Pasta de dinţi ecologică, în teste pentru a intra în producţie de serie

joi, 29 octombrie 2015, 02:57
4 MIN
 Pasta de dinţi ecologică, în teste pentru a intra în producţie de serie

Andrei Victor Sandu, preşedintele Forumului Inventatorilor Ieşeni, susţine că deja au fost contactaţi de importante firme din domeniu pentru a pune produsul pe piaţă.

Echipa formată din cercetătorii Andrei Victor Sandu, Mădălina Nicoleta Matei, Ion Sandu şi Kamel Earar, care a câştigat medalia de aur la Salon Internaţional de Inventică de la Varşovia cu invenţia lor, pasta de dinţi ecologică, au precizat pentru Mediafax că au fost contactaţi deja de companii importante de profil din domeniu şi că, după ce vor mai face o serie de teste, se vor aşeza la masa negocierilor.

„Pastele de dinţi care sunt acum pe piaţă sunt ori pentru gingii, ori pentru albirea dinţilor, dar nu şi pentru diverse altfel de probleme cum ar fi cele ale persoanelor care au aparate dentare. E o altă nişă care trebuie speculată şi trebuie identificat exact produsul optim pentru asta. Momentan ne axăm pe asta, încercăm cît mai multe produse naturale şi să evităm chimicalele din viaţa noastră”, a declarat Andrei Victor Sandu, preşedintele Forumului Inventatorilor Ieşeni, care a condus delegaţia României la Varşovia la cea de-a noua ediţie a Salonului Internaţional de Inventică.

Acesta spune că ideea pentru un astfel de produs a venit din partea unui profesor stomatolog care predă la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Galaţi. „Multe dintre ideile de invenţii vin aşa, e de ajuns un grăunte, şi de acolo noi putem dezvolta produsul respectiv să vedem dacă e viabil sau nu“, a precizat Andrei Victor Sandu.

Pasta de dinţi ecologică a fost perfecţionată timp de mai multe luni, scopul declarat al inventatorilor fiind de a găsi o alternativă la produsele existente pe piaţă, care să fie la fel de eficiente ca acestea, dar creată sută la sută din produse naturale. „Ne-am gândit la dispersii fine de ordinul microanelor din mentă, levănţică, sau busuoic, uleiurile pe care conţin acestea au şi alte proprietăţi pe lângă mirosul plăcut. Sunt antifungice şi antimicrobiene. Cum e busuiocul din apa sfinţită care, în combinaţie cu argintul din care e făcută cristelniţa, îndepărtează bacteriile, şi apa nu se strică”, a povestit inventatorul.

Pe lângă aceste elemente din care este alcătuită pasta de dinţi se mai folosesc şi scorţisoara, despre care Andrei Victor Sandu spune că are proprietăţi deosebite pentru zaharurile din sânge, dar şi cuişoare. La acest amestec s-a adăugat şi o pulbere abrazivă rezultată din coaja de ou măcinată, tratată prin înlăturarea membranei interioare, pentru întărirea cu calciu a smalţului. Există şi mai multe proiecte la care sunt implicaţi momentan cercetătorii din echipa Universităţii Tehnice care au aplicabilitate în industrie.

Andrei Victor Sandu povesteşte că unul dintre cele mai de succes proiecte la care au lucrat în ultima perioadă, care este pus în aplicare un producător din Buzău, se referă la un dispozitiv care să degajeze aerosoli salini, care au fost studiaţi de către cercetătorii din Iaşi şi s-a desocperit că au influenţe pozitive asupra „dezvoltării armonioase a copiilor“ şi asupra creşterii capacităţii de efort a sportivilor. „Practic, cu acel dispozitiv putem face în orice incintă condiţii asemănătoare cu cele dintr-o salină. Este un dispozitiv mic care îmbogăţeşte şi curăţă atmosfera, omoară bacteriile şi trăind într-un astfel de mediu cu umiditate suficientă se vizează starea mucoasei şi se curăţă plămânii“, a spus cercetătorul.

Un alt proiect important de cercetare vizează tratarea apelor, iar profesorii de la universitate au un proiect post-doctoral cu o serie de studenţi veniţi la studiu din Africa. Aceştia au descoperit o serie de calităţi a deşeurilor din cărămidă care, fiind folosite ca filtre de apă, lichidul capătă „o serie de proprietăţi deosebite“. „Resturile de cărămidă sunt folosite ca un filtru. Am identificat anumite tipuri de cermică ce pot fi folosite foarte bine ca filtre, iar apa care trece prin ele are proprietăţi superioare faţă de actualele staţii de reciclare şi epurare“, a menţionat Andrei Victor Sandu. Acesta spune însă că sunt foarte multe idei care ar părea bune de invenţii, dar, fiindcă timpul este limitat şi finanţarea insuficientă, acestea sunt abandonate înainte de verificare.

Comentarii