Răspunsuri după reacţia vehementă a şoferilor la ambuteiajele din ultimele zile

OFICIAL: Eficienţa semafoarelor inteligente din Iaşi se va vedea anul viitor

sâmbătă, 14 noiembrie 2015, 02:59
4 MIN

Firma care implementează Sistemul de management al traficului în Iaşi a oferit ieri explicaţii ample despre modificările care vor fi aduse în circulaţia din oraş, prin intermediul timpilor semafoarelor. Oficialii UTI spun că „vârful“ eficienţei noului sistem va fi atins peste maximum un an, când vom petrece în trafic cu 17-18% mai puţin timp. Până atunci, UTI spune că traficul se va îmbunătăţi treptat, odată cu colectarea datelor.

Noul sistem de semaforizare al Iaşului va atinge potenţialul maxim de funcţionare în apro­ximativ un an de la implemen­tare. Cel puţin aşa susţin oficialii UTI Grup, antreprenorul general al proiectului, într-un amplu punct de vedere trimis redacţiei.

În contextul nemulţu­mi­rilor ieşenilor privind am­buteiajele prelungite din trafic în unele zone ale oraşului, re­prezentanţii companiei au explicat modul în care va funcţiona sistemul de management al traficului. Aceştia au precizat că, spre deosebire de sistemul de semaforizare care funcţio­nează pe baza unor timpi ficşi, care nu pot fi adaptaţi în funcţie de volumul variabil de trafic sau alte evenimente, noul sistem este flexibil şi stabileşte timpii de semaforizare în funcţie de datele culese din trafic prin intermediul senzorilor, respectiv direcţia de mers, numărul de maşini care se apropie de intersecţie, şi chiar viteza cu care acestea rulează.

„Sistemul ana­lizează toate variabilele şi adap­tează «timpul de verde» pen­tru a asigura un flux continuu al vehiculelor şi pentru a preveni eventualele blocaje“, se arată în comunicatul UTI.

90 de intersecţii din oraş, în sistem

Potrivit sursei citate, îmbu­nătăţirea traficului rutier se va face simţită în mod progresiv, iar sistemul va ajunge la „po­ten­ţialul maxim de funcţionare în aproximativ un an de la implementare, când timpul de călătorie pe principalele axe ale municipiului, în ore de vârf, se va diminua cu 17%-18%“.

„În primele şase luni de funcţionare, sistemul colec­tea­ză continuu date despre trafic şi se adaptează treptat, astfel încât efectul de optimizare a traficului va putea fi observat de locuitorii municipiului după această perioadă de ajustare“, se precizează în comunicatul UTI.

Oficialii companiei au adăugat că sistemul integrează tehnologii de ultimă generaţie atât din punctul de vedere al aplicaţiilor informatice, cât şi al echipamentelor.

„La nivel teh­nologic, principalul avantaj ofe­rit de noul sistem de mana­gement al traficului îl constituie modul de funcţionare adaptiv al componentelor de sema­forizare şi dirijare a traficului, care constă în ajustarea timpilor de semaforizare din intersecţii în funcţie de valorile de trafic înregistrate de senzorii care preiau şi transmit informaţii către Centrul de Ma­na­gement al Traficului din oraş“, au arătat reprezentanţii UTI.

Potrivit sursei citate, acest lucru este realizat prin intermediul reţelei subterane de comunicaţii de fibră optică nou construite.

„O parte importantă a acestui sistem o reprezintă sub-sistemul de solicitare a fazei dedicate traversării pieto­nilor. Astfel, în intersecţiile recent modernizate, au fost instalate butoane speciale, de culoare galbenă, prin intermediul cărora pietonii vor solicita «timp de verde» pentru traversare“, au spus reprezentanţii UTI.

Noul sistem de se­maforizare cuprinde 90 din cele 200 de intersecţii din oraş, iar, deocamdată, doar 14% func­ţionează prin dirijarea circu­laţiei în regim adaptiv local.

Stâlpi de semaforizare în mijlocul trotuarului

Reclamaţiile împotriva noului sistem de semaforizare au continuat şi în cursul zilei de ieri, deşi mai puţine la număr. Şoferii au sesizat faptul că au fost înregistrate în continuare deficienţe în intersecţiile unde au fost probleme pe tot parcursul săptămânii, cu toate că, acum două zile, primarul interimar Mihai Chirica promitea că noile semafoare vor reveni la schemele de trafic funcţionale anterioare instalării sistemului de management.

Totodată, unii dintre aceştia au criticat UTI Grup, care a susţinut că ambuteiajele din trafic nu se datorează sistemului de management, ci lucrărilor edilitare pe care le efectuează municipalitatea.

În plus, un ieşean a sunat la redacţie pentru a reclama modul în care au fost montaţi stâlpii de semaforizare în zona pasajului Nicolina, dinspre Podu Roş.

„Au fost puşi în mijlocul trotuarului, iar cei care au copii în cărucioare sau persoanele cu dizabilităţi care se deplasează în scaune cu rotile nu mai au pe unde merge: trotuarul este îngust şi nu există loc pentru a trece un cărucior. E o bătaie de joc“, a precizat acesta.

CITIŢI ŞI:

Val de revoltă în rândul şoferilor pentru haosul din trafic. Chirica, un pas înapoi

Ca răspuns la reacţia vehementă şi amplă a publicului, Primăria a anunţat că a revenit la timpii anteriori verificărilor din cadrul Sistemului de Management al Traficului. Şi UTI Grup, care implemenetează sistemul, a făcut public un punct de vedere: Problemele nu se datorează semafoarelor, ci lucrărilor din oraş.

Comentarii