Obiecte casate

Max a fost dresat să depisteze mine antitanc în Afganistan. A salvat vieţi omeneşti, prin devotament şi dăruire. Mândri de faptele lui, soldaţii l-au adus la defilările de Ziua Naţională. Îmi stăruie în minte alura lui zveltă şi privirea lui inteligentă. Mulţi oameni vor fi fost emoţionaţi la aflarea poveştii lui Max şi se vor fi decis să iubească animalele, cum nu au mai făcut-o, poate, niciodată. Zilele trecute, românii au aflat că Max a fost abandonat de armată, din cauza bolii, şi propus pentru eutanasiere. Mii de români vor fi lăcrimat la aflarea straniei veşti, iar o doamnă cu suflet mare a decis să-l adopte. Cu un tratament scump şi multă dragoste, Max poate fi salvat. Alţi români au oferit sprijin moral şi material. Max este un erou fără să ştie nimic despre eroism şi fără să aştepte medalii. Ştie doar despre devotamentul faţă de oameni. Pentru fapte de bravură, militarii sunt recompensaţi cu onoruri, medalii, ori, după caz, pensii viagere. Oamenii cu epoleţi au decis însă că Max este doar un obiect de inventar, deci poate fi casat, au bifat în catastif şi i-au pregătit doza letală. Suflete caritabile i-au dat însă o şansă la viaţă. De aceşti compatrioţi sunt mândru. Nu şi de oamenii în uniformă, care au dovedit că au tot atâta suflet cât şi soldăţeii de plumb. Bietul Max şi-a făcut datoria fără să ceară nimic în schimb, nici măcar dragostea noastră. S-a întâmplat, iată, să fie beneficiarul compasiunii de unde nu se aştepta.

La vremea în care “cel mai bun prieten al omului” (ipocrită alcătuire de cuvinte) era casat fără milă, un general cu indecent de multe stele din Armata Română, azi ministru de Interne şi vice-prim ministru, se lăfăie într-o avere uriaşă, fiind unul dintre cei mai bogaţi membri ai Cabinetului Ponta. Ce să zic!, venituri de lefegiu la stat. Dar cazul generalului este de notorietate nu doar prin sacrificiile “eroice” pentru acumularea unei asemenea averi, ci şi pentru aventurile lui politice, demne de pana lui Caragiale. De aceea, merită să stăruim asupra personajului, dar şi a altor confraţi cu multe trese, care s-au făcut remarcaţi prin acte de bravură “homerice”: măiestria cu care şi-au atribuit case, spiritul de sacrificiu mărturisit în ambuscada măririi soldelor şi pensiilor, vitejia înălţătoare cu care au făcut şprafcă în averea Armatei, înstrăinând-o adesea în complicitate cu personaje gen Becali. Dar curajul generalului Oprea în ale politicii este de-a dreptul epopeic. Domnul general nu a condus nici un pluton în condiţii de luptă adevărată, dar s-a specializat în gherila politică. E arhicunoscut că personajul acesta de o solemnitate glacială ridicolă (mă uit la el cum se chinuie să-şi dea aere de om hotărât şi convingător) a reuşit să joace un rol politic disproporţionat cu valoarea intrinsecă şi calitatea trupeţilor.

General al Armatei Române care-şi face un partid-balama şi trece de la un guvern la altul cu uşurinţa cu care-ţi schimbi bocanci la cazarmă, e tot ce poate fi mai consternant şi mai contrastant cu statutul şi demnitatea unui militar de profesie. Eminescu avea o vorbă: un militar care trădează în exerciţiul funcţiunii, oricare ar fi aceasta, merită oprobriul. Pe la noi însă, această bravadă a devenit mijloc de înaintare. Şi un civil se descalifică prin trădare, darămite un ofiţer superior! A avut dreptate Traian Băsescu să nu-i întindă mâna la depunerea jurământului în Cabinetul Ponta. E drept că personajul mai trădase şi în favoarea sa, dar preşedintele trebuie să-şi fi râs în barbă, atunci când i s-a adeverit că cine a trădat va mai trăda. Nu sunt deloc mândru că în Armata Română vieţuiesc personaje de o calitate atât de îndoielnică. Desigur, nu-i judec pe militarii oneşti prin prisma lui. Îmi exprim doar speranţa că nu vor fi prea mulţi de aceeaşi teapă.

Câinele Max şi generalul Oprea. Nu am nici o dilemă în privinţa opţiunii mele: simpatia mea sinceră şi întreagă pentru primul. Iar distinsei doamne care l-a “înfiat”, toată preţuirea mea. În fine, un cuvânt pentru militarii de la registrul “obiecte casate”: poate îi înscrieţi şi pe bipezii care nu aduc plusvaloare nobilei profesiuni.

Mihai Dorin este istoric şi publicist