Încă o româncă în semifinale, la Wimbledon

sâmbătă, 05 iulie 2014, 01:43
2 MIN
 Încă o româncă în semifinale, la Wimbledon
Ajungând în penultimul act al turneului junioarelor, Elena Ruse calcă pe urmele Simonei Halep

Jucătoarea Elena Gabriela Ruse s-a calificat, ierii, în semifinalele probei de junioare din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. Ruse a învins-o în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră şi 12 minute de joc, pe sportiva chineză Xu Shilin. , cap de serie numărul 10. În penultimul act al probei de junioare, românca o va întâlni pe jucătoarea slovacă Kristina Schmiedlova, a opta favorită. Elena Gabriela Ruse, în vârstă de 16 ani, a început tenisul la vârsta de patru ani şi jumătate la CS Dinamo. Din 2012 este antrenată de o echipă formată din Dan Manciu, Adrian Crucian, Apostu Artemon şi Adrian Gavrilă. În 2013, Ruse a câştigat titlul naţional la categoria de vârstă sub 16 ani, iar la dublu a devenit campioană naţională la sub 18 ani. De asemenea, la categoria de vârstă sub 18 ani, Ruse a obţinut locul trei în proba de simplu.
 
 
Finală Djokovic – Federer
Tenismenul sârb Novak Djokovic l-a învins, ieri, cu scorul de 6-4, 3-6, 7-6, 7-6 (7), pe jucătorul bulgar Grigor Dimitrov (13 ATP), calificându-se pentru a doua oară consecutiv în finala turneului de la Wimbledon. Meciul a durat trei ore şi două minute. Jucătorul sârb a câştigat turneul de la Wimbledon în 2011, iar anul trecut a fost învins în finală de britanicul Andy Murray. În 2013, Djokovic a mai jucat o finală de Grand Slam, la Roland Garros, de asemenea pierdută, în faţa spaniolului Rafael Nadal. Dacă Djokovic va câştiga, duminică, al şaptelea titlu de Grand Slam, el va fi noul număr 1 mondial.
Finala la dublu masculin se va disputa între fraţii gemeni Bob şi Mike Bryan (SUA şi perechea Vasek Pospisil / Jack Sock (Canada / SUA). Cei doi Bryan au învins cu 7-6, 6-3, 6-2 cuplul francez Michaël Llodra/ Nicolas Mahut, iar perechea Pospisil / Sock a dispus cu 7-6, 6-3, 6-4 pe Leander Paes / Radek Stepanek (India / Cehia). La dublu feminin, perechea italiană Sara Errani / Roberta Vinci a învins cu 6-3, 6-2 cuplul Andrea Hlavackova / Zheng Jie (Cehia / China) şi se va confrunta în finală cu echipa Timea Babos / Kristina Mladenovic (Ungaria / Franţa), 6-1, 6-3 în semifinale cu Andrea Petkovic / Magdalena Rybarikova (Germania / Slovacia). Semifinalele la dublu mixt se vor disputa astăzi, după următorul program: Samantha Stosur / Nenad Zimonjic (Australia / Serbia) – Vera Duşevina / Aisam Qureshi (Rusia / Pakistan), Chan Hao Ching / Max Mirnîi (Taiwan / Belarus) – Kristina Mladenovic / Daniel Nestor (Franţa / Canada)
 
 

Comentarii