Dacă tendinţele prezentate mai sus pot părea oarecum fireşti motivate de nevoia unei libertăţi mai mari de acţiune şi a posibilităţii unui câştig potenţial mai ridicat , recent am observant o altă tendinţă destul de evidentă: antreprenori care îşi doresc să renunţe la afacerile lor şi care şi-ar dori un post de manager într-o companie mai mare sau cu mai puţine probleme decât organizaţia lor. Motivaţia lor este dată în special de nivelul ridicat de stres, lipsa timpului liber şi riscurile mai mici pe care o potenţială poziţie de management o presupune în comparaţie cu antreprenoriatul.

Ca şi în cazul multor alte întrebări care ţin de ştiinţele sociale nu există un singur răspuns corect la întrebarea din titlu. Există însă nişte principii de bază care trebuie luate în seama atunci când decidem dacă vrem să fim manageri sau antreprenori. În primul rând trebuie înţeles foarte bine care sunt asemănările şi deosebirile dintre cele două ipostaze sociale în care ne-am putea afla. Asemănările ţin de faptul că ambele roluri se referă la conducerea unor organizaţii către un rezultat şi implică luarea de decizii şi coordonarea de oameni. Ce le diferenţiază este modul în care se întâmplă acest lucru. Antreprenorul de regulă realizează acest lucru prin exploatarea unor oportunităţi şi prin atragarea de resurse material şi umane în demersul sau. El îşi asumă de regulă un grad de risc mai ridicat, are o libertate de acţiune mai mare şi foloseşte de regulă mai multă muncă şi mai puţine cunoştinţe de management în procesul de conducere a organizaţiei către obiectivele stabilite. Este de regulă ghidat de instinct şi motivat de acţiune şi acoperirea propriilor nevoi.

Managerul de regulă apelează la analize, sisteme şi instrumente pentru a creşte performanţele şi pentru a reduce riscurile organizaţiilor pe care le conduce. El caută predictibilitatea mai degrabă decât un rezultat foarte ridicat şi se bazează mai mult pe argumente de ordin raţional decât pe propriile instincte în luarea deciziilor.

Un alt principiu care ar putea ajuta în rezolvarea dilemei din titlu este legat de faptul că răspunsul corect pentru fiecare dintre noi trebuie să plece de la analiaza propriului tip de comportament predilect. O persoană orientată către analiză şi care are nevoie de predictibilitate şi risc scăzut va face faţă cu eforturi psihologice foarte mari în pozitia de antreprenor. La fel se va întâmpla cu o persoana cu convingeri personale foarte puternice şi care are nevoie de libertate de a se manifesta pe baza propriilor instincte şi trăiri într-o poziţie managerială.