PRIM PLAN

O crimă odioasă

vineri, 29 iulie 2016, 01:50
1 MIN
 O crimă odioasă

 Islamismul radical este cel care a declarat război civilizaţiei occidentale iar printre valorile vizate sunt şi valorile care ţin de spiritualitatea religioasă.

Saint-Etienne-du-Rouvray este un oraş muncitoresc de vreo 30000 de locuitori. De vreo două-trei decenii, oraşul cunoaşte un puternic aflux de populaţie de confesiune musulmană. E o comunitate ce are tot mai mult tendinţa să trăiască în cerc închis şi să refuze exigenţele „laicităţii” pe care le presupune spiritul republican. Când a fost ucis, preotul de 86 de ani Jacques Hamel oficia în faţa a două călugăriţe şi a unui cuplu octogenar. Asasinatul atroce, prin decapitare, este prima crimă comisă de Statul Islamic într-o biserică europeană şi prima ucidere a unui preot în timpul oficierii slujbei, de la războiul din Vendée (1793-1796) încoace. Acest act barbar arată, aşadar, că a fost transgresată încă o limită a arbitrariului şi a ororii. Oficialităţile franceze, secondate de tenorii „corectitudinii politice”, au încercat şi de data aceasta să deturneze atenţia de la fondul problemei. Dacă la atentatele precedente intelectualii şi politicienii animaţi de înalte idealuri republicane îşi exprimau îngrijorarea că acţiunile criminale ale islamiştilor „vor da apă la moară extremei drepte”, „reacţionarilor„ şi „fasciştilor”, somându-ne ca nu cumva să practicăm „amalgamul”, acum tot ei avertizează ca asasinarea preotului poate împinge la „un război între religii”. E o manevră absolut abjectă, prin care creştinismul e pus pe acelaşi plan cu fundamentalismul islamic. „Război între religii”? La Saint-Etienne-du-Rouvray biserica a cedat o parte din terenul pe care îl poseda pentru … construirea unei moschei! Iar François Hollande, subliniind din nou că occidentul se află în stare de război, a declarat că acest război trebuie dus până la capăt, cu toate mijloacele, „în respectul legii” („dans le respect du droit”). Care drept? Dreptul judecătorului de a-l lăsa liber pe tânărul musulman ce se pregătea să plece în Siria, obligându-l doar să poarte o brăţară electronică, care evident că nu l-a împiedicat să comită odioasa crimă de la Saint-Etienne-du-Rouvray?
Trebuie, apoi, să facem numaidecât apel la memorie. În urmă cu două decenii a avut loc masacrul de la mănăstirea de la Tibhirine, în Algeria. Organizaţia teroristă GIA („Groupe Islamique Armé” – „Grupul Islamic Înarmat”) a răpit, în noaptea de 26 spre 27 martie 1996, şapte călugări (mai erau doi, care au scăpat deoarece locuiau în alte încăperi ale mânăstirii) pe care i-au sechestrat timp de mai multe săptămâni iar pe 21 mai a anunţat executarea lor; capetele călugărilor au fost găsite zece zile mai târziu. Oribilul asasinat a produs un sentiment de justificată revoltă. Călugării nu făceau prozelitism:  îşi cultivau pământul şi îi ajutau pe locuitorii din satele învecinate. Sinistra crimă a fost îndelung comentată; s-au emis de altfel o mulţime de ipoteze, niciuna neputând fi susţinută de dovezi incontestabile. Drama de la Tibhirine a inspirat şi un film al lui Xavier Beauvois, film ovaţionat la festivalul de la Cannes din anul 2010. Grupul Islamic Înarmat care, la fel ca – mai târziu – Statul Islamic, voia o revoluţie islamică mondială, a comis nenumărate atrocităţi, în anii  ’90, în Algeria şi în Franţa. În Algeria au fost ucişi 19 preoţi şi călugări, printre care şi Pierre Clavier, episcopul de Oran (asasinat pe 1 august 1996, puţin după masacrul de la Tibhirine). Au fost ucişi de asemenea mai mulţi funcţionari de la ambasada Franţei precum şi (în decembrie 1993) 12 muncitori croaţi, a căror singură „vină” era religia lor catolică. Să adăugăm atentatele din 1995 de la metroul din Paris, cel de la staţia Saint-Michel soldându-se cu 8 morţi şi peste 150 de răniţi.
După cum nu trebuie să uităm persecuţiile la care sunt supuşi, de un secol încoace dar cu tot mai multă intensitate în ultima vreme, aşa-numiţii „creştini din Orient”. Asociaţia „Portes ouvertes” ne încredinţează că, pe glob, un creştin este ucis, pentru credinţa lui, la fiecare cinci minute. În Irak şi în Siria, creştinii au fost şi sunt una din ţintele privilegiate ale Statului Islamic. În Irak erau un milion de creştini în anul 2000, acum dacă sunt două-trei sute de mii. Ei au fost obligaţi să părăsească oraşe în care locuiau de 1800 de ani. Nu alta e situaţia lor în Siria. Dar câte alte exemple se pot da! În Nigeria, mişcarea islamistă teroristă Boko Haram a ucis, după estimări aproximative, peste opt mii de creştini. În Kenya, pe 2 aprilie 2015, la universitatea Garissa au fost omorâţi 148 de studenţi, tot pentru „culpa” de a fi creştini. În Pakistan, cartierul creştin din Lahore este în mod repetat ţinta unor atentate ce se soldează cu sute de morţi, printre care femei şi copii (tot în Pakistan, atentatul de la  biserica din Peshawar a făcut 82 de morţi). Pe lista neagră intră şi ţări ca Tanzania, Libia, Somalia, Niger, Maldive (unde simplul fapt de a poseda o Biblie te duce la puşcărie), Sudan, Etiopia, Egipt. Scriitorul şi academicianul Jean d’Ormesson a vorbit, în legătură cu creştinii din Orient, de un adevărat genocid,  comparabil cu ceea ce s-a întâmplat în Cambodgia şi Rwanda. Şi, culmea ironiei, discriminarea se reproduce, aşa cum au dovedit o serie de investigaţii jurnalistice, în taberele din Germania cu refugiaţi sirieni şi irakieni: creştinii sunt scuipaţi, ameninţaţi, agresaţi.
„Război între religii”? Islamismul radical este cel care a declarat război civilizaţiei occidentale iar printre valorile vizate sunt şi valorile care ţin de spiritualitatea religioasă. Aceasta este semnificaţia crimei de la Saint-Etienne-du-Rouvray. După „creştinii din Orient”, asasinii îşi aleg victimele printre „creştinii din Occident” (care, bineînţeles, nu sunt singurele victime). Sau, cu o formulă uzată dar care se potriveşte perfect: asasinii se află printre noi.
 
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii