Parcheggioco

Iată întrebarea pe care Maestrul Jedi le-a adresat-o micilor săi Padawani: cum se pot parca 100.000 de maşini pe 4.000 de locuri de parcare? Şi micii Padawani s-au concentrat, au cugetat şi au răspuns, fiecare după puteri, ştiind de la bun început că răspunsul „aşa ceva nu se poate” nu intră în calculele metalogice ale maestrului. Într-adevăr, când Forţa este cu Tine, nimic nu este mai posibil decât imposibilul.

„Să facem locuri de parcare pentru toate maşinile, Maestre Jedi!”, a strigat cel mai nesăbuit dintre Padawani. Maestrul l-a privit scârbit, şi-a închipuit cum sabia laser desenează o gravură luminiscentă şi fierbinte prin fiinţa stupidului ucenic, apoi s-a liniştit şi a replicat bonom: „Ai înnebunit, micuţule? Suntem în România!”. Iar micul Pardawan a clipit din ochi ca un brotăcel orbit de soare şi a priceput. În Iaşi, România, trebuie să fii nebun de legat ca să faci locuri de parcare pentru toate maşinile. „Păcat, ideea părea să aibă potenţial!”, s-a resemnat micul Padawan, neştiind că fusese la un pas de trecerea în nefiinţă.

„Să facem toate maşinile să dispară, mărite Obi-Wan!”, susură un Padawan mucalit şi peltic. Maestrul tresări, iar sabia laser dădu semne de nervozitate. „Hm”, se scărpină în urechi luminatul Jedi, „acest Padawan nu e chiar atât de idiot”. Sugestia mucalitului peltic nu era lipsită de o oarecare logică. Dacă dispar toate maşinile din oraş, rămâne olecuţă de spaţiu vital. Un calcul ipotetic arată că un loc de parcare are, în medie, o suprafaţă de 11 mp. Deînmulţind această suprafaţă cu 4.000 de unităţi, se obţine o suprafaţă de 44.000 mp. În ziua de azi, cine dispune de 4 hectare de teren intravilan şi ultraurban trăieşte fericit dincolo de cele mai adânci bătrâneţi. Însă Maestrul se plictisise, fizic şi mental, de adunat gologani. Banii nu îi mai aduceau nici o mulţumire. De ce să risipească atâta Forţă pentru câteva biete milioane de euro? Alta ar fi fost treaba dacă în Iaşi, România, ar fi existat, vorba ucenicului nesăbuit, locuri de parcare pentru toate maşinile. „Nu, pelticule mucalit! Noi nu risipim Forţa pe mărunţişuri!”, a dat din urechile-i înţelepte Maestrul. Padawanul a tăcut mâlc. El atât avusese de zis.

„Să stivuim câte 25 de maşini pe fiecare loc de parcare, Maestre Jedi!”, s-a încumetat să lanseze o vorbă un prichindel cu chip suav de pesedist. Ceilalţi Padawani au râs. Până şi marele Jedi a schiţat o umbră de surâs, iar sabia a tresăltat veselă în teacă. Mda, ar fi fost un antrenament bun. Ale tinereţii valuri…

„Maestre Jedi, de ce nu îi lăsăm să se omoare între ei?”, a sâsâit veninos un mititel negru în cerul gurii. Auzind această întrebare, măritul Jedi se lumină la chip aidoma unui trandafir iliescian îmbujorat de razele soarelui. În sfârşit, cineva avusese o Idee. „Am putea să le facem câştigătorilor o mică reducere la chirie”, prelungi el gândul toxic al ucenicului. Totuşi, un ceva indicibil strica frumuseţea şi acurateţea planului. „Aceasta nu este calea unui Jedi!”, decretă Maestrul, regretând că scrupulele şi codul de onoare îl împiedică să îşi felicite ucenicul pentru ascuţimea gândirii sale.

„O, mărite Jedi”, se ridică levitând ucenicul cel mai promiţător, „de ce nu îi punem să plătească pentru conceptul de loc de parcare?” Auzind aceste vorbe, Maestrul ţâşni din jeţ şi execută câteva flic-flacuri năucitoare, în aplauzele furtunoase ale grupului de mici Padawani. Ecce Consilium! Iată marea revelaţie! Oricum l-ai fi cântărit, planul era încheiat la toţi nasturii şi în deplin acord cu cele cinci mantre ale codului Jedi: sentiment, totuşi menajement, inocenţă, totuşi chintesenţă, patetism, totuşi altruism, haos, totuşi nous, moarte, totuşi nemoarte. Maestrul era atât de mulţumit încât îşi aprinse cu sabia o ţigară. De foi.

Soluţia dată de ucenic era grozavă din toate punctele de vedere. Oferind fiecărui posesor de maşină concepte diverse şi personalizate de locuri de parcare, toate cele 100.000 de maşini din Iaşi, România, ar beneficia nu de câte unul, ci de câte trei-patru locuri de parcare bine definite şi individualizate: loc de parcare acasă, loc de parcare la serviciu, loc de parcare în oraş, loc de parcare oriunde. Mulţumiţi că au, fie şi în gând, spaţii mentale rezervate, oamenii vor fi mai buni, mai frumoşi, mai prietenoşi. În loc să se omoare pentru o parcare, ei se vor iubi ca nişte copii. În plus, bugetul local ar înflori. Milioane şi milioane de euro s-ar vărsa, precum Niagara, în vistieria publică, îndeajuns de multe să sature chiar şi cele mai lacome burţi, chiar şi cele mai adânci buzunare, chiar şi cele mai mari ambiţii. Graţie acestui bănet, în câţiva ani s-ar putea pune în practică până şi stupida idee a nesăbuitului Powindah care gândea că trebuie făcute locuri de parcare pentru toate maşinile, ştiute şi neştiute, vrute şi nevrute, verzi şi uscate.

Dacă vrem cu adevărat să avem ceva, este imperios necesar să plătim cu vârf şi îndesat pentru noţiunea de a avea acel ceva. Altfel nu ne lecuim de iluzii. Apoi, cu fondurile astfel obţinute, putem, în sfârşit, avea ceea ce ne dorim, în ciuda diverselor accidente financiare care se pot ivi pe parcurs. Vorba ceea: de unde nu îi, nici Dumnezeu nu cere.