Caută 
4 MIN
Obiectele de artă din Iaşi deţinute de către muzee, au încă valoarea de patrimoniu neactualizată de aproape trei decenii sau chiar de mai mult timp. Puţine dintre operele de artă, obiectele deţinute odinioară de către scriitori sau oameni politici importanţi sau obiectele descoperite în siturile arheologice au şi un preţ stabilit „la zi“. Astfel, valoarea acestora în actele oficiale nici nu mai poate fi ştiută exact, pentru că moneda în care este enunţată valoarea acestora nici nu mai există. Cu alte cuvinte, este posibil ca unele obiecte de artă să valoreze în acest moment doar câteva zeci de lei dacă se realizează conversia în mod simplu, prin tăierea a patru zerouri din valoarea de inventar stabilită înainte de ’90.
Lăcrămioara Stratulat, actualul manager al Complexului Muzeal „Moldova“ din Iaşi, a sesizat această problemă de mai multe ori în cadrul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, a cărui membră este, însă până în acest moment lucrurile nu s-au schimbat.
Angajaţii Complexului Muzeal „Moldova“ nu au putut oferi date concrete în acest sens, cu exemple, aceştia având semnat un acord de confidenţialitate, însă această problemă este cunoscută de ani buni, iar lucrurile se mişcă foarte greu în direcţia corectă.
„În calitate de membru al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor vă pot da un răspuns în ceea ce priveşte situaţia la nivelul întregii ţări, nu doar la nivel local. Noi am ridicat, în cadrul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, în repetate rânduri, problema acestor evaluări ale obiectelor din colecţii şi, în general, a patrimoniului mobil din România. Deţinătorii acestora sunt, de cele mai multe ori, muzeele, indiferent de statutul pe care îl au. Noi avem nişte evaluări făcute, dar evaluările pe care le avem, pentru majoritatea obiectelor noastre, sunt făcute înainte de ’89, într-o monedă care astăzi nu mai există. Aceasta este o problemă la nivel naţional, pe care am enunţat-o în repetate rânduri“, menţionează Lăcrămioara Stratulat.
Experţii, puţini şi scumpi
Principalul motiv pentru care evaluările se fac greu şi pentru puţine dintre obiectele deţinute de către muzee este lipsa banilor, dar şi a experţilor care ar putea realiza aceste evaluări. Pentru fiecare obiect în parte trebuie realizat un dosar amplu, în care se oferă detalii despre obiect, periodă, iar pe baza acestora se realizează un punctaj şi apoi sunt încadrate în una dintre cele două categorii, bun de tezaur sau fond.
„Ca un obiect să fie evaluat, acesta trebuie să aibă un dosar de clasare. Această încadrare se face după realizarea unui punctaj, cele de fond fiind cele cu un punctaj mai mic. Indiferent de încadrare, odată cu actele trimise la Comisie, care este singura care poate valida dacă dosarul de clasare care este realizat de către un expert pe perioada şi zona din care provine obiectul“, precizează managerul Complexului Muzeal.
Din cauza acestui proces amplu, dar şi pentru că muzeele nu au experţi care să evalueze toate obiectele pe care le au în patrimoniu, iar angajarea unora din exterior necesită un efor financiar prea mare, zeci de mii de obiecte au rămas cu o valoare de patrimoniu de pe vremea lui Ceauşescu.
„Noi avem câţiva experţi, dar doar pentru anumite eşantioane de patrimoniu, având patru muzee de talie naţională şi câteva sute de mii de obiecte, dar în cazul muzeelor mici aceştia nu există. Prin urmare, am solicitat realizarea unei metodologii, a unor criterii care să se aplice pentru toate muzeele din ţară în ceea ce priveşte evaluările, pentru că acum fiecare le face diferit“.
Doar asigurate obiectele pot părăsi muzeul
Chiar dacă cele mai multe dintre obiectele deţinute de muzee nu sunt evaluate la zi şi prin urmare nici asigurate, acestea trebuie să treacă prin acest proces în cazul împrumuturilor obiectelor pentru expoziţii la alte muzee din ţară sau străinătate.
„Fiecare obiect care părăseşte curtea Palatului trebuie evaluat şi asigurat. Noi preferăm asigurarea «perete la perete», adică obiectul este asigurat pe tot drumul pe care îl parcurge până la întoarcerea acestuia înapoi la noi. Aceasta este cea mai complexă, dar şi cea mai sigură, pentru a nu avea probleme“.
Responsabilitatea evaluatorului este una foarte mare, iar acesta îşi asumă evaluarea pe care o face unui obiect. Astfel, dacă un obiect este declasat acesta poate fi scos din ţară sau chiar distrus, iar dacă se dovedeşte că evaluarea nu a fost realizată corect evaluatorul îşi poate pierde acest statut sau poate ajunge până la a i se întocmi dosar penal. În ciuda responsabilităţii mari şi a volumului mare de date pe care trebuie să-l conţină fiecare dosar, evaluatorul este plătit pentru fiecare evaluare în parte, deci interesul acestuia este să termine cât mai repede, iar unele erori pot apărea.
Directorii muzeelor şi-ar dori să poată avea o actualizare a valorii obiectelor pe care le au în patrimoniu, colaborările între muzee realizându-se în acest fel mult mai uşor, putând fi asigurate cu uşurinţă, însă este nevoie de foarte mulţi bani. Şi având în vedere că evaluările se realizează din bugetul muzeelor, este puţin probabil să avem o estimare reală a valorii de piaţă a tuturor obiectelor de patrimoniu.
