LISTĂ: V-ați înscris copilul la o grădiniță sau la un centru educațional? DIFERENȚE

marți, 05 aprilie 2016, 11:31
5 MIN
 LISTĂ: V-ați înscris copilul la o grădiniță sau la un centru educațional? DIFERENȚE

Dacă un părinte doreşte să-şi dea copilul la o grădiniţă autorizată, trebuie să consulte lista actualizată de pe site-ul Inspectoratului Şcolar. Pe lângă grădiniţele autorizate din Iaşi mai sunt tot atâtea care nu au autorizaţie de la minister, dar care ar fi un fel de „centre educaţionale“ sau de „excelenţă“.

În urma articolului apărut în cursul zilei de ieri în cotidianul nostru, cu privire la grădiniţele şi şcolile din Iaşi acreditate şi autorizate, mulţi părinţi au aflat că „grădiniţa“ la care îşi duc ei copilul nu este pe lista publicată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, listă trimisă şi la Ministerul Educaţiei Naţionale.

Unii părinţii au aflat că instituţiile unde şi-au înscris copilul sunt de fapt nişte „centre de educaţie“ sau „excelenţă“, care nu au nicio auto­rizaţie sau acreditare, deoarece nu se încadrează ca fiind instituţii private de învăţă­mânt, ci doar centre unde îşi duc copiii pentru diferite activităţi ex­traşcolare. Aceste centre iau însă forma fidelă a unei grădiniţe cu program prelungit, asigură masă, somn, activităţi cu un educator şi uneori transport, iar preţurile mai scăzute atrag uneori părinţii, spre nemulţumirea grădi­niţelor care funcţionează conform legii. Directorii grădiniţelor private care au acreditare sau autorizaţie spun că există diferenţe majore între cele două.

„În primul rând, cadrele didactice. În momentul în care sunt angajate la noi, o instituţie acreditată, li se recunosc gradele, definitivatul şi vor fi recunoscuţi ca titulari în învăţământ. Este greu să treci prin toată această procedură, la centrele educaţionale sunt angajate de cele mai multe ori persoane care nu ştiu elemente de pedagogie ori psihologie şi care nu au experienţă. Prin urmare nu vorbim de aceeaşi calitate educativă“, a precizat Gabriela Coniac, directorul Grădiniţei „Ioana“ din Iaşi, care este o grădiniţă acreditată

Pe lista cu instituţii şcolare preuniversitare acreditate şi autorizate se află 40 de grădiniţe şi şcoli, dintre care 20 sunt grădiniţe. Dintre acestea, 14 sunt autorizate şi 6 acreditate. În municipiul Iaşi există însă peste 35 de grădiniţe şi centre educaţionale care fac anual înscrieri pentru toate grupele de vârstă.

„Există însă şi un risc, aceste centre oferă salarii mai motivante ca la grădiniţele autorizate şi atrag din cadrele didactice care predau în instituţii legale. Apoi, o altă problemă este faptul că nu sunt verificaţi de nimeni, nu trec prin aceste controale ale ISJ, ne vin copii la grupa mare, copii care au frecventat centrele educaţio­nale, cu mari lacune, iar munca noastră este dublă. Copiii pot avea probleme emoţionale, de integrare în grup etc, deoarece nu sunt pe mâna unor cadre specializate. Evident, preţul este mai mic ca la cele legale şi se pierd şi părinţi, care aleg un centru în defavoarea unei grădiniţe. Într-un oraş, până la urmă, este bine să fie concurenţă, însă să fie una corectă. Adică părinţii trebuie să ştie unde îşi înscriu copiii şi să fie opţiunea lor. Centrele îşi fac reclamă ca şi grădiniţele, şi este o nedreptate pentru noi, ca şi cadre didactice, deoarece suntem puşi în aceeaşi oală“, a mai precizat directorul Grădiniţei „Ioana“ din Iaşi

Alţi directori de grădiniţe nu văd în aceste centre chiar un pericol, şi spun că părinţii sunt cei care trebuie să fie mai atenţi. „Noi mergem pe princi­piul că este loc în oraş pentru toată lumea, încercăm să ne facem treaba cât mai bine, şi dacă părinţii sunt mulţumiţi, atunci ne recomandă mai departe. Aceasta este cea mai bună publicitate. Evident, părinţii trebuie să se informeze mai bine, atunci când îşi înscriu copilul“, a precizat Delia Huian, directorul Grădiniţei private Longavit, o altă grădiniţă acreditată din Iaşi.

Conform Ins­pectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pentru autorizare şi acreditare, unităţile de învăţământ se adresează A.R.A.C.I.P. (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar), pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare se adresează D.S.P. (Direcţia de Sănătate Publică), iar pentru obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu se adresează I.S.U. (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă). I.S.J. Iaşi verifică periodic, prin inspecţii generale şi tematice toate unităţile de învăţământ din judeţ, inclusiv pe cele particulare, din punctul de vedere al calităţii procesului instructiv-educativ. 

„Conform legislaţiei actuale în vigoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi nu are atribuţii pentru evaluarea şi controlul altor forme de organizare (centre after-school, centre de educaţie etc.), dar pentru care se foloseşte incorect şi uneori deliberat termenul de grădiniţă. Soluţia pentru clarificarea situaţiilor mediatizate în Bucureşti, şi posibil şi în alte zone, ar fi informarea atentă din partea părinţilor, solicitarea de clarificări de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi consultarea periodică a site-ului I.S.J. Iaşi: www.isjiasi.ro, a precizat Sabina Manea, purtă­torul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pentru a clarifica situaţia pentru judeţul nostru.

Lista cu instituţiile şcolare preuniversitare care au autorizaţie sau acreditare a fost cerută de Mi­nisterul Educaţiei în urma scandalului care a avut loc la Bucureşti la sfârşitul lunii martie, când o directoare a unui centru de educaţie a fost filmată cum agresa copiii. Aceasta a fost arestată pentru rele tratamente aplicate minorilor. Nemulţumirea la nivel de minister şi instituţii şcolare autorizate este faptul că aceasta era cunoscută ca grădiniţă, şi nu ca centru de excelenţă. În urma scandalului, s-a descoperit că centrul nu avea niciun fel de auto­rizaţie de funcţionare.

CITIȚI ȘI:

Peste 15 grădiniţe private din Iaşi sunt în afara legii! "Ziarul de Iași" publică lista celor autorizate

Comentarii