Lolite în suspans

Cu ceva timp în urmă (s-au scurs deja mai bine de cinci ani!), un ziar central avansa o idee, cel puţin şocantă pentru urechile unui cititor înzestrat cu bunul simţ, şi anume aceea a "hărţuirii sexuale a adulţilor de către minori”. Legea care se referă la hărţuirea sexuală, după opinia editorialistului (anonim, desigur!) culpabilizează doar partea adultă aflată în "conflict”, or în realitate, de multe ori, conform celor avansate de editorialist, lucrurile stau cu totul altfel. Editorialistul citează câteva cazuri, apelând şi la exemple literare (Lolita lui Nabokov), când adulţii, în special bărbaţii, au fost "agresaţi” de către "femeiuşte inocente” aflate la o vârstă prepuberă. "Sunt însă situaţii care merită o evaluare juridică mai atentă”, scrie anonimul. Care ar fi aceste situaţii? Cazul, de pildă, în care un profesor sau chiar învăţător (!) este hărţuit sistematic de către o elevă sau mai multe (din clasele gimnaziale!), sedus, abandonat şi în cele din urmă şantajat ca să continue relaţia?! Agresiunea prepuberilor asupra adulţilor se manifestă, cică, sub mai multe feluri. De la simple ocheade aruncate pe ascuns domnului profesor sau învăţător în timp ce acesta predă adunarea sau scăderea fracţiilor, la chicoteli suspecte, oftaturi din tot pieptul, până la leşinuri în braţele profesorului în timpul pauzelor sau a meditaţiilor particulare din cancelarie sau dormitor. Supus unui asediu sistematic din partea inocentei, în cele din urmă profesorul cedează. Înspăimântat de gestul său, după consumarea faptei, având mustrări de conştiinţă, "sedusul” dascăl face doi paşi înapoi. Dar „agresoarea”, în sadismul inocenţei sale, nu-l lasă să abandoneze terenul cu una cu două. Eleva apelează la şantaj. În caz de "abandon” va face dezvăluiri părinţilor, conducerii şcolii, soţiei agresatului, inspectoratului şi, bineînţeles, mass-mediei locale. Profesorul se trezeşte astfel într-o situaţie fără ieşire. El devine, afirmă editorialistul, încetul cu încetul, o simplă "jucărie” erotică în mâinile unui copil pervers. Ajungând la acest punct al sofisticii abracadabrante a anonimului editorialist, în mod legitim îţi pui o întrebare: "Dacă un copil a ajuns la sadism şi perversiune, cine-i vinovatul, copilul sau adultul?” Nu cumva, înainte de a seduce, copilul a fost sedus de "inocenţa” dascălului sau a altor adulţi din "anturajul” său?! Funcţionează doar instinctul incipient sau e vorba de o relaţie biunivocă dintre victimă şi călău, în care la un moment dat rolurile se inversează? Dacă un copil nu ar găsi "teren prielnic” în psihologia unui adult aflat în preajma sa, "jocul erotic” nu ar evolua, atingând la cote maladive, cum se întâmplă de multe ori în realitate. Dar "victima” intuieşte punctul vulnerabil al "călăului” său erotic. Şi atunci începe jocul periculos atât pentru copil, cât şi pentru adult. Editorialistul are, probabil, în vedere, nişte cazuri patologice.  Aceste cazuri îl determină să emită confuzii pe cât de eronate, pe atât de nocive pentru regulile de convieţuire socială. Pornind de la Freud sau studiind patologia infantilă, putem cădea uşor în capcana psihanalitică absolutistă, culpabilizând copiii încă din faşă. Desigur, copilul se naşte din păcat. Prin urmare, "curăţenia" lui, din acest punct de vedere, e îndoielnică. În plus, conform lui Freud, instinctul sexual se manifestă încă din faza prenatală. Dar de aici şi până la legiferarea agresiunii copiilor asupra adulţilor e o cale lungă. În ciuda instinctelor, copiii nu posedă nici experienţă, nici discernământul de a alege. Dincolo de instincte, ei au o inocenţă care trebuie protejată de societate. Adulţii însă sunt responsabili. Ei îşi pot ţine în frâu instinctele. Să presupunem că, prin absurd, guvernul şi parlamentul nostru ultrareformist, de esenţă "europeană", ar iniţia o astfel de lege, iar preşedintele, ca un bun părinte al patriei, ar promulga-o, care ar fi consecinţele?

Trăim într-o societate bolnavă, în care pornografia a devenit un fel de religie socială. Există, deocamdată, o stavilă. Vârsta. Copilul e încă respectat. În momentul în care însă am legifera astfel de teorii aberante, emise de mintea unor adulţi frustraţi sexual, orice oprelişte instituită de normele convieţuirii şi de bun simţ, s-ar duce pe apa Sâmbetei şi odată cu ea întreaga specie umană. Perversiunea nu trebuie să devină lege. O relaţie de dragoste, "cu componentele ei sexuale”, între un bărbat de 40 de ani şi o fetiţă de 10 sau de 12 e un caz patologic. Nu o relaţie. Cum poate fi sedus un matur şi "agresat” sexual de un copil de vârstă preşcolară? Oare nu cumva adultul care a fost "sedus” de copil suferă de-o maladie gravă? Nu el, adultul,  este cel care a stimulat un asemenea joc, care poate avea consecinţe nebănuite asupra evoluţiei copilului? Va mai putea copilul să se integreze în societate după o iniţiere la o vârstă necoaptă nici pentru trup, nici pentru suflet într-un "joc” care marchează profund şi psihicul uman? Ar fi culmea ca pentru toate aberaţiile sexuale ale adulţilor să fie traşi la răspundere copiii. Nu cumva în locul unor treptovi la închisoare ar trebui să stea adolescenţii sau chiar preşcolarii? Eu cred că pedofilii nu au nici o scuză nici faţă de oameni, nici faţă de lege. Cu ei legea ar trebui să fie extrem de aspră. Altfel există riscul ca maladia să prolifereze. Să devină un fel de modă. Să devină, de bon-ton. Dacă ne-am lua după ideile fanteziste ale editorialistului anonim şi am încuraja pedofilia, ca să fim la modă, sau mai ştiu eu pentru ce, mâine-poimâine ar trebui să încurajăm şi proliferarea altor aberaţii sexuale, cum ar fi: bestialitatea, sado-masochismul, necrofilia etc., etc.? Căci, cum să vă spun, odată ce e natural ca un adult să cadă în "mrejele” unui copil, la fel de natural ar fi să-l ispitească şi un animal sau un cadavru în plină descompunere.

Am discutat, cândva, cu prietenul meu Emil pe această temă şi atunci poetul, cu delicateţea-i caracteristică, mi-a reproşat, abordând o faţă melancolică, faptul că am concepţii prea rigide în ceea ce priveşte psihicul uman. El era de părere că multe din adolescentele cu care dai nas în nas pe stradă sunt un pericol public. Sânii, coapsele şi genele, mirosul, părul fluturând în vânt sau împletit în dulci cosiţe ale elevelor ce trec pe stradă nu constituie oare o provocare pentru un mascul adult? Leul bătrân nu e oare atras de o tânără leoaică aflată în călduri? Adevărul e pe undeva întotdeauna la mijloc. Şi de ce trebuie neapărat să privim atracţia dintre sexe provenite din generaţii diferite ca pe o perversiune? Poate avem de-a face cu o lege naturală, nu-i aşa?! Mărturisesc că argumentele acestea m-au lăsat în cumpănă. În fond cine poate jura pe inimă că deţine adevărul absolut?

Să ne întoarcem însă la editorialist: "Oferta stimulează rafinamentul şi perversitatea cererii, ofertantul răspunde, clientul suprasolicitează şi, uite-aşa, nu mai ştii ce-a fost înainte oul sau găina… Cât priveşte hărţuirea obişnuită (s.n.) a adultului de către minore, ea se manifestă într-o varietate impresionantă de forme…” Are loc, după opinia autorului, "un adevărat asediu sexual, la care bietul adult trebuie să reziste cu stoicism, că de aia e adult, ca să reziste”. Cineva, un bărbat trecut de 40, "o victimă sigură a inocentelor perverse, urmărind pe stradă legiunile de picioare, dezvelite până mai jos de timbrul ce ţinea loc de chiloţei şi turmele de miei ale sânilor eretici, zbenguindu-se fără sutien pe pieptul domnişoarelor” ar fi exclamat: "La femei, majoratul ar trebui să înceapă la 14 ani!” Îmi permit, totuşi, în final, să întreb: de ce la 14? De ce nu la 7 sau chiar la 4 ani? Cu cât există mai multă inocenţă, cu atât ispita pentru "victima” de 40 sau de 60 e mult mai mare. Vai!

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist