Lumina umbrei divine

Evenimentele se precipită cu o viteză accelerată şi imprevizibilă. Ne grăbim spre instantaneitate, spre Acum. Posibilităţile de a accesa potenţiale noi, practic nelimitate, se multiplică, în urma deschiderii şi redescoperirii esenţei noastre divine în această numită realitate. Se vorbeşte despre o nouă energie, care ar fi generat noi pasiuni şi care ar conduce spre o eră nouă a compasiunii şi încrederii. Acestea încep cu noi şi continuă cu ceilalţi, după o perioadă dramatică. Onoraţii pe ceilalţi cu compasiunea voastră.

Aveţi încredere în voi, acolo este Alfa şi Omega. Vremurile reflectă nivelul de conştiinţă dominant. Acum sunt multe energii blocate în conflicte, care pot deveni – cum spuneam – dramatice. Dacă fiecare ar avea conştiinţa a cine este cu adevărat, încrederea ar creşte enorm şi aceste energii ar fi eliberate. Avem semnale care ”ţipă” în acest sens, dar nu le băgăm în seamă. Ce aşteptăm pentru a înţelege că suntem-ceea-ce-suntem? Calamităţi? Nu am învăţat mai nimic nici din cele existente. Pur şi simplu nu înţeleg de ce ne autolimităm potenţialul uriaş pe care-l avem. Putem zbura, dar ne place să ne târâm. Suntem o rasă care evoluează foarte greu. Problema principală pare să fie Celălalt, încă de la Cain şi Abel. N-am înţeles nimic nici din povestea aceea, dovadă că o tot repetăm.

Urmăriţi cu atenţie cât de prost respirăm, şi e doar un reflex al neliniştii continue în care trăim. Esenienii aveau un soi de mantră pe care o repetau mereu: ”Fii liniştit/ Să ştii că Eu sunt Dumnezeu”. Câte virtuţi aduce liniştea!… Pacea… ”Fericiţi făcătorii de pace”. Cine îndrăzneşte să ucidă viaţa ce nu poate fi ucisă? Rămâne cu exerciţiul, dar şi cu o grămadă de suferinţă. Paradisul e în noi, l-am părăsit singuri şi l-am înlocuit cu tot felul de surogate. Eu, pur şi simplu, nu pot să înţeleg. Unii spun că am fost ispitiţi şi, într-adevăr, e greu să rezişti uneori. Dar Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre. Înseamnă că totuşi cedăm prea uşor.

Aici nici educaţia nu ne ajută. În puţine familii se face o educaţie bună, în puţine biserici. Iar la şcoală e un dezastru. Învăţăm tot soiul de prostii, care nu mai sunt nici dogmatice, nici filosofice, nici ideologice, nici ştiinţifice, nici artistice; câte ceva din toate, dezarticulat ca trupul lui Osiris. ”Un orb conduce pe alt orb”. Cine să înveţe pe cine? În şcoli trebuie să se predea spiritualitate, spunea G. Călinescu. De acord; de unde luăm profesorii? Cu ce avem acum, cu excepţiile de rigoare desigur, ne ducem fix în prăpastie. Am pierdut deja o generaţie (24 de ani), iar următoarea nu are decât slabe temeiuri de propăşire. Probleme sunt la toate nivelurile, dar mai ales în managementul educaţiei. Cum o să te înveţe să fii cineva care nu ştie cine este? Ego-uri sunt multe şi inteligenţe, problemele încep de la caracter, de la onoruri greşit înţelese, orgolii, bani, invidii… Dar cel mai grav mi se pare că sunt profesori cărora le sclipeşte răutatea originară, că are şi răul un început, în ochi. |ştia te pot sminti pe viaţă. Evitaţi răul ex catedra. Evitaţi toate formele răului, începând prin a le extirpa corespondentul din voi, pentru că aşa începe alunecarea.

Mare atenţie la alegerile pe care le facem, ele dau contur ”Arborelui vieţii”. Creşteţi nivelul de conştiinţă, compasiunea şi încrederea. Astfel, veţi avea vreme divină şi veţi atinge starea de Acum, adică traiul conştient într-un prezent continuu. Şi nu uitaţi că noi creăm această numită realitate. Cum mai spuneam undeva, ea nu este o iluzie, ci o iluzie a iluziei. Aşadar, să fim adevăraţi, chiar în plină lumină a umbrei divine şi nu ca o umbră a luminii polare.

Stăm cu un picior în nou şi cu celălalt în vechi, pe o punte, iar sub noi se deschide prăpastia prezentului. E ceaţă şi nu se vede nimic. Totuşi, soluţia nu poate fi decât înainte, zic eu, chiar de-a buşilea, asta în ideea că sensul ar avea vreun sens. Oricum e absurd, asta însemnând că soluţia întoarcerii sau cea a stagnării sunt la fel de pertinente, deoarece tot acolo ajungem. Altfel spus: suntem la o răscruce cu mai multe plăcuţe indicând mai multe drumuri. Oriunde am apuca însă, ajungem de unde am plecat. Şi atunci nu e mai bună prăpastia prezentului continuu?

Urlă lupii a iarnă grea, dar iarna nici gând să vină. S-au ţâcnit şi lupii, vă daţi seama? Cred că anunţă o realitate virtuală, o pace cu Iranul, ceva. Apropo, începutul de pace cu Iranul face parte din noua strategie americană de reorientare spre Asia. Rusia şi Turcia au schimbat şi ele orientarea, ba şi Egiptul şi Emiratele Arabe Unite, numai Arabia Saudită, care tocmai schimbă a treia generaţie de şeici saudiţi se mai gândeşte, iar Israelul e împotrivă. Anul acesta americanii se cam retrag din Orientul Mijlociu? Ce vor face israelienii? Îşi fac ochii oblici, ca toată lumea şi schimbă Elveţia cu Singapore, mare lucru!

Ne aşteaptă noi experienţe şi surprize, căci duhul lumii lucrează, ba şi alte duhuri suplimentar. Duhul tău, de pildă, lucrează? Continuu, nu? Asta înseamnă că viaţa curge, ghemul se deşiră şi ursitoarele spun poveşti trăsnite, cu bozoni, bitcoini şi alte personaje noi. Altfel spus, se manifestă alegerile făcute, conştient sau nu. Important e să fim în lumină, ”umbra lui Dumnezeu” cum îi spunea cineva, o lumină neorbitoare, pentru ca nu orbii întunericului să mai conducă alţi orbi, încetinind procesul divin, ci fiii născuţi ai luminii care suntem. Curaj!

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi