Laureaţi ai premiului Nobel şi scriitori cu renume vin anul acesta la FILIT

sâmbătă, 26 august 2017, 01:50
2 MIN
 Laureaţi ai premiului Nobel şi scriitori cu renume vin anul acesta la FILIT

Ediţia de anul acesta a Festi­valului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se va desfăşura sub „Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România“.

Astfel, cea de-a V-a ediţie a festivalului reprezintă cea de-a treia colaborare a organiatorilor cu cei de la Reprezentanţa Comisiei Europe­ane, după ediţiile din 2014 şi 2016, când au fost organizate evenimente literare profesionale comune în vederea promovării diversităţii culturale. „Şi anul acesta, patronajul Repre­zentanţei Comisiei Europene la Bucureşti ne onorează şi pune în lumină dimensiunea europeană a festivalului, modul în care acesta contribuie la mobilitatea internaţio­nală a valorilor culturale şi, nu în ultimul rând, la recunoaşterea rolului excepţional al traducătorilor lite­rari în consolidarea unei identităţi europene“, a declarat Monica Sal­van, reprezentant Relaţii Internaţio­nale în cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.

În cadrul Festivalului Internaţio­nal de Literatură şi Traducere Iaşi vor participa nume importante ale literaturii româneşti, dar şi internaţionale, Iaşul devenind gazda unor importante evenimente culturale în perioada 4-8 octombrie. Aceste evenimente sunt dedicate publicului larg, participanţii având ocazia să se întâlnească cu doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Aleksie­vici şi Gao Xingjian, dar şi cu scriitori importanţi precum Jeff Lindsay, Jim Crace, Jonathan Coe, alături de care vor participa şi zeci de scriitori şi poeţi români, precum şi traducători din întreaga lume. La eveniment vor mai participa şi manageri culturali, editori, jurnalişti din ţară şi din străinătate.

FILIT este un proiect anual finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Comentarii