De Business

Punem punctul pe știi

Lecţie de afaceri de la Mitropolie

luni, 16 iunie 2014, 01:50
4 MIN
 Lecţie de afaceri de la Mitropolie

Documentele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei arată că instituţia de cult a înregistrat anul trecut venituri totale de 50,8 milioane lei şi a obţinut un profit de 6,2 milioane lei.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) şi-a depăşit din nou prevederile anuale în ceea ce priveşte profitul realizat pentru anul 2013, înregistrând o creştere de două milioane lei faţă de 2012. Potrivit documentelor financiare depuse la Fisc, MMB a avut anul trecut venituri totale de 50,8 milioane lei şi un excedent de 6,2 milioane lei. Aceleaşi documente arată că reprezentanţii MMB şi-au propus la începutul anului să aibă venituri totale de peste 54 milioane lei şi un profit mai mic, de 3,8 milioane lei. Interesant este că din 2008, anul începerii crizei economice şi al preluării frâielor MMB de către ÎPS Teofan, în fiecare an prevederile anuale legate de profit au fost depăşite, o lecţie de afaceri pentru mulţi manageri locali. Astfel, în 2008 la prevederi de 5,7 milioane lei, MMB a obţinut un excedent de 8,6 milioane lei, în 2009 raportul a fost de 3,4 milioane lei la 10,1 milioane lei, în timp ce în 2010, deşi erau preconizate pierderi de un milion, anul s-a terminat cu un profit de 4,7 milioane lei. În următorii doi ani, efectele crizei s-au simţit într-o mică măsură şi în rezultatele MMB, entitatea obţinând profituri de 1,86 milioane lei (prevederile fiind de 1,83 milioane lei), respectiv 4,2 milioane lei (la prevederi de 4 milioane lei). Coroborând toate aceste date, se poate constata o revenire pe plan economic a MMB la nivelul anilor dinainte de criză, din moment ce profitul a urcat faţă de 2012 cu două milioane lei.

 
 
De unde vine profitul MMB?
 
 
Printre cele mai cunoscute afaceri ale Mitropoliei se numără Spitalul Providenţa, Şcoala Varlaam Mitropolitul, Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“, Centrul de Conferinţe Providenţa sau Magazinul MMB, însă nu acestea ar fi principalele surse de venit, după cum ne explica anul trecut, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.
„Veniturile realizate de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vin şi din tipărirea de cărţi sau de la Spitalul «Providenţa», însă veniturile principale vin din exploatarea terenurilor agricole şi forestiere pe care le deţinem“, a spus preotul Constantin Sturzu. Începând cu 1999, MMB nu a înregistrat niciodată deficit, recordul fiind stabilit când mitropolit era actualul patriarh Daniel. Mitropolia avea la acel moment active totale de 263,2 milioane lei şi un excedent de 36,6 milioane lei. Trebuie menţionat că MMB desfăşoară două tipuri de activităţi, fără scop patrimonial şi economice, rezultatele menţionate anterior fiind o sumă a celor două activităţi. Datele furnizate de mfinanţe.ro arată că activităţile desfăşurate de MMB fără scop patrimonial aduc de obicei pierderi pentru instituţie, însă acest deficit este recuperat prin activităţile economice (spitalul, suprafeţele forestiere, tipărirea de cărţi, lumânări etc). Pentru anul 2013, MMB a avut venituri din activităţi fără scop patrimonial în valoare de 13,7 milioane lei, în principal din donaţii, şi un deficit aproape 916.000 lei, deşi se preconizau pierderi de 6,8 milioane lei. Motivul acestui deficit a fost explicat de purtătorul de cuvânt al MMB, într-o discuţie anterioară, de cheltuielile efectuate pentru acte filantropice, care ar fi duble faţă de excedentul obţinut. „Nu putem spune că am înregistrat profit, deoarece acesta nu este impozitat. Statul ne permite această facilitate doar cu obligaţia de a redistribui excedentul obţinut într-un an în bugetul pe anul următor. În special, excedentul este cheltuit în totalitate pe activităţi filantropice. Aceşti bani provin, în mare parte, din donaţii“, a explicat Constantin Sturzu. De cealaltă parte, din activităţile economice, MMB a avut venituri de aproximativ 40 milioane lei, deşi preconizaseră o sumă mai mare cu 1,2 milioane lei, şi un excedent de 7,11 milioane lei, deşi era programat un profit de 10,6 milioane lei.
 
În primii 20 de angajatori din Iaşi
 
 
Documentele financiare depuse de MMB la Fisc arată că anul trecut au lucrat pentru activităţile fără scop patrimonial 489 de salariaţi, în timp ce pentru activitatea economică doar 47 de angajaţi. Cu 536 de salariaţi, Mitropolia se regăseşte printre primii 20 de angajatori din Iaşi. Ca număr de salariaţi poate fi comparată cu firme importante ca Iasicon (531 de angajaţi) din domeniul construcţiilor, cu afaceri de 100,6 milioane lei şi profit de doar 150.000 lei, sau DAS SRL (490 de angajaţi) din domeniul instalaţiilor sanitare, cu afaceri de 109 milioane lei şi profit de 8,5 milioane lei. La capitolul profit, MMB intră lejer printre primele 15 companii cele mai profitabile companii ieşene pe anul 2013, având un excedent cu doar 30.000 lei mai mic decât importanta companie producătoare de farmaceutice Fiterman Pharma, cu un profit de 6,23 milioane lei, obţinut la o cifră de afaceri de circa 88 milioane lei şi un număr de 158 de angajaţi.

 

 

Comentarii