De Business

Punem punctul pe știi

Ieşenii îşi încerca din nou norocul în afaceri

marți, 12 mai 2015, 01:50
1 MIN
 Ieşenii îşi încerca din nou norocul în afaceri

Ieşenilor li s-a deschis apetitul pentru afaceri. Numărul unităţilor economice înmatriculate de la începutul acestui an în judeţ a crescut cu aproape 10 procente. În perioada 1 ianuarie-31 martie 2015, la Iaşi, au fost înmatriculate 1.162 de entităţi economice, faţă de 1.057 în intervalul similar de anul trecut.

Noii antreprenori din judeţ aleg cu predilecţie să îşi deschidă societăţi cu răspundere limitată, 540 de astfel de unităţi fiind înmatriculate la Iaşi de la începutul anului. Pe locul doi între opţiuni sunt entităţile de tip persoană fizică autorizată, în primele trei luni ale acestui an 355 de unităţi fiind înscrise la Registrul Comerţului. Populare sunt şi întreprinderile individuale, 255 la număr în judeţ, în intervalul 1 ianuarie-31 martie 2015. În schimb, nicio societate pe acţiuni nu a fost înmatriculată la Iaşi în acest an, potrivit centralizării realizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivel naţional, în intervalul deja menţionat, au fost înregistrate circa 30.000 de noi unităţi economice, cu aproape un procent în creştere comparativ cu datele înregistrate în perioada corespunzătoare din 2014.

 

 

Comentarii