Nudism, exhibiţionism, voyeurism

Ştiu, s-a terminat vara, dar tocmai de aceea ar trebui să tragem nişte concluzii, şi cum pot fi acestea altfel decât… carnale? Pentru că vara este, prin excelenţă, un anotimp al goliciunii, al pielii expuse, al libertăţii aproape totale. Ce postură este mai convingătoare decât lipsa oricăror piese vestimentare, dezgolirea totală, expunerea către lume a corpului fără nicio reţinere?…

E atât de ciudat şi interesant fenomenul acesta, încât merită analizat. Pentru că ar fi util să aflăm ce pârghii lăuntrice ne fac să ne dezbărăm de orice sentiment de ruşine şi să dăm jos toate hainele în faţa tuturor. Ce ne face să uităm sau să trecem cu vederea, acordându-ne singuri circumstanţe atenuante, oricât de „gravi” am fi, şi să ne oferim aproape toate atrocităţile trupurilor noastre vederii celorlalţi? Faptul că vedem şi noi la rândul nostru că toţi fac acelaşi lucru ne face mai îngăduitori cu noi înşine, ne determină să abandonăm orice prejudecată, sau e ceva mai mult decât atât? O fi vreo dorinţă intrinsecă pe care o uităm în restul anului, iar acum, vara, ne-o reactualizăm? Cât de satisfăcătoare poate fi plăcerea de a fi privit cu apreciere şi dorinţă de oamenii din jur, astfel încât să o cauţi cu dinadins şi să faci tot posibilul să o obţii cât mai frecvent şi cât mai îndelungat? Mângâierea privirilor celorlalţi devine oare aproape „palpabilă”…

Iar această goliciune nu se mărgineşte doar la plaja propriu-zisă. Asta ar fi de aşteptat, dar ea se extinde dincolo de acel spaţiu, pe străzi, în magazine, hoteluri, parcuri. Aproape întregul univers normal, cu care te obişnuieşti tot restul anului, este dat peste cap. E mai ceva ca într-un film absurd. Mergi să îţi cumperi o pâine şi în faţa ta, la rând, stă un tip în chiloţi sau o femeie în sutien şi chiloţi, sau poate că toţi de la rând, inclusiv vânzătoarea sunt dezbrăcaţi… Anormal? Ba din contra, e sezon. Ce să mai spun de locurile pentru nudişti unde ciudăţenia atinge cote maxime. Dacă vrei să îţi cumperi o îngheţată de la toneta de lângă plajă doar n-o să-ţi iei hainele pe tine, ci numai banii şi atât. Stai în spatele cuiva, la coadă, şi ai grijă să nu îl atingi cu vreo extremitate ca să intre la idei, de asemenea, persoana din spatele tău trebuie să fie atentă să nu te atingă la rândul ei cu „ceva”…

Vorbim de o lipsă a decenţei? Nici vorbă. Ce academician ar putea să nu se dezbrace pe litoral din motivul că trebuie să fie decent, să îşi respecte rangul şi poziţia socială? Niciunul, toţi vor atârna nădragii în cui şi vor rămâne în chiloţi, fericiţi chiar, dezvelindu-şi picioarele păroase, albe şi pline de varice, burţile dezgustătoare, tâţele masculine, părul de pe spate crescut sălbatic, degetele picioarelor scofâlcite şi cu unghii groase şi îngălbenite. Atunci abia îţi dai seama câte se ascund în spatele costumelor impecabile şi a pantofilor lucitori din aulele academiilor.

Cu mic cu mare, deştept sau prost, cult sau analfabet vom fi la unison exhibiţionişti incurabili, aproape nudişti. Şi vrând-nevrând vom privi pe cei din jur cu mai mare sau mai mică poftă ca nişte obsedaţi.

Pentru că nu e niciun secret, majoritatea bărbaţilor de pe o plajă se uită în mod constant şi complet imoral la femeile din jur pentru că este în natura lor şi pentru că asta e una dintre puţinele ocazii de a vedea cât mai multe dintre acestea şi îmbrăcate cât mai sumar. Cu cât o femeie este mai atrăgătoare şi mai dezbrăcată, cu atât va primi mai multe „like”-uri din priviri din partea masculilor. Exact like-uri.

De cealaltă parte, majoritatea femeilor vor şti ce fac bărbaţii şi vor căuta să atragă acel gen de privire sau, cel puţin, vor încerca atât cât le va sta în putinţă să determine acei ochi să fie cât mai mulţumiţi, pentru a trimite prin eter mult doritul şi perversul „like”. Acest lucru este iarăşi în natura umană şi va depinde atât de străduinţa lor, dar mai degrabă de acel ceva care e în cantitate mai mare sau mai mică în fiecare. Cert este că un bărbat nu va putea să rateze vreo şansă de a privi şi a se bucura pur şi simplu doar din acest act al privitului fapt care îl transformă într-un admirator al frumosului mai mare decât femeia pentru că foloseşte acest lucru imaterial drept hrană.

Ceea ce este iarăşi interesant e că există o toleranţă chiar şi la goliciune. În mod normal, dacă ai vedea o femeie în costum de baie pe stradă, într-un oraş oarecare de la munte, cu siguranţă ar fi un punct de atracţie pentru toată lumea, dar aceeaşi femeie, pe o plajă, s-ar pierde în mulţime. Singura ei şansă de a fi remarcată ar fi să meargă mai departe şi să se dezbrace complet…

Astfel, statul la plajă devine o activitate cu dublu „înţeles” unul de a intra în comunicare directă nemijlocită cu natura care induce sentimentul libertăţii, al fericirii, şi celălalt de a practica jocul privitului. Nu e bine cu prea multă lume, dar nici chiar singur nu cred că are vreun farmec pentru că cel puţin unul dintre aceste elemente va lipsi şi tacâmul nu va fi complet. Ambele aceste scopuri atrag pe litoral mii şi mii de turişti, în egală măsură sau într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcţie de vârsta, educaţia, înclinaţia fiecăruia în parte.

Cu ocazia verii, a mării, a statului la plajă putem astfel să prindem momente unice pe care ni le vom aminti probabil toată viaţa: că am văzut-o pe doamna profesoară la „peleul gol”, că am surprins nu ştiu ce colegă fără sutien ş.a.m.d. Oameni pe care îi vei reîntâlni probabil în restul anotimpurilor îmbrăcaţi, decenţi, de nerecunoscut aproape… Ţin minte şi acum când, student fiind, am reperat printre cearşafuri, la Purcica, la nudişti adică, pe un profesor de-al meu de la Universitate. Nu l-am mai putut vedea niciodată după aceea, la catedră, altfel decât… fără nimic pe el, şi nu era o imagine cu care să te delectezi, nici pe departe…

Ce nu mai este interesant deloc e felul în care oamenii devin din ce în ce mai îmbrăcaţi pe măsură ce se apropie toamna sau înaintezi spre nord, adică te îndepărtezi de mare. La Constanţa vezi oameni în costume de baie trecând strada, la Brăila doar în pantaloni scurţi şi maiou, iar la Iaşi, Suceava mai au un pic şi îşi pun căciulă de oaie şi cojoc… Asta e, toate au un sfârşit. Până la anul prietenul nostru cel mai bun e şifonierul.

Briscan Zara este scriitor şi publicist