pe loc în panarama de la Mamaia, iar un cocalar de club de pe litoral nu s-ar simţi bine la Văratec ori Agapia. Există de toate pentru toţi, cu mici excepţii…
* Excepţii sunt şi cei care nu se simt bine pe căldură; cu toate astea, când e iarnă cu ger şi troiene, se găsesc bătrâni rurali care povestesc reporterilor de ştiri că îşi aduc aminte de tot aşa o iarnă, prin ’51 sau 1916; n-am auzit de vreun moş care să-şi amintească arşiţa de când era ginerică: de aici rezultă nu neapărat că iernile geroase sunt mai dese ca verile fierbinţi, ci că gerul se ţine minte mai uşor.
* Pentru reporterii de televiziune iarna e mai bună ca vara: la coduri de ninsori şi viscol, se bagă în primul troian mai mare (dacă nu-i mare, se pun în genunchi) şi transmit, dârdâind, să vadă telespectatorii ce viteji sunt ei, dar la caz de caniculă n-am văzut reporteri scufundaţi până la piept în asfaltul topit. Ce-i drept, unii mai fac şmecheria cu oul spart pe capota unei maşini, să ne arate cum se face ochi, dar am văzut tot mai rar demonstraţia asta: e semn că televiziunile merg din ce în ce mai prost şi că nu mai sunt bani nici de ouă!
* Perioada asta e şi de tranziţie de la cărăbuşii de mai la rădaştele de iunie, care zboară seara cu bâzâit de mic elicopter şi care au obiceiul (nu ştim dacă e obicei al lor, din bătrâni, cum ar fi la noi mersul cu colinda de Ajun sau împinsul soacrei în gârlă, de Rusalii) să se agaţe în părul doamnelor: asta se pune ca o reuşită a guvernului, adică, dacă se socotesc şi căpuşele, a crescut numărul de animale pe cap de român! Sunt şi liliecii care se dau la cocuri, dar nu bâzâie: dragi doamne, dacă vă spune cineva că aveţi liliac în păr, să nu credeţi că e compliment: nu este floarea omonimă, că aia a trecut de ceva vreme!
