Caută 
1 MIN
Prins în treburi şi deplasări, am conştientizat abia pe 1 iulie, ziua în care am ajuns la sora mea în Germania, dispariţia marelui politician al Europei postbelice, Helmut Kohl (03.04.1930-16.06.2017). A fost şi ziua în care cancelarul german cu – până acum – cei mai mulţi ani în funcţie (16, între 1982-1998) a avut parte nu doar de funeraliile de stat, ci şi de o ceremonie omagială la nivel de Uniune Europeană în Parlamentul European de la Strassburg, cu sicriul învelit în steagul UE! O premieră cu valenţe politice post-mortem!
Practic, ziua funeraliilor cu asta a început: cu depunerea sicriului celui de-al doilea cetăţean de onoare al Europei (distincţie acordată în 1998, primul fiind părintele proiectului european Jean Monnet) în Parlamentul European din Strassburg.
După această premieră, Kohl avea să fie dus cu elicopterul înapoi în oraşul natal Ludwigshafen, sicriul (de-acum învelit în steagul Germaniei) fiind purtat întru rămas bun de la concitadinii săi pe un traseu din oraş până-n port, pentru a fi apoi transportat cu vaporul pe Rin până la Speyer, unde, după slujba din Domul Imperial şi-al Mariei (Kaiser- und Mariendom), a fost înmormântat în cimitirul Domului.
În continuare, nu voi face decât să spicuiesc o serie de declaraţii şi opinii ale unor politicieni şi comentatori, menite a contura anvergura nu doar a unui mare politician german, ci şi a unuia european.
În PE, Jean-Claude Juncker (preşedintele Comisiei Europene), l-a numit pe Kohl un „gigant al erei postbleice”, arătând că ţelul său „a fost o Germanie europeană şi nu o Europă germană”, iar oarecum ca replică la reproşurile cum că nu PE din Strassburg, ci Poarta Brandenburg ar fi trebuit să fie locul unei ceremonii omagiale, acelaşi Juncker a spus că „această ceremonie funerară nu este negermană. Este europeană, deci şi germană.” (De altfel, "momentum"-ul european a fost dorinţa testamentară a lui Kohl!)
Emmanuel Macron, noul şi tânărul preşedinte al Franţei, a ţinut să puncteze faptul că „atunci când a rezultat reunificarea germană, /Kohl/ şi-a folosit toată energia ca aceasta să nu slăbească Europa, ci s-o întărească”.
(Apropo de asta: faptul de-a fi fost numit al doilea cetăţean de onoare al Uniunii Europene îşi are sorgintea în felul în care Helmut Kohl a devenit la rândul său unul dintre părinţii acesteia, Tratatul de la Maastricht din 1992 punând şi bazele pentru viitoarea deschidere a UE pentru Europa de Est. Iar când Consiliul European a decis în 13 decembrie 1997 extinderea, lui Kohl i-ar fi dat, după cum a rememorat chiar Juncker, lacrimile, declarând că această zi s-ar număra printre cele mai frumoase momente ale vieţii sale….)
Bill Clinton, fostul preşedinte al SUA, a fost şi el elocvent: „Helmut Kohl ne-a dat şansa să luăm parte la ceva ce este mai mare decât noi înşine. Mai mare decât mandatele noastre, mai mare decât carierele noastre trecătoare”. Evident, se referă la faptul că Helmut Kohl, cancelarul reunificării (dar nu numai!) a făcut istorie.
În BamS (Bild am Sonntag, 2 iul.), Miriam Hollstein avea să scrie apoi că la Strassburg „cu toţii au stat împreună: un premier rus, un fost preşedinte american, un cancelar german şi un preşedinte francez, care la finalul discursului său a trecut pe limba germană. Au făcut-o în onoarea lui Helmut Kohl, cancelarul unităţii germane şi părinte al Uniunii Europene. Peste moarte, lui Kohl i-a reuşit ceva ce-n ziua de azi abia de le mai reuşeşte politicienilor: să creeze dincolo de toate graniţele şi diferenţele o clipă de solidaritate. A fost un moment simbolic într-un loc simbolic – Parlamentul European. El ne-a arătat că ideea europeană trăieşte mai departe”.
În cotidianul regional Gäubote (3 iul.), Wolfgang Molitor avea să-şi intituleze editorialul „Patriotismus heisst Europa” – „Patriotismul se numeşte Europa”, deschizându-şi textul cu convingerea că „steagul european pe sicriul lui Helmut Kohl este un legământ”, citându-l spre final pe creştin-socialul Ingo Friedrich, fost vicepreşedinte al PE, pentru care ceremonia funerară din Parlamentul European de la Strassburg ar marca „începutul statalităţii Europei”, ca să-ncheie după cum urmează: „De dincolo de moarte, Kohl le-a dat tuturor care vor binele acestui continent un ţel: că orice patriotism începe în Europa.”
Închei la rândul meu cu un citat chiar din Helmut Kohl, care, în cartea sa „Erinnerungen 1930-1982” („Memorii…”), conform lui Christian Schoger („Der Kanzler der Wiedervereinigung ist tot”, Siebenbürgische Zeitung, 5 iul.17), ar fi formulat exact aşa: „Palatinatul e locul meu de baştină, Germania e patria mea şi Europa e viitorul nostru”.
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
