Liceeni din judeţ, învăţaţi să vorbească în public

sâmbătă, 15 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Liceeni din judeţ, învăţaţi să vorbească în public

100 de liceeni din judeţ participă de astăzi şi până pe 30 iunie la sesiuni de traininguri axate pe managementul proiectului şi dezvoltarea competenţelor în domeniul IT, susţinute de colegi de-ai lor experimentaţi.

 

Totodată, beneficiind de prezenţa unor traineri internaţionali, participanţilor le vor fi împărtăşite „ponturi” utile în ceea ce priveşte vorbitul în public, gestionarea eficientă a timpului ori a situaţiilor conflictuale. Cele 15 traininguri, programate până pe 25 iunie, în incinta Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, vor fi dublate până pe 30 iunie de conferinţe cu manageri ai unor companii internaţionale din Iaşi, specialişti în leadership, marketing şi vânzări. Acestea vor avea loc în sala 502 din corpul R al Universităţii „Al.I. Cuza”. „Toate activităţile din proiect, derulate pe parcursul a 15 zile, vor fi susţinute pe echipe, astfel încât participanţii să-şi găsească partenerii cei mai potriviţi pentru implementarea ideilor proprii. Ei vor învăţa cum să facă propriul plan de afacere şi cum pot soluţiona o problemă identificată în comunitate printr-un proiect, cea mai bună idee fiind premiată cu un grant în valoare de 2000 de lei. Suma va constitui practic primul pas pentru implementarea proiectului. Proiectele vor fi analizate şi evaluate în stilul «Arenei leilor», «leii» fiind trainerii şi alţi câţiva invitaţi din cadrul firmelor partenere. În afară de grantul de 2000 de euro, vor mai fi acordate premii altor patru echipe de participanţi, constrân în două internshipuri, la Casa Auto şi Connex, în şi două cine, una dintre acestea fiind cu Bogdan Piţigoi. Pentru cealaltă suntem încă în negocieri cu Dan Şchipor. La finalul proiectului, toţi participanţii vor rămâne cu experienţa de a-şi face propria afacere socială”, a menţionat Andreea Ciornovalic, coordonator al proiectului „5EDU” la Iaşi. Proiectul se desfăşoară, de asemenea, la Bucureşti şi Cluj-Napoca, şi este sprijinit financiar cu 2300 de franci elveţieni prin programul Global Changemakers al Consiliului Britanic.

 

Comentarii