Încă 30 de zile de izolare în Copou pentru Cristian Adomniţei

sâmbătă, 13 iunie 2015, 01:58
1 MIN
 Încă 30 de zile de izolare în Copou pentru Cristian Adomniţei

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au respins, în cursul după-amiezii de ieri, contestaţia formulată de inculpaţii din dosarul „Albumul“.

Urmare a deciziei de ieri, preşedintele-suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adom­niţei, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile, după această perioadă, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie putând solicita prelungirea măsurii preventive.

Curtea de Apel Iaşi a luat aceeaşi măsură şi în cazul celorlalţi trei inculpaţi din dosar, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ Iaşi, şi Letiţia Popa, administrator al SC Laser Co SRL.

Cei patru se află în arest la domiciliu de la mijlocul lunii trecute, după ce, în prealabil, DNA dispusese reţinerea în cazul acestora. Acuzaţiile în acest dosar sunt de fals. Cristian Adomniţei şi angajatele sale ar fi acoperit o recepţie fictivă realizată de CJ, în urma unui contract de prestări servicii derulat cu firma Letiţiei Popa.
 

Comentarii