N

Judecătorii nu au fost impresionaţi de conduita şi inteligenţa lui Fenechiu

N

miercuri, 21 mai 2014, 01:50
2 MIN
 Judecătorii nu au fost impresionaţi de conduita şi inteligenţa lui Fenechiu

\N

Fostul deputat ceruse instanţei încadrarea la regim de executare semideschis.

Magistraţii Judecătoriei Iaşi au respins o nouă plângere împotriva regimului de executare înaintată de Relu Fenechiu. Acesta va rămâne astfel cu regimul de executare stabilit de comisia penitenciarului, respectiv cel închis. În acţiunea depusă în instanţă, Relu Fenechiu prezenta o serie de motive pentru care, din punctul său de vedere, ar trebui încadrat la regim de executare semideschis. Fostul ministru al Transporturilor preciza că a avut, în perioada de când a fost încarcerat, un comportament „exemplar“ şi că nu prezintă „niciun risc“ pentru celelalte persoane încarcerate în Pe­nitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. De asemenea, Relu Fenechiu mai invocă vârsta şi starea de sănătate ca motive pentru schimbarea regimului, precizând şi că este o persoană cu „o carieră bine de­finită“. „În cazul meu puteţi constata că se conturează un portret al unui om care, prin maniera de asu­mare a regulilor de detenţie în­cepând chiar din prima lună de de­tenţie, prin nivelul de educaţie, calităţile intelectuale pe care le am, prezintă o capacitate, disponibilitate şi voinţă pentru reeducare şi reintegrare socială. În plus, da­torită pregătirii mele profesionale şi a studiilor superioare pe care le-am absolvit, prezint abilităţi care mă recomandă pentru includerea în programe educaţionale, de asisten­ţă psihologică şi asistenţă socială care pot fi desfăşurate într-un regim semideschis“, menţiona Fe­ne­chiu.

Comentarii