Mâine e Sf. Dimitrie: creştinii îl prăznuiesc pe apărătorul oştirilor

marți, 25 octombrie 2016, 01:53
2 MIN
 Mâine e Sf. Dimitrie: creştinii îl prăznuiesc pe apărătorul oştirilor

Creştinii ortodocşi ieşeni îi prăznuiesc mâine şi poimâine, unul după altul, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi pe Cuviosul Dimitrie cel Nou Basarab. Sfântul Dumitru este considerat a fi apărătorul oştirilor.

Totodată, pe 26 octombrie, în obiceiul popular se marchează apariţia primelor semne ale iernii – momentele în care frunzele cad din copaci, plantele se usucă şi gerul începe să se simtă. Există şi unele tradiţii care spun că, dacă în ziua de duminică vremea va fi una friguroasă, cu vânt şi ger, va fi o iarnă bună, mănoasă pentru plante, cu suficientă zăpadă încât să se protejeze răsadurile, în timp ce dacă vremea va fi caldă, mai sunt încă luni bune de toamnă.

În unele sate din ţară, în noaptea dinaintea sărbătoririi Sfântului Dumitru, oamenii pornesc focuri joase peste care vin copiii şi sar, tradiţiile spunând că astfel vor rămâne sănătoşi şi că fiarele nu se vor abate asupra gospodăriilor acestora timp de un an de zile. Femeile, în această zi, au interzis la pieptănat, iar în Bucovina se spune că tot usturoiul trebuie semănat înainte de această dată, altfel anul viitor va fi unul păgubos. Tot acum se tunde şi coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumos. 

Comentarii