Opt persoane, salvate în ultima săptămână după zboruri SMURD de la Iasi, 35, in toata tara

sâmbătă, 25 mai 2013, 10:18
1 MIN
 Opt persoane, salvate în ultima săptămână după zboruri SMURD de la Iasi, 35, in toata tara

Un număr de 35 de persoane au fost salvate, în perioada 17-23 mai, după intervenţii în cadrul SMURD ale aeronavelor pilotate de personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), informează ministerul.

Potrivit sursei citate, misiunile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus executarea de către piloţii MAI a peste 65 de ore de zbor.

Intervenţiile din ultima săptămână au fost realizate prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD din Târgu Mureş (10 misiuni), Iaşi (opt misiuni), Bucureşti (şase misiuni), Arad (şase misiuni) şi Constanţa (cinci misiuni), se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă, de MAI.

SMURD foloseşte, pentru misiunile de salvare aero-medicală, elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135, aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din MAI. (Mediafax)

Comentarii