Mama care şi-a pierdut copiii în faţa soţului italian ce o bătea protestează sâmbătă în Centru

miercuri, 01 martie 2017, 02:50
2 MIN
 Mama care şi-a pierdut copiii în faţa soţului italian ce o bătea protestează sâmbătă în Centru

Elena Căpităniţa a obţinut ieri avizul Primăriei pentru organizarea unui miting de la ora 10 la ora 20. Ea invită ieşenii să vină să-i semneze petiţia.

Tânăra mamă care şi-a pierdut definitiv copiii după ce a fost acuzată de răpirea lor internaţională a anunţat că protestează sâmbătă în stradă. Elena Căpităniţa a obţinut ieri avizul Primăriei Iaşi pentru organizarea unui miting în Piaţa Unirii sâmbătă, 4 martie, de la ora 10 la ora 20. Tânăra mămică intenţionează să protesteze în stradă împotriva abuzurilor din Justiţie, având în vedere ultima decizie a Curţii de Apel Bucureşti care o vizează. Cu ocazia mitingului, Elena Căpităniţa încearcă să strângă cât mai multe semnături pentru petiţia pe care a lansat-o în mediul online pentru oprirea traficului de minori.

„Am alături zeci de prieteni care vor fi sâmbătă în Piaţa Unirii. Îi rog pe toţi cei care mi-au auzit povestea să iasă din casă şi să vină să semneze petiţia prin care încerc să opresc abuzul justiţiei româneşti prin care doi copii ar trebuie să fie încredinţaţi unui tată violent“, a arătat ieşeanca. Elena Căpităniţa, în vârstă de 31 de ani, din satul Zagavia, comuna Scobinţi, şi-a pierdut definitiv cei doi băieţi de câţiva ani după ce a fost acuzată de răpirea lor internaţională. Tânăra a avut o relaţie de opt ani cu italianul Francesco Menniti în urma căreia au rezultat doi băieţi: Gabriel, de aproape trei ani, şi Francesco, de cinci ani. În 2015, din cauza abuzurilor fizice şi psihice la care susţine că a fost supusă, ieşeanca a părăsit Roma împreună cu cei doi minori cu acceptul concubinului şi a revenit acasă, la Zagavia. În octombrie 2016, Elena Căpităniţa a fost notificată de Tribunalul Bucureşti că este acuzată de fostul concubin de răpire internaţională de copii. Peste aproape patru luni, pe 17 februarie 2017, recursul ieşencei a fost respins, şi astfel Curtea de Apel Bucureşti a dispus „înapoierea copiilor la adresa de reşedinţă din buletin“. Adică în Italia, la părinţii fostului concubin.

Comentarii