Karoce despre Basarabia şi ochii oblici

Rândurile de mai jos au fost prilejuite de vizita preşedintelui Băsescu în Basarabia. A trecut vizita, gazetele au tratat-o la vremea ei, iar apoi „subiectul Basarabia” a amuţit. Aşa se întâmplă, presa îşi mai aminteşte din când în când despre Basarabia: ba despre vreun interpret basarabean care a câştigat nu ştiu ce premiu în România, ba despre nişte rakeţi basarabeni sau despre, Doamne fereşte, vreun cutremur catastrofal.

Joachim Gauck, preşedintele Germaniei, scrie în cartea lui de amintiri (Iarnă-n vară primăvară-n toamnă, Curtea Veche, Bucureşti, 2013, trad. Michael Astner) că de la o vreme, după ce Zidul Berlinului a separat cele două Germanii, redegiştii au început să viseze tot mai des Germania de vest. Mă întreb: câţi români am visat de la război încoace cealaltă ţară românească – Basarabia? Bine, poate că nemţii se uitau „dincolo” şi pentru că acolo era bogăţia, „raiul capitalist”. Din acest punct de vedere, noi nu prea am avut la ce visa. Basarabia a fost şi este săracă, în ciuda pământurilor mănoase, care făceau din ea odinioară grânarul României, în ciuda vinurilor excelente, în ciuda plăcintelor poale-n brâu, în ciuda moldovenilor robaci şi cuminţi, poate prea cuminţi. Visele politicienilor de la Bucureşti nu prea au fost străbătute de problema Basarabiei. Problema acesteia nu a fost tratată consecvent, a fost una dintre altele, nu prioritară, deşi poduri de flori şi pupături frăţeşti au însoţit relaţia dintre conducătorii celor două ţări româneşti. Cu alte cuvinte, Basarabia nu a fost privită niciodată ca un spaţiu politic românesc, în ciuda semnelor exterioare de „frăţie”. Au existat chiar şi momente când politicienii de pe Dâmboviţa au dat chiar lovituri sub centură Basarabiei. Mă refer, de pildă, la momentul 2001, când guvernul PSD, fără nici o justificare, a blocat procesul de redobândire a cetăţeniei române pentru românii basarabeni. Sau să ne amintim de Ion Iliescu. După căderea regimului comunist în România şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, românii basarabeni, victime ale odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, aşteptau ca Bucureştiul să fie promotor al unor acţiuni politice şi diplomatice care să şteargă consecinţele acestui pact. Însă pentru filosovieticul Iliescu şi echipa sa, altele au fost priorităţile. Aceasta a tras o fugă la Înalta Poartă moscovită pentru a semna un tratat ruşinos cu URSS, care le garanta tovarăşilor din est că nu-i interesa soarta a milioane de români, victime ale ororilor bolşevice.

Dar să ne gândim şi altfel: românii basarabeni visează România? Le apare aceasta în vise? Fără îndoială că pentru mulţi „da”. În acelaşi timp, trebuie să-i luăm pe basarabeni aşa cum sunt, cum i-a contorsionat o istorie atroce şi un imperiu hain, nu aşa cum visăm mulţi dintre noi. Moldovenii de peste Prut sunt indecişi şi nemulţumiţi de prestaţia politică a proeuropenilor. Există multă sărăcie, iar sărăcia, se ştie, a dat dintotdeauna apă la moară minciunii stângii bolşevice. Existenţa politică a unui comunist de tip sovietic ca Voronin e un fapt deloc încurajator. Un fapt este şi visul Moldovei Mari, vis de sorginte rusească, pe care îl au unii moldoveni (şi căruia i-a suflat în… pupa, din prostie, Partidul simiradian al moldovenilor). Acestea şi-au găsit o piaţă de desfacere în Moldova. Iar politica Bucureştiului, cum am zis, n-a fost consecventă. Influenţa rusească în Moldova este puternică, atât economic, cât şi cultural. Trebuie să înţelegem această realitate. Există un respect amestecat cu teamă faţă de Marele Urs de la Răsărit. Să spunem că oamenii potenţi financiar basarabeni îşi ţin banii în băncile ruseşti. Să mai amintim şi faptul că între trei sute şi cinci sute de mii de basarabeni lucrează în Federaţia Rusă. Cu toate privaţiunile pe care le suferă din partea ruşilor cei din fostele republici unionale veniţi în marile metropole. Muncind în condiţii mizere, pe bani mizeri, basarabenii vin apoi în ţara lor, se fălesc o vreme cu falsa lor prosperitate, apoi se întorc smeriţi la mizeria iniţială. În Basarabia, limba rusă este o prezenţă vie nu doar pentru etnici şi nostalgici. Tinerii vorbesc ruseşte! „Engleza” lor este rusa. Se vorbeşte evident şi româneşte. Dar acestea se întâmplă în condiţiile în care populaţia românească este majoritară, dar nu „dominantă”, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Karoce, cum zic calchiat basarabenii, adică „pe scurt”, mulţi dintre românii de peste Prut s-au cam „corchezit”, adică corcit, şi nici măcar ei nu mai ştiu ce sunt.

Cam în acest context trebuie văzută vizita preşedintelui Băsescu. Potrivit sondajelor de opinie, Traian Băsescu este cel mai popular politician peste Prut. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a sintetizat corect motivele care fac din Băsescu un personaj extrem de simpatizat în Republica Moldova: a uşurat procedurile de obţinere a cetăţeniei, a luptat pentru integrarea europeană a Moldovei şi a acordat un număr generos de burse pentru studenţii basarabeni. Revenirea la Chişinau în 17 iulie i-a adus reconfirmarea popularităţii. Aici nu au funcţionat antenele, astfel că Băsescu nu a ajuns să fie vinovat de tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, şi orice ministru borfaş să dea vina pentru hoţiile lui pe Băsescu. Preşedintele a beneficiat de o agendă maximală, a fost în atenţia presei, iar susţinerea populară a fost evidentă. Baia de mulţime a fost autentică. Protestele împotriva sa, coordonate de oamenii lui Voronin, au fost extrem de firave şi nu au făcut decât să încununeze succesul lui Băsescu (fapt dovedit şi de invidia vizibilă în declaraţiile lui Victor Ponta).

S-a văzut că Băsescu a fost emoţionat de primirea făcută de moldoveni. S-au deschis sufletele cum e obiceiul în partea aceasta de lume, s-au schimbat pupături şi declaraţii deloc corecte politic. Una dintre replicile lui Băsescu a fost: „în Moldova nu mă simt ca acasă, mă simt acasă”. Da, ştie să spună vorbe memorabile. O altă vorbă a sa, despre planurile euroasiatice ruseşti: „N-am văzut moldoveni cu ochii oblici, ce să caute în Uniunea Eurasiatică?”. Într-adevăr, Moldova îşi joacă acum o carte mare: aceea europeană. Iar Rusia nu este deloc mulţumită cu aceasta. Într-un poem celebru al lui Aleksandr Blok, Sciţii, care-i întruchipează pe ruşi, se spune: „Da, suntem neamul asiatic, scit,/ Ducând în ochii oblici lăcomia!”. De această lăcomie ar trebui să fie conştienţi basarabenii. Ca şi românii, de altfel.