Huliganismul în viaţa publică ieşeană

Un sărman cu minţile rătăcite a fugit de la spitalul Socola şi, ajuns acasă, şi-a speriat vecinii. Aceştia au chemat poliţia, care a venit la faţa locului însoţită de presă. Poliţiştii l-au împins într-un colţ şi au chemat salvarea. Bolnavul pus la zid a avut o recţie aiuritoare. S-a dezbrăcat de tot şi a prins să arate fundul şi alte celea poliţiştilor şi jurnaliştilor. Un reporter de-al lui Ghiocel Asimionesei a filmat repede şi a postat înregistrarea pe internet. Mii de demenţi aflaţi în libertate au vizionat şi au comentat "ştirea": "ce sculă are", "ce cur", au scris "userii". A fost trafic mare pe site, iar huliganul Asimionesei care controlează asta, condamnat în trecut pentru şantaj, a explodat de bucurie. Iată, aşa se face presă, a spus el.

Huliganismul în piaţa publică nu este încurajat doar de presă. În oraşul nostru pare a fi reţeta succesului în mai toate domeniile. În politică, de exemplu, tonul pare să-l fi dat primarul suspendat Gheorghe Nichita. În urmă cu mulţi ani, când a scăpat de Ion Solcanu, făcându-i vânt pe scări, spunea că are de gând să aducă un suflu nou în partidul social democrat. Vremea profesorilor buni doar de gură a trecut. Este timpul constructorilor, al tehnicienilor. Şi-a adus în partid mai întâi câţiva oameni din galeria de la "Poli", să ţină loc de "papagal", apoi şoferul şi o liotă de tineri musculoşi şi iuţi de mână. Pe nevasta unuia a pus-o şefă de oficiu, pe amanta altuia a proţăpit-o la conducerea unei direcţii, pe amicul cumătru l-a făcut şef de patrulă publică, ibovnicei i-a făcut post de starletă. Mâna lui dreaptă la primărie este ameninţată de capul interlopilor ieşeni. Clanul Cordunenilor se lăfăie la tribuna oficială a stadionului, acolo unde primarul şi-a făcut cultura. La ei au apelat amicii când şeful a fost trădat în amor. În paralel s-a descotorosit de toţi "telectualii". Aceştia nu au disciplină de partid şi nu îl înţeleg. Sunt gălăgioşi, vor funcţii şi nu dau cu ghebul. Pe vremea lui Solcanu era o cât de câtă grijă pentru tineretul studios. Anual, bătrânul senator se îngrijea să cultive câte un cadru universitar, după modelul comunist. Nichita nu a adus nimic din mediul academic. Doar o trupă de vânători şi amici de escapade care au diplome universitare. Şi pe Sorin Iacoban, responsabil cu cazările studenţilor. Pentru orice tânăr cu pretenţii e o dilemă venirea în partid. Un guşter. Stânga este sinonimă cu ruşinea. Construit ca o clică, inevitabil partidul s-a spart în găşti când şeful a căzut în dizgraţie. Acum el face figură de lider trădat, de rege deposedat, de "Ion fără de ţară". De fapt culege ceea ce a semănat.

Nici la liberali lucrurile nu stau altfel. Spiritul bâtei şi disponibilitatea la compromis par să fie principalele criterii de valoare. Cupiditatea, atitudinea antreprenorială la căpuşat banii publici sunt liantul dintre cele două partide. La filiala din Iaşi, revenită în cadrul sulfuros al disputelor interne pătimaşe, ajung în faţă cei care dau bine cu pumnul. Fostul prefect, Dragomir Tomaşeschi, este lider de necontestat. Nu a mai fost în politica ieşeană un aşa amestec de verocitate, tupeu, înşelătorie, grobianism, brutalitate. Cel mai surprinzător lucru este sprijinul de care s-a bucurat din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Finul politician ieşean are nevoie de un ciomăgar în teritoriu. Este ca în povestirile cu boierii sfârşitului de secol XIX. Veneau din străinătăţuri şi povesteau subtil, cu buzele ţuguiate, unei asistenţe în stare de prostaţie cum face senzaţie la Paris Toulouse Lautrec şi cum Henri Poincare vorbeşte de o ciudată teorie a relativităţii. În spatele său stătea molfăind arendaşul, care-i ţinea moşia şi încasa dările. Sarcina lui era să-l mulţumească pe boier Ţafandache şi să-i calce pe cap pe opozanţi. Asta face Tomaşeschi.

Arestările lui Fenechiu şi Adomniţei au creat un vid la vârful "găştii". Războiul dintre facţiuni este nemilos şi are ceva din reglările de conturi mafiote. Fără mamă, fără tată, fără prizonieri. Zona universitară, care ar putea modera excesele, este lipsită de vlagă şi scoasă în faţă ca o fantoşă. Neavând loc la stânga, intelectualitatea cupidă s-a dus la liberali. Vorbesc de dreapta şi cer bani cu pretenţii de stânga. Ireverenţioşi, mitocani, lacomi vor de la douăzeci şi ceva de ani funcţii mari, afaceri pe mână şi control pe servicii, direcţii şi ministere.

Presa noastră nu avea cum să scape nealterată. A ajuns undeva la statutul de ceată de bătăuşi. Ca în filmele americane despre mardeiaşii din Bronx, fiecare lăundându-se cu câţi cioroi a mai altoit. "I-am spart faţa lui Nichita", se laudă unul. "L-am stâlcit pe Adomniţei", sare altul. Nu mai este loc de argumente şi reguli de lucru. Nu contează nuanţele şi prudenţa. Tonul trebuie să fie dur şi neiertător, iar poziţionarea fără echivoc. Bâta contează, muşchiul, tupeul. Presa nu mai este interesată de valori, fiind sufocată de sărăcie şi de strânsura tot mai apăsată a intereselor care o pun în mişcare. Politicienii sunt aşişderea. Ultimele lucruri pentru ei sunt principiile şi buna-cuviinţă. Binomul politician mancurt – presă ticăloşită pare a fi regula oraşului. Social democraţii şi liberalii frecventează acelaşi bordel.

Deunăzi, pe acelaşi site sulfuros a apărut o ştire de senzaţie. Primarul interimar Mihai Chirica, marea speranţă a schimbării în PSD, a ieşit la cumpărături. Era pozat legănându-şi când şoldurile, când umerii, în acord cu greutatea coşului cu produse. Figura zâmbitoare, de VIP aflat la "shooting", îi trăda paranoia de viitor primar. Nu mi-am putut stăpâni o grimasă. Între el şi sărmanul nebun de care vorbeam la început n-am văzut nici o diferenţă. Doar că unul e după gratii, iar celălalt este în libertate.