Gura marelui Cârpaci adevăr grăieşte

Pe la începutul anului 1994, am avut ocazia să particip la un fel de curs de instruire organizat de Arbeitsamt Tübingen(Oficiul Forţelor de Muncă) pentru cei care caută un loc de muncă. Printre temele abordate de conducătorul cursului (dincolo de tot felul de sfaturi cum trebuie să arate cv-ul, scrisoarea de intenţie etc.), una mi-a rămas mai pregnant în minte: cea privind limbajul folosit de angajatori atunci când redactează pentru un angajat care se desparte de firmă (din varii motive) aşa-numitul Arbeitszeugnis (certificat de muncă).

De pe Wikipedia m-am pus apoi la punct cu situaţia actuală a statutului pe care-l are acest certificat de muncă. Pe scurt, lucrurile stau aşa: orice angajat are dreptul la a primi un asemenea certificat de muncă. În varianta acoperirii cerinţelor legale minime, vorbim de un certificat de muncă simplu, acesta conţinând doar datele personale plus felul şi durata activităţii în cadrul firmei, fără aprecieri calitative. Într-un certificat „calificat” de muncă, angajatorul introduce şi aprecieri privind performanţele angajatului dându-i muncii acestuia inclusiv un calificativ. (Evident, în funcţie de calificativul acordat, certificatul de muncă poate reprezenta ulterior o recomandare – sau dimpotrivă.) Germania şi Elveţia sunt singurele ţări din Europa în care există dreptul legal de a primi un certificat calificat de muncă, iar cadrul legal prevede chiar că certificatul trebuie să fie binevoitor, astfel încât „să nu-i îngreuneze cariera profesională” angajatului.

Evident, ca atare există şi un fel de cod al certificatului. Angajatorii folosesc îndeobşte anumite formulări şi fraze care, decodificate, arată părerea de fapt a acestora despre foştii lor angajaţi. Şi ni se dau formulările standard privind îndeplinirea sarcinilor de muncă:

– mereu spre cea mai deplina noastră mulţumire (să nu sară apărătorii limbii române: aşa-i şi în germană, anume deplin este… „superlativizat”) (Foarte Bine);

– mereu spre deplina noastră mulţumire sau spre cea mai deplina noastră mulţumire (fără mereu) (Bine);

– spre deplina noastră mulţumire (Satisfăcător);

– spre mulţumirea noastră (Suficient);

– s-a străduit să facă faţă cerinţelor (Insuficient).

Ei bine, ca să vedeţi chestie: certificatele de muncă din Germania n-au voie să conţină formulări echivoce prin care angajatorul îl critică pe angajat. În urma unei plângeri a unei sore medicale, Tribunalul Muncii de Land din Hamm i-a dat dreptate acesteia: a decis în 1998 că formularea „A fost foarte destoinică şi în stare să-şi susţină propria părere” este echivocă, putând fi interpretată ca defăimare a sorei medicale drept o persoană recalcitrantă. Ulterior, legislatorul a preluat decizia împotriva formulărilor echivoce în Codul Muncii.

Dar de ce credeţi că mi-am amintit zilele acestea de acel curs de care am pomenit mai sus? Păi, intrând vineri pe facebook, am dat peste o postare preluată ca poză de pe contul fb al lui… Victor Ponta. Am intrat apoi pe contul premierului României şi „proaspătului” candidat PUP la preşedinţia aceleiaşi ţări. Găsesc postarea din ziua de miercuri, 30 iulie 2014:

„M-am nascut in Romania, am crescut aici, unde este familia mea, unde sunt prietenii mei, aici unde m-au educat profesorii carora le voi fi dator toata viata. Aveam doar 14 ani cand mama mi-a spus ca trebuie sa am grija de ea si de cele doua surori.

Am fost sase ani procuror, magistrat, am lucrat in sistemul de Justitie si am incercat sa aplic legea si sa fac dreptate. Sunt deputat, am fost de doua ori ministru si am devenit cel mai tanar Prim-ministru din istoria de 150 de ani a statului roman.

Sunt mandru ca sunt ortodox, roman si nu imi pot imagina o viata in alta parte decat Romania – si voi face tot ce tine de mine sa ii conving pe copiii mei sa ramana si sa traiasca in tara”. Sunt trei pasaje din cuvântarea premierului Victor Ponta la Consiliul Naţional al PSD de la Craiova (cel la care a fost nominalizat oficial ca candidat pentru prezidenţiale).

Aţi remarcat ceva, v-a sărit ceva în ochi, din perspectiva a tot ce-am scris în prealabil despre certificatul de muncă? Nu?

Hai să vă ajut: aliniatul doi, cel cu „am fost sase ani procuror, magistrat, am lucrat in sistemul de Justitie si am incercat sa aplic legea si sa fac dreptate…” – nu vă sună nimic aşa, mai naşpa?

Deci: premierul României a fost şase ani procuror, magistrat, a lucrat în sistemul de Justiţie şi a încercat să aplice legea şi să facă dreptate. Imaginaţi-vă această frază într-un certificat de muncă din Germania. Ce-ar rezulta? Cum ar citi potenţialii noi angajatori această frază? Exact. Formularea este similară cu „s-a străduit să facă faţă cerinţelor”. Calificativ: Insuficient!

Ironia-i şi mai groasă, câtă vreme nu vreun angajator a spus cele de mai sus, ci însuşi premierul României, cel care doreşte să devină şi cel mai tânăr preşedinte al aceleiaşi ţări. Oameni buni, ce performanţe a atins cineva care susţine cu guriţa lui că a încercat să aplice legea şi să facă dreptate?

De, a-ncercat săracu’, dar… n-a reuşit.

De, drumul spre iad e pavat cu intenţii bune, iar drumul spre pierzanie cu încercările incompetenţilor de-a fenta evidenţa.

P.S. Având în vedere că bietul premier Ponta şi-a auto-acordat involuntar calificativul „Insuficient”, mi se pare absolut limpede de ce nu-şi poate „imagina o viaţă în altă parte decât România”. Înseamnă că în adâncul platitudinii sale ştie totuşi că-n nicio altă ţară serioasă n-ar avea vreo şansă să facă vreun fel de carieră. În România, iaca, i-a mers. Până acum.