De Business

Punem punctul pe știi

Legea dării în plată frânează unul din cele mai cunoscute proiecte imobiliare din Iaşi (FOTO)

luni, 16 mai 2016, 02:04
5 MIN

Numărul apartamentelor vândute din cadrul proiectului Newton, fost Tătăraşi Arena, este mai redus decât aşteptările. Gradul de contractare, adică al unităţilor pentru care s-a plătit un avans, este mai mare, dar nu la nivelul dorit. „Ziarul de Iaşi” a aflat câte unităţi s-au vândut până acum, dar şi cine se află printre cumpărători.

Afacerile din imobiliare ale fostului „rege al amanetului” sunt prinse în „vârtejul” tensiunilor generate de legea „dării în plată”. Bogdan Gheorghiu, fostul proprietar al lanţului de case de amanet Express Credit, reprofilat pe poziţia de dezvoltator imobiliar, spune că apartamentele din proiectul Newton din Tătăraşi se vând mai greu decât se aştepta pentru că băncile nu mai acordă atât de facil credite ipotecare. În total, după ce va ridica alte patru turnuri, complexul rezidenţial Newton va avea peste 500 de apartamente, o investiţie descrisă anterior chiar de Gheorghiu, unul din milionarii ieşeni din Topul Forbes, ca fiind „o sumă cu multe zerouri”.

 
„Este un pic mai greu”
 
Până în prezent, potrivit informaţiilor intrate în posesia „Ziarului de Iaşi”, Bogdan Gheorghiu a vândut, pe persoană fizică, doar 23 din cele 172 de apartamente date spre comercializare în fostul complex rezidenţial Tătăraşi Arena, rebranduit Newton. Aproape o treime din apartamentele deja vândute au fost achiziţionate de clienţi în urma unor împrumuturi bancare. Contactat telefonic, omul de afaceri a recunoscut că momentant vânzările sunt sub aşteptările iniţiale. Ba mai mult, aceste spune că politica băncilor de înăsprire a condiţiilor pentru acordarea de credite imobiliare s-a repercutat şi în cazul proiectului din zona Bucşinescu-Oancea. Totuşi, Gheorghiu susţine că aproape jumătate din stocul de apartamente a fost deja contractat de clienţi (n.r.-au plătit doar un avans şi nu toată suma cerută). „Cam 45% din apartamente sunt contractate. Este un pic mai greu de vândut acum, mai ales că băncile au luat aceste măsuri restrictive în urma adoptării legii «dării în plată»”, a declarat Gheorghiu. Încă de la începutul acestui an, când legea cu pricina era în faza dezbaterii publice, marii jucători de pe piaţa bancară au majorat semnificativ avansul la creditele imobiliare în lei, dar şi la cele în euro. Astfel, avansul minim necesar pentru a contracta un credit ipotecar s-a dublat în cele mai multe cazuri, depăşind chiar şi pragul de 40% din valoarea de cumpărare a imobilului.
 
Cine este pe lista cumpărătorilor
 
Blocul de locuinţe Newton, aflat în imediata vecinătate a supermarketului Lidl din Tătăraşi, a fost împărţit de dezvoltator în trei tronsoane. În primul, din 57 de apartamente disponibile spre vânzare, Gheorghiu a vândut doar 10 de la începutul acestui an, iar în cel de-al treilea 4 din 57. Printre proprietari se numără un antreprenor originar din oraşul italian Ferrara, medicul Alina Cenuşă sau avocata Angela Demetrela Frenchel. Nici în cazul tronsonului doi, Gheorghiu nu se poate lăuda cu rezultate mai bune: doar 10 apartamente şi întreg spaţiul comecial de la parter figurează cu noi proprietari, potrivit unor surse credibile din imobiliare, apropiate afacerii. Mai mult decât atât, din cele 10 apartamente din tronsonul doi, 6 figurează pe numele avocatei Ana Bastovoi, partenera de viaţă a omului de afaceri Sorin Ionescu, fost consilier local. Aceasta este proprietara a 4 apartamente cu 3 camere, fiecare având în jur de 75 de metri pătraţi, respectiv pe două apartamente cu două camere, unul de acest tip având o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. Din informaţiile intrate în posesia ziarului nostru, Bastovoi deţine şi toate spaţiile comerciale de la parterul clădirii, în suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi. În timp ce Gheorghiu a recunoscut jurnaliştilor că a realizat o înţelegere cu Sorin Ionescu, acesta din urmă dezminte vehement orice înţelegere cu dezvoltatorul. Firma lui Ionescu a construit o parte din complex până când fostul dezvoltator a intrat în insolvenţă lăsând în urmă datorii însemnate către toate părţile participante la proiect. „Nu este un proiect public”, a răspuns scurt fostul consilier local la întrebările jurnaliştilor. În spatele primului imobil au început deja lucrările la al doilea, aici gradul de contractare fiind ceva mai ridicat datorită modului de configurare a apartamentelor.
 
Poveste încâlcită
 

În luna februarie a anului trecut, în urma unei licitaţii organizate de lichidatorul juridicar al firmei Tătăraşi Arena SRL, Bogdan Gheorghiu a intrat, în schimbul sumei de 20,1 milioane lei, fără TVA, în posesia blocurilor nefinalizare la acea dată şi a terenului pe care construieşte în prezent proiectul Newton. Gheorghiu nu a fost singurul om de afaceri interesat de aceste active. Dezvoltatorul Cristin Zămosteanu, dar şi Universitatea de Medicină şi Farmacie au dat târcoale proiectului rezidenţial din Tătăraşi, renunţând însă pe parcurs la intenţiile de cumpărare. Cu o lună înainte ca Gheorghiu să intre în posesia acestor bunuri, Zămosteanu cumpăra cu un milion de lei creanţa SC Instalaţii Grup SRL, firmă deţinută de Sorin Ionescu, în dosarul de insolvenţă al SC Tătăraşi Arena SRL. Instalaţii Grup, societate care a construit cele trei blocuri (n.r.-primul tronson), avea de încasat 15,3 milioane lei de la investitorii proiectului rezidenţial din Tătăraşi. Potrivit informaţiilor publicate anterior de ziarul nostru, Zămosteanu a cumpărat creanţa după ce a avut o înţelegere cu Sorin Ionescu, potrivit căreia firma Instalaţii Grup ar fi fost parteneră în definitivarea celor trei blocuri. Ulterior, după ce Gheorghiu a ieşit câştigător, Zămoşteanu a vândut creanţa cătreun anume Alexandru George Popovici. În urmă cu mai bine de un an, după adjudecarea licitaţiei, Gheorghiu declara că va lucra pe cont propriu în acest proiect. (Diego CIOBOTARU, Andrei DÎSCA) 

 

 

Comentarii